O icoană de vis
O icoană -de vis- din vremurile-apuse…
Mângâieri de iubire pe-o frunte de dor,
Prin tăceri se adună iar, clipele duse,
Lunecând, pe furiş, un timp strălucitor.
Lacrima, mamă, te-aduce-n amintire,
Prinde timp sfâşiat de un arcuş cântând
La vioara tatei! Crescută-n iubire
Inima mea tristă visează sângerând.
Secunda aceasta aleargă spre trecut…
M-atinge-mbrăţişarea-ţi şi,.. suflu-mi arzând
-Timpul vieţii mele-, îl roteste ştiut
Şi ajung, atunci,.. la noi, dusă de-un vânt.
Picură, în linişte, lacrimi de durere ,
Tu vei fi, înalt, cuprinsă în versul meu!
………………………………………………….
În imensa risipire de tăcere,
E doru-mi ce nu piere…el stăruie mereu!
Lia Ruse Laval-Montreal CANADA
|
