Scrisoare pastorală
Strutocămila(II).
În numărul trecut prezentam cazul unui pastor sectant, care încerca să se substituie când unui preot, când unui episcop, doar pentru a-și păcăli adepții. Se folosea de însemnele Bisericii Ortodoxe, deși învățătura lui de credință le disprețuiește.
Întâmplarea a făcut ca într-o zi să nimeresc iarăși o emisiune de acest gen, susținută de alt confrate al stimabilului de care am vorbit. M-am minunat, văzând cu câtă nerușinare se continuă aceeași practică șmecherească de inducere în eroare a unor oameni de bună-credință, care-și caută sănătatea, pacea, alinarea necazurilor etc. Dar să vedem despre ce este vorba!
Pastorul cu pricina ,,pomenea” pomelnicele ,,enoriașilor” săi. Era îmbrăcat civil, cu cămașa descheiată la gât. Lua câte un pomelnic și citea: ,,Doamna Maria se roagă pentru sănătate; Doamna Lena se roagă pentru reușita fiicei sale la examen…. ” După ce citea un astfel de pomelnic cu glas tare, îl introducea într-un borcan, care era, după spusele onorabilului, plin cu untdelemn amestecat cu ,,Sfântul Mir”.
Ne oprim aici să analizăm șarlatania. Secta respectivă susține că toată învățătura ei se bazează numai pe Sfânta Scriptură. În același timp, este disprețuită în cel mai josnic mod Sfânta Tradiție, adică cel de-al doilea pilon pe care se sprijină învățătura creștină-ortodoxă. Orice să-i spui unui sectar, numai de Sfânta Tradiție să nu audă, fiindcă face isterie. Despre pomelnice nu se vorbește în Sfânta Scriptură. Ele au apărut în cultul creștin-ortodox încă din primele veacuri, ca o necesitate de a se stărui în rugăciune. Credinciosul se roagă singur, se roagă în comun cu ceilalți credincioși din biserică, dar apelează și la rugăciunile speciale ale preotului, mai ales că aceste rugăciuni sunt rostite la Proscomidie, în timp ce se pregătește Sfânta Împărtășanie. Mă întreb, ce temei scripturistic poate invoca individul din emisiune, în raport cu învățătura sectei sale cu privire la pomeniri și pomelnice. Cum se împacă hulirea pe care o face Sfintei Tradiții, pe de o parte, cu folosirea unor elemente specifice Sfintei Tradiții? Își trădează propria învățătură, dar folosește elementele disprețuite spre a-și rotunji veniturile!
Mai departe! Individul cu pricina spunea că folosește ,,Sfântul Mir” pentru a muia pomelnicele, ca să fie rugăciunile sale mai puternice și să se împlinească cererile credincioșilor. Minciuna se vede de la o poștă. Sfântul Mir este pregătit numai de către membrii Sfântului Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale în Joia Mare. În ulei de măsline sunt fierte 39 de plante aromatice diferite timp de mai multe zile cu un ritual special, după o rânduială foarte riguroasă. În Joia Mare se întrunesc membrii Sfântului Sinod, adică patriarhul împreună cu mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii și episcopii-vicari ai țării și săvârșesc slujba de sfințire. Acest Sfânt și Mare Mir se folosește în trei împrejurări: la Taina Mirungerii, la sfințirea bisericilor și la ungerea voievozilor, regilor sau împăraților. El simbolizează plinătatea darurilor Sfântului Duh, care se dau celui uns cu Sfântul Mir. La fiecare biserică există câte o sticluță cu câțiva mililitri de Sfânt Mir, din care preotul ia câte puțin pe un bețișor și unge copilul, când oficiază Taina Sfintei Mirungeri, după Sfântul Botez. Noi, românii, am primit Sfântul Mir de la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol sute de ani, mai precis până în aprilie 1885, când Biserica Ortodoxă Română și-a obținut autocefalia, consecință a obținerii independenței de stat din 1877 și de atunci a avut voie să-și pregătească singură Sfântul Mir. Sfântul Mir nu are nimic în comun cu așa-zisul mir frumos mirositor, care circulă în tot felul de sticluțe și se vinde la bazaruri. Așadar, cu minime cunoștințe de liturgică și de istorie, îți poți da seamă că pe ecranul televizorului se derula o escrocherie de duzină.
