Arabescuri
Pe-afara prafuie de zor, albind cu fulgi,
si iarba si asfaltul
si-un ger din cer,
nascut pe-un clar de Luna,
se zbenguie prin crengi cu vinturi din inaltul.
Eu, ratacind, absent, pe siruri de cuvinte,
incerc in van a le-ntelege rostul
si-mi irosesc tot timpul ce-a mai ramas din … azi,
citind, dar fara sa pricep, si nu ca fac pe prostul.
Dar vai!
Cind terminai un rind, sarind, sa-ncep un altul,
clipind indelungat din pleoape,
alunecai pe-o vorba,
cam cum cadea si Bernstein,
cu degetul pe clape.
Citindu-l iar si iar, pina tirziu in noapte,
cuvintul imi paru,
ca gindu-ascuns de-amanti, intr-un ocean de soapte.
Contrariat de vorba, o ridicai de jos.
Era nelinistita, fragila, ca un viers,
si tainica, imi pare,
dar si cu forta-n miez.
Citind-o, recitind-o,
citind-o tot mai mult,
m-am resemnat la gindul, c-as putea s-o patrund.
Si vezi, de aceea poate, eu as fi aruncat-o,
absent, cum spun, facind-o ghemotoc,
dar neapartinindu-mi, am cam abandonat-o,
decis s-o las in plata autorului
si sa-o asez, in capul rindului, la loc.
Caci toti avem o viata, pe lume, cum-necum,
iar vietile, in viata, la cos nu se arunca
si chiar de-s diferite, au numitor comun,
caci toate vin si pleaca,
cu totul, fara resturi,
iar intre „vin” si „pleaca” cladim din suferinte,
din pasiuni aprinse, stradanii si putinte,
multimi de-ntortocheate si stranii arabescuri.
*
Si multi poate se-ntreaba, „bine, dar la ce bun
cind stim ca se pierd toate, doar numitoarele ramin?”
*
Acele arabescuri, sunt nevoit s-o spun,
sunt mult mai importante,
decit eternul, deocamdata, numitor comun?
Si daca ...
Si daca as fi noapte,
Si daca ai fi zi,
Imi voi dori doar zorii,
Sa ne putem iubi.
*
Iar daca as fi ziua,
Iar daca ai fi noapte,
As astepta amurgul,
Sa ma saruti pe pleoape.
*
Dar daca as fi zorii,
Dar dac-ai fi amurgul,
Te rog ucide-mi noaptea
Si ziua si trecutul.
*
Caci daca te voi pierde,
Caci daca nu-mi vei fi,
Zilele-mi fi vor moarte
Si noptile nevii.
***
Amanta cea dintii
Fosneste-ti vintul printre crengi,
Soptind in frunze-o alta gama.
S-apoi pe strazi pustii s-alergi,
Rizind, frumoasa doamna.
*
Cu ionatane in obraji
Si galbeni struguri la ureche,
Pasind pe umedul pavaj,
Esti noua-n tirg si totusi veche.
*
Imi ruginesti copacii-n urbe,
Ii plingi si-i dezgolesti in vint,
Tragi linii drepte printre curbe
Si-mi colorezi vorba-n cuvint.
*
Tu m-ai sedus dintotdeauna
Si in mireasma-ti de gutui,
Ma pierd, iubindu-te intr-una,
Ca pe-o amanta, cea dintii.
Paradoxu’ autumnal
O boare-mi incalzeste fruntea,
In drumul ei spre alte frunti.
O frunza cade vestejita,
Vestind venirea albei nunti.
*
Copacii-si dezgolesc nervura,
Pe cerul inca nesfirsit,
In timp ce ma plimbam agale,
Strivind frunzisul ravasit.
*
Cromatica imi scalda ochii,
Si gindu-mi, umple de frumos,
Desi in jurul meu se moare,
Iar eu privesc neputincios.
*
Cum poate, oare, sa ma-ncinte
Un genocid, chiar vegetal?
Caci nu stiu cum, dar ma simt bine-n
Paradoxu’ autumnal.
***
Umbre
Parul ii ninge, ochii ii ploua
Iar trupu-i vibreaza lovit de furtuni,
Se-ascunde in umbre, se-ascunde de sine,
Privindu-si tacerea
Cu ochii-i nebuni.
*
Azi e durere, miine, iertare.
Umbra ei trece, pasindu-i pe piept,
Acolo-i durerea, durerea mortala
Si-n mintea-i muncita,
Asta nu-i drept.
*
Cui sa se plinga, cine s-asculte?
In ropotul ploii cuvintele-i mor,
Doar gindul ii arde, gindind la o umbra
Fugita din viata-i
Ucisa de dor.
|
