Ca din poveste
Ţi-au spus că viaţa nu-i o joacă
Şi-au născocit apoi poveşti
Despre Ilene Cosânzene
La curţile împărăteşti.
Şi ţi-ai brodat în mare taină
Cu fiecare-a fost odată
Iluzia că şi prin lume
E tot aşa ca… niciodată.
Te-au învăţat să nu ai teamă
Şi-au recitat dintre coperţi
Că binele învinge răul
Oricâte lupte ai să pierzi.
Şi ai crezut că şi-ntre oameni,
Când simți că nu mai ai scăpare,
Îţi e permis să scoți în grabă
jăraticul din buzunare.
Te-au ajutat să-ți aperi visul
De ploi ce răsăreau în cale,
Şoptind de merele de aur,
Stăteau de pază nopţii tale.
Şi ai sperat că şi în viaţă,
Când drumul îţi mai rătăceşti,
Sorbind licoare fermecată,
Va fi uşor să-l regăseşti
Le-ai spus că poate fi poveste,
Că joacă este viaţa toată
Iar basmele trăiesc prin oameni
Şi vraja-n ochi li-i presărată.
Şi nu au vrut să te-ntristeze
Furându-ţi inocenţa-n pripă,
Nu ţi-au mai spus că de n-ar fi-ul
E scris cu fiecare clipă.
.......................................
Evadarea din vers
Hai să ieşim cumva dintre versuri,
Captivi inutil am rămas în poem
Din zidul celulei, rânjesc înţelesuri
Şi rime forţate de care mă tem
Pledăm vinovat de… un fapt oarecare
Un el şi o ea, doi bolnavi de iubire,
Ne vor crede nebuni, afişând nepăsare,
Şi-am afla un verdict ce ascunde mânie.
Vor privi pe ascuns, dar atunci ne-om preface
Că dorim cu-orice preţ să le facem pe plac
Pân’ vor crede că-i cazul să ne lase în pace
Că şi noi, după reguli, ne iubim adecvat
Vor afla mai târziu c-am fugit undeva
Evadând dintre norme şi sfidând nişte legi
Şi că tot ce avem -mâna mea într-a ta-
Este tot ce lipsea ca să fim iar întregi
Să ieşim dintre rime, să fugim din poem
Întuneric se face tot mai mult între versuri
Cresc metafore-gratii şi de ele mă tem
Când rânjesc de pe ziduri, neîncetat, înţelesuri.
.......................................
Presupunere
O zi măcar de-aş fi un munte
Să-mi sprijin fruntea de senin
Şi amintirile cărunte
Florii de colţ să i le-nchin,
Mi-aş ţese din zăpezi un rost
Şi-n lume, când se face seară,
Drumeţilor fără-adăpost
Le-aş ninge pân’ la cer o scară
O oră dacă-aş fi izvor,
Să-mi susur rece limpezirea,
Pe buze seci de trecător
Matern, mi-aş cuibări menirea.
Şi-n trecerea ce-mi va rămâne
Aş picura câte un vis
Şi i-aş ciopli printre fărâme
Motive de a nu fi stins
O clipă de-aş putea fi gând,
Aş cere voie de-a mă-ntoarce
În trupul firav de cuvânt
Şi în rostire aş renaşte.
..............................................
Sibiu / Martie 2018
|
Anamaria Hila 3/28/2018 |
Contact: |
|
|
