Poetul George Filip din Montreal la 79
George Filip s-a născut la Tuzla, judetul Constanta, la 22 martie,1939. Este fiul lui Pandele si al Floarei, strănepoată a marelui poet Octavian Goga. Urmeaza scoala primara în comuna natală, iar liceul l-a continuat la Bucuresti. Datorita atitudinii sale neagreata de „democratia romaneasca” a acelor timpuri si a propagarii genului de poezie „incomoda” a fost judecat public la Turnu Severin si arestat.
În 1977, după alti ani de privatiuni si suferinte, s-a înscris pe lista pentru drepturile omului si a cerut protectia Ambasadei americane. In urma aceste actiuni, i s-a intentat un nou proces public, care a avut loc la Tuzla. Si-a facut debutul în România cu 4 volume pe tematici diferite.
A parasit tara la 7 ianuarie 1979. Dupa peregrinari in Austria, Germania si Franta se stabileste in Canada.
Alegand Montrealul ca oras de resedinta, poetul s-a numărat printre fondatorii Centrului Cultural Român, a fost redactor la ora de radio în limba română, redactor la revista multiculturală HUMANITAS si director cultural la Teleromânia, prima televiziune din exil, în limba română.ZBOR SPRE ŢARĂ
A publicat peste 30 volume de poezie.
Fericirea
Când a fost să plec în lumea largă Şi destinu-n cârcă să mi-l port Fericirea a rămas acasă, Fericirea n-are paşaport.
Că aşa-i în ţara nimănuia, Vameşii prin sânge-ţi scotocesc Să nu iasă clandestin din Ţară Nici un strop din tot ce-i omenesc.
Numai dorul s-a ascuns în mine Şi blestemul de a fi poet, De aceea umblu printre oameni Scotocind prin suflet – indiscret.
… Lume bună, unde-i fericirea? Dorul greu în suflet de ce-l port? Fericirea ne-a rămas acasă, Fericirea n-are paşaport.
Dor
Dor… mi-e dor de glasul mamei Şi de toţi ce-mi sunt departe, Dor de plumb în piept mi-apasă Când primesc de-acasă carte.
Toţi îmi spun că-s bune toate Dar eu ştiu că plicul minte Dup-o lacrimă prelinsă Peste bietele cuvinte.
Ştiu că maica e bătrână Şi-o să urce-n cer ca mâine, Ştiu că doina nu mai sună Şi că Ţara n-are pâine.
Dor… mi-e dor de maica-Ţară, Doine, fluvii, munţi, fecioare; Arză-l focul pă-l de bate Omul cu înstrăinare!
Umbre
nu călcaţi pe umbre, umbra e a voastră temporar umbra-ţi şade la picioare cât eşti viu prin calendar credincioasă ca un câine stă în lanţul nevăzut cine ne-a legat de umbre niciodată n-am ştiut caii şi stejarii-au umbre florile de pe mormânt gâzele, copiii, dorul stau la umbra unui sfânt umbra Lunii - şarlatană tăinuie poeţi şi hoţi şi-n eclipsele-i arare ea ne dă umbră la toţi marea, cât e ea de mare poartă umbre-n orice val uneori prin naufragii strigăm umbra unui mal umbre, umbre infinite ce ne pasc nedomoliţi iar de supărăm destinul stăm la umbra lui umbriţi doar Hristosul n-are umbră umbra lui şi-a nimănuia dar creştinii-i cerşim umbra în amin şi aleluia…
Sa te urasc
N-am banuit ca-n grota vietii voi poposi asa putin; Acolo, printre lighioane de noapte, mi-a parut senin.
Trapasii tineretii mele s-au adapat din vagi fantani iar tainele adolescentei eu ti le-am dibuit in sani.
Trecut-au pasari de lumina dar le-impuscau braconieri convivi, ce stiau al dracu’ s-azvarle mainele din ieri.
Intai, cind aprindeam tigara ma excitam precum un manz, si nu stiam, prin timpul lacom, de-i miezul noptii sau e prinz.
Am invatat sa svarl cu pietre si bumenrangul sa-l arunc, dar tinta mea nevinovata era mereu acelas prunc.
