Maria-Daniela Pănăzan : Poezia lui Dumitru Ichim
Cu un fel de vitejie, la urma urmei de apreciat, autoarea cărţii pune la cale o arhitectură a consideraţiilor la care unii începători într-ale criticii literare ar trebui să ia aminte.
Cuminte şi cu lecţia bine învăţată, ea pătrunde dezinvolt în opera poetică a lui Dumitru Ichim ademenindu-ne cu surprinzătoare analize pregătite cu grijă în vederea conectării noastre corecte la opera sa literară.
Evident, nu trebuie să fim foarte surprinşi, ci doar să ne amintim că M.-D. Pănăzan nu se află în stadiu de începătoare, iar acest lucru se constată lesne chiar în timpul lecturii.
Relativ puţin cunoscută creaţia lirică a lui Dumitru Ichim, aceasta şi pentru că în urmă cu mulţi ani (în 1974), el se stabileşte în Canada, ceea ce face imposibilă colaborarea la reviste de cultură româneşti în vremea antedecembristă, abordarea ei ca materie primă de analiză literară este, cu puţină exagerare, un act de temeritate, poate chiar de risc. Un risc pe care M.-D. şi-l asumă, şi bine face, pentru că ne pune în legătură cu un univers poetic mai puţin „vizitat” de critici literari mai mult cu pretenţii decât cu realizări…
Or autoarea se pare că a pornit la drumul anevoios al preluării şi transmiterii spre noi a unui mesaj cu totul special, pentru că el vine dinspre o personalitate puternică în faţa căreia aceasta (autoarea) se înclină respectuos notând: „În convorbirile telefonice pe care le-am avut cu Pr. Dumitru Ichim, Poetul, am aflat un Om ales, cu o erudiţie fabuloasă, care m-a impresionat deopotrivă prin trăirile şi mărturisirile poetice, dar şi prin cultura covârşitoare a domniei sale.” (p. nenumerotată).
De altfel, întregul conţinut al cărţii poate fi considerat o evlavioasă contribuţie la cunoaşterea operei lui Ichim pornită spre lume dintr-un univers al creaţiei în care autorul, prin harul său, devine nu doar purtătorul de cuvânt al Divinităţii, ci şi un intermediar înţelept, inteligent şi eficient între om şi Dumnezeu.
„Corpul delict” al edificiului despre care pomeneam la începutul acestor rânduri, este concreteţea şi materializarea faptului în sine, respectiv discuţia cu… cărţile pe masă.
Conştientă de acest adevăr, autoarea, pe bună dreptate, recurge la aducerea în prim-plan a câtorva poeme drept argumente ale demersurilor sale, ceea ce nu e rău deloc, adică se foloseşte de această strategie perfect circumscrisă conţinutului cărţii. Mai direct sau mai cu subtilitate, ea ne convinge până la urmă (pe mai puţin cunoscători), că poezia lui Dumitru Ichim pentru a fi înţeleasă şi acceptată la… parametri normali, este nevoie de un anume efort al intelectului.
Iar pentru a pricepe cu limpezime cum stau lucruirle, trebuie să ne punem bine cu… ghidul Pănăzan, fiindcă întreaga creaţie lirică a lui Ichim are startul într-o lume osmotică în care relaţia Om-divinitate este de-o complexitate greu de pătruns în toate meandrele sale.
Iar autoarea, cu calm şi grijă exact asta face: ne explică, răbdătoare, modalităţile datorită cărora putem accesa (cuvânt la modă!) o mare parte din opera analizată.
Este, de fapt, procedeul pe care ni-l sugerează şi esteticianul polonez Roman Ingarden: „După faza contactului nemijlocit, scrie el, în cadrul trăirii estetice, în care avalanşa de impresii şi apropierea operei nu permit conturarea clară în conştiinţa noastră a înfăţişării şi însuşirilor acesteia, urmează faza în care, datorită emoţiei pe care ne-a stârnit-o, opera ni se descoperă cu deplinele sale valori estetice.” (Roman Ingarden, Studii de estetică, Editura Univers, 1978, p. 101).
În această ordine de idei, părerea mea este că, prin conţinutul cărţii de faţă, autoarea Maria-Daniela Pănăzan şi-a atins scopul…
|
Dumitru Hurubă 4/5/2018 |
Contact: |
|
|
