Contributie la o eventuala istorei a românilor din diaspora : Primii români in America si literatura de călătorie transatlantică până in anul 1900
PRIMII ROMÂNI ÎN AMERICA ŞI LITERATURA DE CĂLĂTORIE TRANSATLANTICĂ PÂNĂ ÎN ANUL 1900
Este de necontestat că un demers în vederea întocmirii unei „biblioteci transatlantice” riguroase care să cuprindă toate scrierile de călătorie în America publicate în limba română până la 1900 este lipsit de orice şansă de realizare. Literatura de călătorie, de altfel, a fost precară, până nu demult, în comparaţie cu alte genuri literare. Fără îndoială, însă, percepţiile primilor călători români asupra universului american, reflecţia românească asupra civilizaţiei americane, privită ca realitate antropologică, politică, morală şi culturală, constituie un adevărat tezaur ce merită cercetat, oferind imaginea cea mai caleidoscopică şi cea mai expresivă a Americii. Jurnalele şi memorialele de călătorie pe continentul american preced studiile şi eseurile literare, culturale şi istorice, rămânând, totodată, prin repertoriul extins al subiectelor, cele mai captivante forme de interogare a spaţiului şi fenomenului american.
Analizând atent retrospectiv, se impune observat că, chiar atunci când sejururile europene ale românilor devin din ce în ce mai frecvente, traversarea Oceanului constituie o iniţiativă rarisimă. Revoluţia industrială şi, în special, dezvoltarea şi ieftinirea transporturilor, determină o democratizare a deplasării de care beneficiază şi primii călători români în America. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Statele Unite încep să fie interesante şi ca proiect politic, mai cu seamă în cercurile progresiste, dar abia din anii ’30 ai secolului al XIX-lea, după dezintegrarea regimului fanariot şi primele tentative de modernizare politică şi administrativă, cunoştinţele despre Lumea Nouă, până atunci răzleţe şi confuze, încep să aibă nu numai o frecvenţă mai mare, ci şi o arie tematică mai largă. Opinia publică începe să fie fascinată de natura americană, în mod deosebit de Cascada Niagara, precum şi de subiecte ca situaţia negrilor, spiritul independent al indienilor, tehnologiile noi şi tehnica americană şi trepidanta dezvoltare economică. Informaţiile se înmulţesc după 1848, dar temele transatlantice rămân în mare parte, aceleaşi chiar şi după publicarea primelor relatări directe şi a celor dintâi jurnale de călătorie propriu-zise. O observaţie concludentă ce se cuvine a fi precizată este aceea că înainte de anul 1900 călătoriile în America sunt foarte rare, iar relatările aferente sunt multă vreme aproape inexistente.
În cvasiunanimitate se consideră că primul nostru călător peste Ocean a fost Samuilă Dămian, al cărui nume îl găsim consemnat în luna martie 1775 într-o corespondenţă a ilustrului om de ştiinţă, diplomat şi înfocat luptător pentru independenţa americană Benjamin Franklin care îl cunoscuse la Philadelphia. Acesta semnala relaţia sa cu Dămian, preot ortodox din Transilvania, precum şi prezenţa sa în America. Profund interesat pentru un domeniu nou pentru acea vreme, al fizicii, electrostatica, în care se iniţiase în Europa, el îşi adânceşte pri contactul cu savantul american cunoştinţele în acest domeniu. Şi-a câştigat existenţa cu demonstraţii şi experienţe efectuate cu aparate electrostatice proprii în mari oraşe ale Americii coloniale, ca Philadelphia, Charleston ş.a., refuzând să se aşeze, pierzându-i-se urma undeva prin Mexic. Susţinută şi animată de pasiunea comună pentru ştiinţă, relaţia celor doi, confirmată epistolar de unul dintre cei mai importanţi Părinţi Fondatori ai Statelor Unite ale Americii, se constituie într-un episod incontestabil al relaţiilor timpurii româno-americane, având o evidentă semnificaţie simbolică.
