Ca din poveste
Ţi-au spus că viaţa nu-i o joacă Şi-au născocit apoi poveşti Despre Ilene Cosânzene La curţile împărăteşti. Şi ţi-ai brodat în mare taină Cu fiecare-a fost odată Iluzia că şi prin lume E tot aşa ca… niciodată. Te-au învăţat să nu ai teamă Şi-au recitat dintre coperţi Că binele învinge răul Oricâte lupte ai să pierzi. Şi ai crezut că şi-ntre oameni, Când simți că nu mai ai scăpare, Îţi e permis să scoți în grabă jăraticul din buzunare. Te-au ajutat să-ți aperi visul De ploi ce răsăreau în cale, Şoptind de merele de aur, Stăteau de pază nopţii tale. Şi ai sperat că şi în viaţă, Când drumul îţi mai rătăceşti, Sorbind licoare fermecată, Va fi uşor să-l regăseşti Le-ai spus că poate fi poveste, Că joacă este viaţa toată Iar basmele trăiesc prin oameni Şi vraja-n ochi li-i presărată. Şi nu au vrut să te-ntristeze Furându-ţi inocenţa-n pripă, Nu ţi-au mai spus că de n-ar fi-ul E scris cu fiecare clipă. .......................................
Evadarea din vers
Hai să ieşim cumva dintre versuri, Captivi inutil am rămas în poem Din zidul celulei, rânjesc înţelesuri Şi rime forţate de care mă tem Pledăm vinovat de… un fapt oarecare Un el şi o ea, doi bolnavi de iubire, Ne vor crede nebuni, afişând nepăsare, Şi-am afla un verdict ce ascunde mânie. Vor privi pe ascuns, dar atunci ne-om preface Că dorim cu-orice preţ să le facem pe plac Pân’ vor crede că-i cazul să ne lase în pace Că şi noi, după reguli, ne iubim adecvat Vor afla mai târziu c-am fugit undeva Evadând dintre norme şi sfidând nişte legi Şi că tot ce avem -mâna mea într-a ta- Este tot ce lipsea ca să fim iar întregi Să ieşim dintre rime, să fugim din poem Întuneric se face tot mai mult între versuri Cresc metafore-gratii şi de ele mă tem Când rânjesc de pe ziduri, neîncetat, înţelesuri. .......................................
Presupunere
O zi măcar de-aş fi un munte Să-mi sprijin fruntea de senin Şi amintirile cărunte Florii de colţ să i le-nchin, Mi-aş ţese din zăpezi un rost Şi-n lume, când se face seară, Drumeţilor fără-adăpost Le-aş ninge pân’ la cer o scară O oră dacă-aş fi izvor, Să-mi susur rece limpezirea, Pe buze seci de trecător Matern, mi-aş cuibări menirea. Şi-n trecerea ce-mi va rămâne Aş picura câte un vis Şi i-aş ciopli printre fărâme Motive de a nu fi stins O clipă de-aş putea fi gând, Aş cere voie de-a mă-ntoarce În trupul firav de cuvânt Şi în rostire aş renaşte. ..............................................
Sibiu / Martie 2018
|
Anamaria Hila 3/28/2018 |
Contact: |
|
|