Cărti in lucru - fragment - Blocul Turn
Ar fi trebuit să lucrez mai mult și mai bine dar biroul în care mă aflam dispunea de o mie de uși care mă îmbiau să ies afară și să mă pierd de mine însumi.
Nea Costică,vecinul meu din dreapta ,își desfăcuse pachetul cu hrana al zilei respective, ambalat într-un ziar vechi de numai două zile care povestea de criminalii din spațiile lăsate libere,rânduri care nu îi provocau nici măcar greață.Bucăți late de slănină apăreau pe rând la vedere pentru ca mai pe urmă să dispară iremediabil în gura dumnealui.Obișnuită să clămpăne și să înșire toate neroziile posibile.M-am ridicat de pe scaun,am anunțat că urma să merg pe teren după care am închis plin de ușurare ușa încăperii în care îmi făceam veacul .
Pe coridor urmă să mă întâlnesc cu Ghiță,cel care făcea servicii tuturor rudelor mele, fără să fi primit vreodată ceva în schimb.Avea o privire de câine bătut de soartă și ploaie și după ce am trecut de el mi-am dat seama că uitasem să dau mâna cu el.Dar nu conta de vreme ce cumnatul meu emigrase deja cu familia în altă parte și asta după ce îi tăiasem un ultim porc socrului.Cel care avea să plângă la evenimentul respectiv.Se dovedise neașteptat de sensibil și pentru chestia asta îmi venise să îl pup pe frunte .
Îi fusese milă de animalul în care băgase cuțitul până la inimă .
Am ieșit de pe hol și am numărat cu multă curiozitate treptele care mă duceau către trotuar,cu o față îngândurată care ar fi putut să exprime și altceva în afara nemulțumirii de sine .
Și nu puteam să afirm că mă simțeam ușurat de vreme ce fratele soției plecase peste baltă cu acareturi destul de puține. Însă planul lui nu fusese de lepădat.
Mai trebuia doar să mă întorc la birou și să îmi bag nasul prin afacerile conduse de fabrică,uzina naibii.
Dar m-am postat pe buza unei gropi imense făcute de un contractor,privind în gol și fără să fi avut fărâmă de gând în creier,chestie care nu se vedea nici măcar de aproape. Eu încercam doar să am câteva minute de liniște,să fi rămas doar cu mine însumi.
Pe drumul de înapoiere am trecut pe lângă un punct alimentar care vindea PEPSI în sticle mai mici decât cele obișnuite,cele de pe litoral.
Am luat o porție,am băut-o cu înghițituri rare după care,mai departe de un oftat artistic,am reintrat în birou fără să bag în seamă privirile colegilor fiindcă mă simțeam înconjurat de gândurile mele.Ei da,unul dintre ele nu îmi dădea pace așa că am luat la cercetat absolut toate facturile intreprinderii și cam pe la terminarea programului am ajuns la concluzia că fabrica se găsea cu mult sub nivelul fundului mării.
Am urcat în autobuzul care mă ducea acasă sau în altă parte ,fără să fiu prea sigur pe cele care ar fi trebuit să le fac în continuare.
Ba da,ba da,trebuia să părăsesc și eu locurile,să plec pe celălalt continent,loc unde câinii umblau cu covrigii în coadă după zisele celor ajunși acolo .
Nu trebuia să spun nimănui de intențiile mele chiar dacă nu aveam strop de ban.Am trecut pe la mama și am reușit să o îngrijorez în legătură cu viitorul care ne aștepta.După încă o oră de conversație îmi promitea că dacă plecam dincolo ,avea să își vândă apartamentul și să îmi dea banii obținuți pentru emigrare.
-După care ai să mă aduci și pe mine acolo,nu?
Am dat repede din cap că da,fericit că dispuneam în sfârșit de o bază materială.
Pentru procesarea actelor trebuia să dau în avans o sumă uriașă dar am început să umblu cu mâna întinsă pe la rude și prieteni și până la urmă am reușit să rezolv și problema asta.
Mă uitam cu milă către nevastă și copil și nu știam dacă era cazul să îi iau cu mine sau nu.Ar fi fost mai potrivită o artistă de cinema,una cu picioarele până-n gât .Pe fața mea nu stătea scris că urma să șterg putina așa că mă prezentam în fiecare dimineață la slujbă,spre fericirea domnului Constantin sau Costică,cel care își deșerta sacul de noutăți înaintea tuturor.
Casa lui era lipită de o instituție funerară și situația asta îl făcea vesel în permanență.
Eu eram ca un răufăcător,unul care încerca să o pornească pe un drum nou,unul surprinzător.Dar nu știam dacă aveam să mai fiu multă vreme angajat acolo.Sau dacă fabrica urma să mai funcționeze prea mult .
Mă așteptam să fiu chemat la interviu dar mi-au transmis să merg la Sibiu și să îmi fac vizita medicală.Adică fusesem scutit de întâlnirea cu consulul
Dar la Sibiu aveam să dau cu mucii în fasole și să mărturisesc faptul că în urmă cu douăzeci de ani suferisem de hepatită. Chipul doctorului avea să se îngălbenească și să îmi ceară să fac o analiză suplimentară la un laborator din București,analiză care urma să fie procesată la Viena,cea cu valsurile.
Dorin m-a dus cu mașina până acolo după care am intrat amândoi în centrul de analize medicale. Ulterior, mi-au strigat numele și l-am împins pe el să dea sângele necesar.Avea aceiași vârstă ca mine,îmi semăna fizic destul de mult și în plus practica yoga,chestia aia orientală de care nu eram prea convins că putea să fie benefică.