Al doilea călător român în America despre care avem informaţii a fost Eugeniu Alcaz, o rudă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi considerat ca unul dintre pionierii industriei româneşti, a făcut un scurt sejur american în anii ’40 ai secolului al XIX-lea, după terminarea studiilor politehnice la Şcoala Superioară de Aplicaţii Militare din Metz, Franţa. Din păcate, deplasarea sa nu a fost menţionată editorial. Informaţiile despre prezenţa sa în America sunt diferite. Unele susţin că moldoveanul Eugeniu Alcaz a participat la Războiul Civil american şi a căzut în lupta de la Bull Run din 18-21 iulie 1861. Altele oferă varianta că după ce a urmat cursurile la Metz, s-a înrolat în armata preşedintelui Abraham Lincoln şi a fost doar rănit la Bull Run, după care a revenit în Moldova, a devenit colonel în armata română şi a murit în anul 1892.
George Pomutz, provenit dintr-o familie ortodoxă română, militar de vocaţie educat în Austria şi Franţa, ajunge în America în anul 1850. După înfrângerea Revoluţiei de la 1848 în care luptase alături de forţele revoluţionare maghiare, împreună cu alţi douăzeci de camarazi, a plecat la Paris, apoi la Londra, iar după aceea, în februarie 1850, în America unde cere azil politic. George Pomutz primeşte în 1855 cetăţenia americană „cu toate drepturile şi privilegiile” şi în 1861 se înrolează ca sublocotenent în Regimentul de Voluntari15 Infanterie din Iowa, stat admis în Uniune în anul 1846. În 1865, guvernatorul acestui stat îl considera „printre cei mai capabili şi mai merituoşi ofiţeri”. Pomutz se stabileşte în Iowa, dar strălucitul său destin american se datorează gloriei câştigate în campaniile Războiului Civil, ca ofiţer în armata nordistă. În anul 1862 este grav rănit în luptele de la Shiloh, fiind avansat la gradul de maior, apoi la cel de colonel, iar după aceea, prin Ordinul din 22 iunie 1867, la general de bigadă, grad acordat pentru merite deosebite. Preluând comanda Regimentului 15 Infanterie, participă la cinci campanii decisive împreună cu celebrul general William Tecumseh Sherman, alături de care defilează la 24 mai 1865, la încheierea ostilităţilor, pe Bulevardul Pennsylvania din Washington în faţa preşedintelui Andrew Johnson şi a membrilor cabinetului american. Merită menţionat că bătălia pentru Atlanta, la care George Pomutz a luat de asemenea parte, este calificată în unanumitate de istorici o „confruntare a uriaşilor”. După război, a fost numit consul în 1866, apoi consul general al Statelor Unite la Sankt Peterburg în anul 1874, rămânând în funcţie până în 1878 când este înlocuit de succesorul său William H. Edwards. A murit în 1882 în împrejurări rămase neclare, în orașul nopţilor albe. George Pomutz n-a fost doar militarul probând cu prisosinţă bravură, integritate şi abilitate de comandant, ci a fost și un om de cultură, autor a cel puţin două lucrări remarcabile, dintre care una este istoria Regimentului 15 Infanterie Iowa, apreciată ca cea mai exactă până astăzi. Contemporanii l-au preţuit ca pe un „om de cultură universal” care părăsind Europa după înfrângerea unei revoluţii, cea din 1848, a contribuit decisiv la victoria altei revoluţii, cea împotriva sclaviei, peste Ocean. Din punct de vedere al evaluării corecte a prezenţei româneşti pe pământ american, se poate afirma cu îndreptăţit temei că secolul al XIX-lea este „secolul Pomutz”.
Până în preajma Războiului Civil, a mai fost în America un pasionat călător şi, totodată, prolific scriitor care semna, enigmatic Benjamin de la Fălticeni sau Benjamin II care are meritul de a întocmi un consistent memorial de călătorie, publicat în anul 1859 în limba germană.
