Scrisoare către un frate român
Ca să-ţi răspund la întrebarea: Care-i diferenţa între acum şi “Pe vremea când umblam pe jos…” din poemul unui autor necunoscut, aş putea spune că e mult de-atunci şi, totuşi tema e atât de actuală!
În 1979, după şase luni de stat în lagăr în Italia, la Trieste şi Latina (oraşul lui Mussolini), lângă Roma, m-aş fi întors acasă şi erau mulţi ca mine care am descoperit că occidentul nu este cu adevărat libertate. Doresc să vă spun că din 2000 de refugiaţi, cel puţin jumătate sunt nişte fiinţe extraordinare pentru că au reuşit să treacă prin filiera filtrelor comuniste de frontieră. Nu este uşor să decizi între viaţă şi moarte sau distrugerea fizică pe viaţă dacă eşti prins, că din punct de vedere social eşti pe viaţă pătat, proscris. Iar cealaltă jumătate au ajuns acolo căraţi de alţii, unii criminali, alţii agenţi infiltraţi şi mulţi tolomaci care nici nu ştiu de ce şi cum au ajuns acolo. Vestul este o maşină extraordinar de bine organizată care controlează şi exploatează omul la maximum, transformându-l în vierme sau, mai nou, compar toate oraşele mari cu "Găinării", ferme de găini care înghesuite nu fac altceva decât să producă şi să consume 24 de ore. Zic 24, pentru că oamenii dorm câte 4-5 ore pe noapte şi chiar atunci când dorm lucrează şi în vis la bandă rulantă. Consoarta mea punea capace la cutii pe linia de asamblare, iar noaptea, în pat, prin somn îşi mişca mâinile, săraca lucra continuu. În fabrică, în România se transpira cu apă, în vest cu sânge, capitalistul ştie să scoată tot din tine şi te plăteşte după lege.
Astăzi pot spune şi demonstra că în comunismul copilăriei şi tinereţilor mele de până la 26 de ani când am trecut fraudulos graniţa din curiozitate şi pentru aventură în vest, am fost mult mai liber şi am putut să am experienţa creaţiei divine. De fapt, pentru asta suntem aici, pe pământ. După ce îmi plăteam tributul de şase ore, că atât se lucra la exploatarea uraniului şi tot atât la şcoală ca elev eram apoi liber să fiu EU, să-mi creez lumea şi universul meu. Să cutreier toate văile şi munţii Banatului, să mă joc în natură cu jucării făcute din natură, pentru că eram sărac şi nu aveam bani pentru jucării, pe care le priveam doar prin fereastra librăriei. Faptul de a nu avea poate fi criticat şi folosit ca justificare să nu-ţi placă perioada comunismul, însă poate să fie un beneficiu mult mai mare în construirea caracterului şi descoperirea stării tale creative. Or fi fost crime şi violenţe la intrarea comunismului în ţară pentru că aşa se întâmplă la orice schimbare de regim, însă ele se epuizase în 20 de ani, deci eu nu le-am prins. La căderea comunismului în '89 s-au produs tot atâtea crime şi chiar mai multe. Eu consider plecarea a 5 milioane de români să trăiască în diaspora tot crima se numeşte. Ştiu că 1% din ei rămân ca şi mine conectaţi la ţară şi participă la evoluţia ei, însă 99% o ignora şi încet, încet se integrează în locul unde s-au aşezat, rămânând doar cu umbra dorului, ei şi urmaşii vor fi asimilaţi.
Am vizitat 18 ţări şi nu am văzut libertate aşa cum a existat şi există în ţările comuniste, în ţările sărace, unde din cauză că nu există forma modernă de exploatare şi deci nu eşti preocupat de existenţă aşa cum eşti forţat în sistemul materialistic şi de consum, ai timp să te descoperi pe tine şi pe cel de lângă tine. Dovada e că în India, unde sunt cei mai mulţi săraci din lume sunt dezvoltate cele mai multe filozfii de viaţă. La fel şi în săraca China.
În America şi în tot vestul se crează un univers al ciripitului şi lătratului continuu în interiorul acestor cetăţi de beton şi sticlă şi, mai nou se retrag în lumea virtuală a internetului. Omul iubeşte mai mult şi devine un adict al lumii artificiale. Nu mai vorbesc că această nouă filozofie a "Just on time", de a trăi doar azi, şi în prezent îl face să distrugă totul în jur fără ai mai păsa de lumea de mâine, plus distrugerea sistemului de educaţie făcut intenţionat de cei de la putere ca să controleze mai uşor masele, de ai ţine pe loc din drumul trezirii şi creşterii lor spirituale, ajută la iresposabilizarea globală şi distrugerea mediului. Dacă nu începe războiul suntem oricum direcţionaţi spre dispariţie din neglijenţă şi nepăsare. Mâncăm tot felul de tâmpenii, devenim egoişti şi sterili şi iată-ne fără urmaşi.
