Un semn înflorit
Clipele se desprind tainic din orbita acestei primăveri.
Pe treptele luminii, prin ochiul magic,
fără început şi fără sfârşit,
cerul se deschide.
Sub icoanele anotimpurilor,
moirele torc
timpul discului solar.
Mai departe de orice barieră, mai aproape de soare,
în răsucirea tăcerii o strigi.
Distanţa dintre voi prin tine respiră
- timpul iubirii, unicul timp
prin care toate pătrund,
zâmbetul ei
pluteşte în privirea ta.
Te-a învăţat să treci peste tot,
ca un ram legănat de o briză.
Cu dorinţă străbaţi lumile.
Oglindit în spatele îngerilor,
gândul coboară în sacrul inimii,
în urmă, totul se risipeşte.
Cu mâinile o atingi uşor.
Lângă o apă curgătoare,
cu ea alături,
ai păşit într-o altă viaţă...
Prin porii tăi, miracol al vieţii,
ceva din inima ei a răsărit în a ta.
E timpul...
E timpul să laşi, în urmă, totul!
Nimic nu e real, cioburi de gânduri,
provocări, baloane de săpun,
emoţii, dureri, efemere fire,
fragmente-realităţi,
suspine-mpletite
în ţesături de doruri,
cuvinte-trăiri, atingeri,
jocuri de umbre ce, încă,
te reţin acolo, plângând tânguitor...
E timpul să le smulgi rădăcinile,
să le desprinzi colţurile adânci,
să tai lianele junglei crescute,
să le fărâmiţezi, să le arzi
şi să le împrăştii cenuşa.
Topeşte-n lumină temerile toate!
Hai, eliberează-le, lasă-le,
luminează-ţi acum pământul roditor
şi apele limpezi
să-ţi oglindească cerul!
O rază de lumină! Păşeşte-ncrezător
în verdele-nceput ce curge lin
din primăvara ta! Priveşte!
Priveşte răsăritul în edenul-ntins,
un nou pas, un nou ceas,
te-aşteaptă magia călătoriilor
şi clipelor mult dorite!
În dansul focului ridică-te,
respir-adânc, visează,
ascultă-ţi inima,
zâmbeşte,
iubeşte,
îndrăzneşte,
trăieşte şi urcă,
înţelege şi nu uita
că viaţa-i la fiecare pas!
E timpul noilor lumi,
acolo unde
nu există timp,
renaşterea Luminii din noi!
|