O prezenţă românească crescută se înregistrează în timpul Războiului Civil, fiind consemnaţi de istoricii americani devotaţi ofiţeri români care s-au înrolat voluntar de partea forţelor antisecesioniste, printre care: căpitanul Nicole Dunca, ucis în luptele de la Cross Keys în anul 1862, Emanoil Boteanu, trimis oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe lângă Cartierul General al Armatei Nordului, primul român primit oficial de autorităţile americane şi Eugen Ghika-Comăneşti. Acestora li se datorează numeroase relatări şi note de război publicate în presa românească.
Primele decenii care au urmat după încheierea Războiului Civil, completează tabloul celor care vizitează America: Ioan Xantus, bibliotecar budapestan de origine din Transilvania, de fapt, un grec înnobilat, medicul şi naturalistul Hilarie Mitrea, între anii 1867-1868, Sergiu Voinescu, militar de carieră, sosit în 1880 pentru a remite oficial preşedintelui B. Hayes „Declaraţia de independenţă” a României, celebrul explorator al Ţării de Foc Iuliu Popper, care în 1883 petrece un scurt sejur la New Orleans, Carol Stork, ajuns la Philadelphia pentru studii de sculptură, medicii Nicolae Manolescu, George Assaky, Pavel G. Macarovici, invitaţi la conferinţe de medicină, Constantin Teodorescu, navigator, ucis în explozia unui vas de război în portul Havana, în anul 1892, în primele zile ale războiului hispano-american.
Cele dintâi note de călătorie mai consistente şi chiar cărţi destinate integralmente unor vacanţe americane au apărut abia în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. O scurtă enumerare, în ordine cronologică, a unor astfel de lucrări care s-au mai păstrat, însemnând tot atâţia români călători în America, este intersantă şi benefică. În anul 1891, Gregoriu Ştefănescu, geolog, academician, rector al Universităţii din Bucureşti, participând la o conferinţă ştiinţifică internaţională, vizitează metropolele New York, Philadelphia şi Chicago, precum şi Cascada Niagara şi Parkul Yellowstone. Impresiile sale au constituit ulterior subiectul unei largi serii de articole şi conferinţe publice, în ţară. Un merit deosebit revine profesorului de gimnastică Gheorghe Moceanu care este autorul primului volum în limba română dedicat integral unui periplu american. Trimis oficial în 1883 în America într-o vizită de documentare privind metodele de predare a sportului, el publică, doi ani mai târziu, un memorial fervent şi plin de candoare al circuitului parcurs, incluzând Marile oraşe New York, Chicago, Detroit, precum şi, Cascada Niagara. Inginerul Constantin Chiru, directorul general al Poştelor şi Telefoanelor din România, în anul 1898, a susţinut în cadrul Societăţii Geografice Române, o prelegere pătrunzătoare, deosebit de subtilă, referitoare la un lung sejur american, petrecut cu un an înainte vizând popasuri la New York, Washington, Indianapolis, Saint Louis, Pittsburg, Syracuse, Cascada Niagara. În fine, inginerul şi exploratorul român Bazil Assan, membru al Societăţii Geografice Române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului, întregeşte ansamblul românilor care au întreprins călătorii transatlantice înainte de anul 1900 reţinute de publicaţiile acelor timpuri. În anul 1899, Bazil Assan a făcut o călătorie pe ruta Constantinopol-Alexandria-Ceylon-Nagasaki-Tokio-Yokohama-San Francisco-New York-Londra, constituind prima călătorie a unui român în jurul lumii. El şi-a consemnat impresiile culese la New York, San Francisco şi Chicago într-un valoros şi cuprinzător articol publicat în anul 1899.
Dorin Nădrău (S.U.A.)
|
Dorin Nădrău / Detroit 3/14/2018 |
Contact: |
|
|