Sub deviza "eşti liber şi faci ce vrei" se ascunde lanţul robiei pus în gâtul individului; dacă ai bani cumperi ce vrei şi plăteşti toată viaţa. Casa, maşina şi alte obiecte necesare funcţionării în sistemul consumerist care îl orbeşte pe om şi nu mai are timp să realizeze cine e. Totul e atât de bine organizat încât atunci când sistemul descoperă un surplus de bani la tine are scule în tolbă să ţi-l ia printr-o amendă, să zicem, sau mărirea taxelor. Omul se trezeşte şi începe să înveţe să fure prin calculator şi începe să aibă tot aşa cum aveau cei care furau în comunism. Şi-aşa eşti toată ziua şi noaptea preocupat să faci bani încât nu îţi cunoşti nici măcar vecinii! Eu, în România cunoşteam toată localitatea plus satele din împrejurimi. În cazul în care mă apuca noaptea, puteam să dorm la oricare dintre ei. Nu şi în occident!!! Aici şi copiii sau părinţii se plătesc unii pe alţii pentru servicii ca să înveţe să consume, cumpere şi vinde de mici, cam aşa cum îi învăţăm noi pe copiii noştri să bea pălinca de mici cu cana. Toată lumea în vest mănâncă şi se îmbracă de la televizor. Dacă se întrerupe curentul, jumate din ei mor că nu ştiu ce să mănânce. Sistemul ştie asta şi îi ţine mereu terorizaţi prin doze zilnice de frică.
În România, după şase ore de şcoală, în loc să-mi fac temele date de profesor, umblam pe dealuri până în noapte şi mă jucam cu alţi copii. Despre noi, copiii, nu zic că ne jucam, pentru că în realitate, noi ne lumeam, noi cunoşteam mediul şi el pe noi. Eram în clasă câte 25 de elevi. Cinci învăţau bine, erau tocilari şi premianţii clasei, zece alternau între note de 6 şi 10, cinci doar note de trecere, iar restul mergeau la director s-o ia la palmă cu şnurul de la reşou ca să promoveze clasa şi, uite-aşa umblam cu mâinile pe pereţi toată ziua ca să se desumfle. Şi în ziua de azi îl iubesc pe domnul director pentru că ne-a deschis ochii, ne-a trezit.
Toţi ne-am realizat şi avem poziţii bune pe când premianţii au ajuns nişte rataţi. Rataţi prin faptul că nu ştiu să înoate şi au renunţat să înoate prin viaţa asta nouă şi mizerabilă, pentru care ei nu sunt pregătiţi să funcţioneze. Eu vorbesc doar de clasa mea din Ciudanoviţa, alţii poate au avut altfel de noroc.
Şi pentru că ajunsei la noroc. O doamnă redactor din România mi s-a plâns că pleacă românii din ţară cu sutele, adică tineretul educat şi în felul ăsta ţara se destramă. Lasă-i să plece, i-am răspuns pentru că ei sunt pregătiţi pentru acea lume. Un şahist se duce să joace cu un alt şahist; el nu poate rămâne acasă să se sinucidă, iar în felul ăsta poate aduce bani acasă sau ne face un bun sau un rău nume, acolo le este locul. Însă cine rămâne acasă? Omul simplu, bun şi curat care lucrează pământul pe văi şi prin munţi, de care nu e interesată lumea din fermele de găini care se freacă unii de alţii şi de gratii până le cad penele şi doar mănâncă şi se ouă până cad leşinate, în timp ce, acela din deal trăieşte în eternitate cu cei nou-născuţi ai săi doinind la fluier cântecul domnului inspirit de natură şi atunci te întrebi: păi nu era mai bine acasă? Prost să fii, noroc să ai!!! De unde vine proverbul ăsta care ne-a trecut înspre nemurire de mii sau zeci de mii de ani dacă e să credem că pe Zamolxe l-am adus din Egiptul împărătesei Nefertiti?!
Poporul român are un AND special şi o inteligenţă în subconştient rară. De asta nu ne batem cu nimeni, nu facem războaie, pentru că războaiele sunt organizate şi performate de laşi, bandiţi, trădători, nerăbdători, imaturi, minte scurtă, de oameni de nimic. Românii nu vor dispărea niciodată; poate numele locului va fi schimbat, însă ei tot aici vor fi.
Să nu uităm că noi am trăit şi sub pământ câteva sute de ani, poate mii până a trecut îngheţul şi s-a dezbrăcat Europa şi Asia de zăpadă. Sub pământ am avut timp să ne albim la faţă.
Am ieşit la lumină şi am dezvoltat cel mai mare ţinut al Europei, plin de bunătate şi înţelepciune. Avem tendinţe de unire, întregire. Nu simţiţi asta în voi, românilor?
|
Ben Todică / Melbourne 3/29/2018 |
Contact: |
|
|