Dar rezultatul urmă să fie pozitiv așa că puteam continua să îmi fac bagajele de plecare.
Bagajele de plecare?Aveam dreptul la șase valize din care am umplut patru doar cu cărți,fără să știu că mai târziu urma să îmi pierd vederea.
Chestie care nu avea să mă afecteze prea mult fiindcă boala respectivă urmă să îmi permită să mă ocup numai de literatură. Rezultat al dorinței de a deveni scriitor, dorință pe care mi-o exprimasem încă de la șapte ani.De față cu directorul școlii,cel care ne întrebase ce vroiam să devenim în clipa în care aveam să fim mari.Mari ca nenea Agoci?Mă rog,eu am fost singurul care să nu se alăture celor două tabere de ingineri și medici și să declar că urma să mă fac scriitor.La care directorul se îndoi din burtă de râs,apreciere care trecu pe deasupra capului meu fără să schimbe ceva din miezul lucrurilor.
Vorbeam cu cumnatul plecat peste mări și țări în fiecare zi și îl întrebam de prețul kilogramului de cartofi,urmare a clipelor petrecute pe tarlalele pline cu leguma respectivă.
Primele patru valize le umplusem deja așa că mai rămâneau ultimele două care trebuiau să înghită oarece haine.
La plecare am fost nevoit să mai comit încă un truc financiar ca să pot trece dincolo de graniță dar nu mai stau să vi-l povestesc fiindcă urmează să plece trenul din gară.
Deci am trecut dincolo de vamă și mă încerca o senzație de parcă l-aș fi prins pe Dumnezeu de un picior. Nu am căutat cu nici un chip să o înlătur sau să o modific.O lăsam să viețuiască în mine ca o ciorbă din care luam la intervale regulate câte o lingură obosită .
Pentru mine problema cea mai importantă devenise obținerea unei slujbe care să ne asigure financiar pentru ziua de mâine .Să fi putut merge la un film sau la o bere fără să îmi fi băgat mâna până la capătul pământului.
Copilul și nevasta puteau să stea acasă în permanență fără să poarte vreo răspundere pentru chestia asta.
Urmăream mica publicitate a tuturor ziarelor posibile ca să dau până la urmă de un mic anunț care nu explica prea bine de ce avea nevoie.
Am pus mâna pe telefon și la capătul celălalt o voce nazală îmi explică în detaliu că aveau nevoie de spălători de geamuri la blocurile turn din centrul orașului.
Și mama ei de inginerie că am zis da,motiv pentru care trebui să mă prezint ziua următoare la sediul intreprinderii.
Dimineață am băut un ceai după care metroul avea să mă ducă până acolo.O doamnă trecută de prima tinerețe mă invită să iau loc pe un scaun ușor nemulțumit de kilogramele mele și îmi spuse că urma să șterg geamurile blocurilor turn din împrejurimi,înainte să o fi întrebat eu ceva.Și parcă încerca să își apropie genunchii de ai mei.
Am dat deoparte imaginea și i-am spus repede că da.Nu aveam de ales.Pentru ca mai apoi să îmi dea adresa blocului unde trebuia să mă prezint în dimineața zilei următoare.
-Pe acoperiș,îmi spuse dama,sigură că avea să mă zdrobească.
-Neapărat acolo,i-am răspuns eu distrat sau mai degrabă amuzat de tentativa ei de a mă demoraliza.
Sus pe bloc mă aștepta un alt angajat care îmi măsură din ochi hainele și ajunse la concluzia că erau potrivite pentru punerea la punct a panourilor fiecărui apartament.
Mi-a vârât în mână o perie largă,mi-a aghățat o găleată cu apă și leșie de o curea lată după care,aghățat de un cârlig ce nu părea deosebit de prietenos,a început să îmi dea drumul în jos,din etaj în etaj. Uneori mă întreba dacă terminasem după care mă lăsa la nivelul următor.
Dumnezeule mare,și munca asta nu era deosebit de bine plătită.
După mai multe zile de rabotă aveam să ajung la concluzia că niște perii în plus,legate de picioare,aveau să îmi mărească randamentul.
-Dar așa ceva nu a mai făcut nimeni,îmi spuse Roco în vreme ce ochii i se rotunjiseră de uimire.
-Nu faci altceva decât să îi ajuți pe ticăloșii ăștia care trag foloasele de pe spinarea noastră.Măi să fie.Parcă nici el nu era departe de avantajele respective.Dar nu i-am mai spus nimic și am început să cobor etaj cu etaj.
Pe la jumătatea drumului aveam să dau de o fereastră deschisă care lăsa boarea verii să intre înăuntru.Iar în interior să văd o doamnă care se lățea îngrijorător într-un pat nu tocmai deosebit de mare.Mă văzu,îmi zâmbi și îmi făcu semn cu degetul să intru înăuntru.
Făceam lucrurile deosebit de repede așa că puteam să îmi permit o pauză.Vroiam să o întreb câte-n Lună și stele dar ea îmi puse palma pe gură și mă trase alături de ea în pat.
Era ca pe firul Oltului,zonă unde nimeream uneori în vâltoare.
La plecare mă sărută îndelung și îmi spuse șoptit că mă aștepta și în ziua următoare după care m-am aghășat de cârlig.Ieșirea mea din scenă i se păru absolut normală .
PE NAIBA ZI URMĂTOARE,FEMEIE,CĂ AM NEVASTĂ ȘI COPIL CARE MĂ AȘTEAPTĂ ACASĂ.
Călcasem puțin strâmb dar nu îmi pierdusem echilibrul.
|
Al Francisc / Toronto 4/11/2018 |
Contact: |
|
|
