Prizonieri de război americani și englezi în România (1943-1944 )
Prizonieri americani si englezi 1943-1944Din cei 1.110 prizonieri americani și englezi existenți în România în august 1944, 110 fuseseră capturați în urma raidului din 1 august 1943, 270 în aprilie 1944 (115 ofițeri și 155 subofițeri), 221 în mai (202 americani - 95 ofițeri și 107 subofițeri - și 19 englezi - 6 ofițeri și 13 subofițeri), 339 în iunie - iulie același an (334 americani - 141 ofițeri și 193 subofițeri - și 5 englezi - 4 ofițeri și 1 subofițer). Majoritatea erau americani, foarte tineri, cu o vârstă medie de 22 de ani, deși unii dintre ei aveau la activ o vechime de 2 - 3 ani.Asupra fiecărui prizonier s-au găsit câte o hartă, o busolă mică de mărimea unui ban de 1 leu, un ferăstrău mic (11 cm/1,5 cm) de formă dreptunghiulară, ingenios camuflat într o cămașă de cauciuc, un săculeț cu un carnet (fotografie, vaccinări etc.) și cu două plăcuțe de identitate din tablă pe care erau imprimate: numele și prenumele aviatorului, numărul matricol, numele părinților sau al celor ce trebuiau anunțați în caz de deces, cu localitatea și adresa, grupa de sânge și religia (marcată la marginea plăcii prin inițiale; P - protestant etc.). În caz de deces, o plăcuță rămânea pe cadavru, iar cealaltă era trimisă pentru identificare și anunțarea familiei.
Echipamentele erau „dintre cele mai bune și complete, inclusiv cu materiale pentru salvare pe mare (bărci de cauciuc, lopeți, undițe, aparate de semnalizare optică și radio electrică), truse medicale complete, bani (echivalentul a 48 $). Cu foarte mici excepții, pentru care prizonieratul însemna sfârșitul peripețiilor și a riscurilor războiului, cei mai mulți manifestau o stare de spirit foarte bună, fiind gata să participe din nou la luptele aeriene, convinși că luptă pentru o cauză dreaptă. „Atât pericolele vieții de aviator, cât și starea lor actuală de captivitate - menționa o sinteză a Secției a 2 a a Marelui Stat Major - sunt privite de ei într un spirit de sportivitate incontestabilă" .
În unanimitate, prizonierii au declarat că prin bombardarea României se urmărea „scurtarea războiului" , că au avut ordine stricte să bombardeze „numai obiective militare" și că „regretă în mod sincer cele întâmplate", atribuind lovirea cartierelor de locuit marii altitudini de zbor, instrucției incomplete a echipajelor și reacției ferme a artileriei antiaeriene și a aviației de vânătoare române și germane, care i au pus în situații dificile.
În aprecierea Marelui Stat Major român, prizonierii americani erau pătrunși de ,,un spirit rigid de disciplină pe care-l înlocuiesc, de cele mai multe ori cu conștiința datoriei împlinite".
.
Având o experiență mai îndelungată de zbor, aviatorii britanici erau „foarte disciplinați și respectuoși, în contrast cu prizonierii americani nepătrunși de disciplina militară și foarte degajați în discuțiuni", după cum consemna un document de epocă. Respectau „cu strictețe păstrarea secretului militar", refuzând la interogatorii „în cea mai politicoasă formă" să dea relații cu caracter militar. Cultura lor generală era superioară celei a aviatorilor americani, cunoscând mai bine problemele specifice românești. Și ei au ignorat însă pericolul rusesc, apreciind că în momentul în care se va dovedi că Uniunea Sovietică va urmări „anexiuni teritoriale și răspândirea comunismului în dauna libertății și democrației" se vor lua măsuri. Erau convinși că mai târziu sovieticii „vor fi siliți să și retragă trupele" .
Deși se înțelegeau foarte bine între ei, prizonierii aviatori englezi și americani se tachinau deseori și în ceea ce privește lucrurile serioase. Sugestive sunt replicile referitoare la eficacitatea bombardamentelor, primii considerând pe americani „novici în aviație și amatori în război" așa cum rezultă dintr o dare de seamă a Secției a 2 a a Marelui Stat Major. La rându-le, americanii ironizau pe englezi imputându-le lipsa de precizie în bombardamente („De ce mai vizați când bombardați, că tot nu nimeriți nimic?"), inclusiv lansarea a șase bombe în curtea Regimentului „Mihai Viteazul" din București, în fața dormitoarelor aviatorilor americani. În replică, englezii răspundeau că trecând prin București au văzut „vreo 6.000 de bombe americane căzute în alte locuri decât obiectivele cărora le fuseseră destinate" .
Pe larg: Alesandru Duțu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în război. Dicționar, Editura Enciclopedică, București, 2017
|
Alesandru Dutu 3/28/2018 |
Contact: |
|
|