Sunt prada tineretii mele ce-a nins pe mine dintr-o stea, de-aceea pot, la nemurire, sa te urasc, iubita mea.
Fântânarul
Mi-au trebuit mai multe veacuri Sa sap fântâna demnitatii Eu fântânar si eu stapânul Pe ciutura umanitatii. S-adap cu znaga de cuvinte Privighetori, lastuni si corbi Si-n zilele de sarbatoare Sa spal picioarele le orbi.
În primavara mea eterna Vreau nemurirea sa o spântec Si ignetele de povara As vrea sa le prefac în cântec. Iar la fântâna mea curata Sa fiu si sluga si stapân Ca botezat cu tinerete E prea târziu sa fiu batrân.
Veniti la cumpana o clipa Si ascultati cum cânta apa Eu am urcat în josul tainei Cu târnacopul si lopata Si-acum,daca sorbiti racoare Înmiresmati de dalbul spumii Sa stiti macar ca apa vine Din stra-strafundurile lumii.
Un fântânar cu palme late Cum tuturor ne e menirea Sa transpiram o viata intreaga Sa se adape omenirea. De nu sapam se surpa totul Si vremii i-am sorbi otrava Dar fântânarii omenirii Mai pot sa-i smulga Terrei, lava.
Veniti si beti din apa lumii Jivine si hulubi si fluturi Crezul pamântului pulseaza În sfintele de dud din ciuturi Si nu va temeti,apa este Sa ne adape telegarii Dar câteodata, se întâmpla Sa ne lipseasca fântânarii.
Acest poem e smuls din mine Sau din a timpului cadenta Si am sapat si sap, sapa-voi Mânat de o efervescenta Ce ma atrage spre adâncuri Cu gresii si furtuni rebele Ca vreau sa sorb si sa-nchid ochii Lânga fântâna vietii mele.
Sentiment
două treimi din trup mi-au murit oasele-mi spun: mai împinge-ne până ieri aveam chipul frumos şi n-aveam pe piele pecingine
vremea mă creşte şi sunt tot mai scurt în barbă îmi ţipă şerpii ridaţi îmi vine să urc în turnuri de dor şi să strig după cincii mei fraţi
lâng-un foc de răstimp şi tăceri se încălzeşte în taină o stea are chip de femeie – dianic aţi ghicit: este dragostea mea
hai bătrâne, termină-ţi poemul şi te du pe crepuscul în sus; raţiunea eternă m-aşteaptă DA: eu am încă multe de spus.
-la ziua naşterii mele- în noaptea-ceea n-a fost pic de soare. doar elele-au venit…şi cosânzene. simţeam că pe măicuţa mea o doare că îi curgeau irişii printre gene… -hai dadă Floare - naşte încă-odată. că-a multa oară ţi-a venit sorocul şi nu fi tristă dacă n-o fi fată, mai adu un flăcău…bată-l norocul! -hai mamă…strigam şi eu din vecie. fă-mă băiat şi dă-mi pe frunte harul şi îţi promit că-n scurta-mi veşnicie o să jonglez cu versul… şi paharul. …şi m-am născut în zori, mi-aduc aminte, era război şi cântau trişti cocoşii. nemţii…cu NUR GERADE…înainte! dădeau cizme în fund armatei roşii. de-a treia zi am prins plaivasu-n mână. poemele-mi ningeau peste hârtie. visam că scrisul meu o să rămână spre timpul ce-o să pună mărturie. în martie-s născut - prin treizeci’ş’nouă. oameni frumoşi…eu foame-am avut veşnic. iertaţi-mă că azi vă spun şi vouă cum am ajuns POET şi OM puternic. m-am dat cu Dumnezeu - ca tot creştinul şi am muncit şi-am fost cinstit prin lume. nu mi-au lipsit femeile şi vinul şi astfel…sunt român cu bun renume. prieteni…m-am născut în noaptea asta. intru-n pogonul a optzeci de ani. îmi port cu mine calul şi nevasta şi vin…şi lăutarii - LA MULŢI ANI!
|
Dumitru Constantin 3/21/2018 |
Contact: |
|
|