Gargarosfera (Modestă contribuţie la teoria gargarei)
Gargara ( sau gargariseala) este definită ca un procedeu de clătire a gurii, a gâtlejului cu un lichid dezinfectant, în situaţii de inflamare a zonei, de umflare a amigdalelor, de răguşeală etc.
Dicţionarele noastre explicative spun că gargara ar veni din neogrecescul “gharghara”. Dar tot atât de bine poate proveni din arabul الغرغرة (al harhara), care însemna tot gargară. Litera غ se pronunţă din gâtlej, ca o combinaţie de h şi r, rezultând un sunet caracteristic atunci când cineva îşi curăţă gâtlejul de niscavai impurităţi ajunse acolo , pe nas sau pe gură ( nisip, praf, un lichid neplăcut etc.), sau de mucozităţi. Cuvântul gargară putea să apară oriunde.
Se face gargară ( sau gargariseală) cu ceaiuri, cu apă sărată, cu bicarbonat, cu tincturi etc. Există şi gargariseli , la prima vedere extravagante, dar care , după unele relatări, şi-au dovedit eficacitatea, cum ar fi gargară cu propria urină, numită şi urinoterapie. Cică vedetele de la Hollywood ar practica această metodă pentru menţinerea albului imaculat al dinţilor artificiali ( din ceramică etc.) pentru un zâmbet asortat cu roşul covorului... Tot cercetând problema gargarei, am mai aflat că urinoterapia ar merge foarte bine cu meditaţia transcedentală...
Nu ştiu dacă acestea sunt adevărate sau sunt doar bârfe, dar ne îndepărtăm de gargara propriu-zisă şi dăm peste alt fel de gargară, mult mai des folosită, definită ca" relatare nedesluşită sau fără şir, fără logică, lipsită de conţinut".
(http://www.webdex.ro/online/dictionar/gargar%C4%83).
Mi se pare că această definiţie este inadecvată. Eu aş spune că este vorba despre o relatare care nu corespunde , în totalitate, nici realităţii şi nici conştiinţei vorbitorului, dar are, totuşi, conţinut, logică, şir. Dacă este acceptată ca adevărată, atunci este şi desluşită. Aceasta este gargara pentru ceilalţi, elaborată şi/sau rostită de gargaragii de profesie sau amatori. Nu arareori, gargaragiul crede sincer, sută la sută în ceea ce spune. Atunci gargara este oglinda fidelă a proprie-i conştiinţe.
A face asemenea gargară se mai spune şi a mânca rahat. Cu mulţi ani în urmă, lucram într-o asociaţie profesională de interes naţional, al cărui preşedinte era un domn, care înainte de 1989 fusese director, membru în comitete şi comiţii etc. Întorcându-mă de la Istanbul, am adus câteva sortimente de rahat turcesc şi i-am servit pe colegi. - Don' Preşedinte, vă rog să gustaţi şi dv.! Preşedintele s-a uitat la cutia cu delicatese şi ,zâmbind, a zis: - Nu, mulţumesc! Că am mâncat la viaţa mea atâta rahat... Am zâmbit şi eu, confirmându-i că am înţeles despre ce rahat era vorba.
Exemplul de mai sus ne îndreptăţeşte să numim gargara pentru ceilalţi, gargara rahat, dar în care sunt folosite, ca ingrediente, numai şi numai cuvinte!
Gargara pentru ceilalţi sau gargara rahat ( cititorul este liber să aleagă combinaţia care-i place) a apărut chiar în Rai!
Prima gargară pentru ceilalţi, sau protogargara o găsim aici: " Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri;/ dar Dumnezeu ştie că'n ziua'n care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul“. (Facerea 3,4-5, BVA)
Deşi au realizat că au luat ţeapă ( rezultatul n-a fost cel sugerat de şarpe; dimpotrivă!), protopărinţii n-au putut împiedica transmiterea microbului gargarei.
Gargara pentru ceilalţi a evoluat permanent odată cu societatea, de la forme grosiere până la rafinamentul de astăzi, când, paradoxul paradoxurilor, nici gargaragiul, nici consumatorul de gargară nu mai pot trăi fără doza zilnică de gargară! Pe lângă alte sfere, pământul mai are şi o … gargarosferă!
Indiferent de culoara ideologică a societăţii, nu există compartiment al acesteia, care să nu fie afectat de gargară , să nu aibă propria gargară.
Cele mai cunoscute, mai " populare", sunt gargara politică şi cea economică. Acestea sunt însoţite, mai ales ca avangardă, de gargarele filozofice şi ideologice. Urmează gargara militară, cea financiară, culturală, ştiinţifică, medicală, farmaceutică, alimentară, vestimentară, educaţională, spirituală, astrologică, parapsihologică, paranormală, feministă, machoista, transgenderista, new-agista, ue-ista, ecumenistă de tip nou ( ghiveciul pan-ecumenist), gargara euro-atlantică ( sau Drang nach Westen), gargara euro-asiatica (sau Drang nach Osten) etc.etc. Gargara este familială, tribală, sătească, comunală, orăşenească, regională, naţională, internaţională şi, când vom coloniza alte planete (potrivit unei gargare astrofizice), universală.
Orice gargară, elaborată şi propovăduită de gargaragii de profesie ( şi de amatori) vrea să spună, în esenţă, acelaşi lucru: Dacă veţi mânca ( adică veţi crede, ne veţi vota, veţi asculta, veţi pune în practică ce spunem noi, etc.), vi se vor deschide ochii ( veţi fi tobă de cunoştinţe) şi veţi fi ca nişte Dumnezei (cunoscând şi administrând binele şi răul), trăind sănătoşi, fericiţi, prosperi, chiar nemuritori...
Dar niciun bine cunoscut în ceastă lume căzută, nu est lipsit de un rău ( care poate fi aparent bine). De aceea se spune " cunoscând binele şi răul" nu " binele sau răul". "Fiindcă'n belşugul înţelepciunii e belşug de cunoaştere, iar sporul cunoaşterii e spor de durere." (Ecclesiastul, 1,18 BVA)
Antidotul la gargara " cunoaşterii binelui şi răului" este sărăcirea cu duhul, cu duhul lumii căzute: „Fericiţi cei săraci cu duhul , că a lor este împărăţia cerurilor." (Matei5,3 BVA) Sărăcire care este imposibilă fără Hristos şi Biserica Sa.
Oricare altă soluţie, purtând marca raţiunii omeneşti, ce-şi proclamă slobozenia de raţiunea lui Dumnezeu , este vânare de vânt: "Văzut-am toate lucrurile care se fac sub soare şi, iată, toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt". ( Ecclesiastul 1,14 BVA)
Gargaragii şi consumatori de gargare, deopotrivă, vânăm vânt şi ne alegem cu furtuni, tornade, uragane etc., şi în suflete şi în afară.
|
Nicuşor Gliga 3/19/2018 |
Contact: |
|
|