Individul cu pricina dădea anunț că în ziua cutare, la ora 11, va merge ,,personal” în orașul cutare și acolo vor fi săvârșite minuni, în special vindecări de boli. Un asemenea tupeu e de-a dreptul revoltător. Un om care se bate cu pumnul în piept că toată învățătura și practica cultului său se bazează numai și numai pe Sfânta Scriptură, este mai mult decât ridicol să producă așa neghiobie. Aș vrea să-mi spună unde anume în Sfânta Scriptură Îl găsește pe Mântuitorul sau pe Sfinții Apostoli făcând asemenea anunțuri. Mântuitorul vindeca boli incurabile și îi sfătuia pe cei vindecați să nu spună nimănui cât bine le-a făcut lor Dumnezeu. De acolo și până la a programa minunile la televizor, e cale lungă! De acolo și până la a face spectacol cu așa-zișii vindecați la televizor e cale și mai lungă! Minunile sunt lucrări tainice ale lui Dumnezeu, prin care se anulează legile firii. Ele se produc când vrea Dumnezeu, nu când vrea omul. Practic, individul Îl făcea pe Dumnezeu argat în curtea sa, din moment ce programa ,,minunile”. Dumnezeu trebuia să-i dea ascultare și să execute întocmai poruncile pe care i le dădea un coate-goale sau un mațe-fripte.
Cu oarecare timp în urmă, o țigancă se lăuda, tot la televizor, că a participat nu știu în ce țară la un congres mondial al vrăjitoarelor. Acolo s-au adunat toate vrăjitoarele cu ,,har mult”, s-au unit și s-au opintit, până au strâmbat traiectoria unui meteorit ce venea direct spre Pământ să-l distrugă. Și uite așa au scăpat ele lumea de la dispariție!!
Astfel de sincretisme religioase, sau, mai bine-zis, de țopăieli religioase fără noimă, făcute doar pentru a înșela buna-credință a unor oameni aflați în situații dificile cu scopul de a-i racola drept adepți se numește prozelitism religios și este interzis de lege în țara noastră.
Încă o dată românii dau dovadă de o naivitate copilărească. Acceptă orice gogomănie, având încredere că toți sunt de bună-credință, că pe unde iese cuvântul, iese și sufletul. Așa au fost și când Caritasul sau alte firme de infracționalitate organizată i-au lăsat fără case, fără economii de-o viață. S-au lăsat păcăliți ca niște copii și tot nu s-au mai maturizat….! Of, of. of!
*
Sfaturi părintești. Suntem la cumpăna dintre iarnă și primăvară și am socotit foarte potrivit un text aparținând unui mare gânditor creștin, Sfântul Ignatie Briancianinov. Fragmentul este preluat din cartea sa Cunoașterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii văzute, Iată-l:
,,LIVADA IN VREME DE IARNĂ. În anul 1829 îmi petreceam iarna într-o așezare pustnicească. Până în ziua de azi, în acea livadă sta însingurată o chilie de lemn, în care am viețuit dimpreună cu tovarășul meu. Când vremea era potolită, în zile senine și însorite, ieșeam în prag, mă așezam pe un scăunel și priveam livada cea mare. Golătatea ei era acoperită de mahrama zăpezii. De jur-împrejur, totul era tăcere – domnea un fel de pace moartă și plină de măreție. Această priveliște începu să-mi placă: privirile îngândurate mi se îndreptau fără să vreau înspre livadă, se aținteau spre ea, ca și cum ar fi urmărit să deslușească o taină. Astfel stăteam într-o zi și priveam cu luare-aminte livada. Când, deodată, a căzut vălul de pe ochii sufletului meu: înaintea lor s-a deschis cartea naturii. Scrierea aceasta, dată spre citire celui dintâi-zidit Adam, este acea carte ce cuprinde întru sine cuvântul Duhului și e asemenea Dumnezeieștii Scripturi. Oare, ce înțelepciune mi s-a arătat în acea livadă? O pilda a învierii morților – învățătură puternică, care prin însăși înfățișarea lucrărilor sale e aidoma învierii. Dacă nu am fi fost obișnuiți să vedem învierea naturii în vremea primăverii, aceasta ni s-ar părea de-a dreptul minunată și cu totul de necrezut. Noi nu ne mai minunăm de ea din pricina obișnuinței; deși privim minunea, deja este ca și cum nu am mai vedea-o!
Mă uit la ramurile dezgolite ale pomilor și acestea îmi vorbesc stăruitor prin tainica lor glăsuire: „Noi vom învia, ne vom acoperi cu frunze, vom revărsa buna mireasmă, ne vom împodobi cu flori și roade: cum dar nu vor învia oasele cele uscate ale oamenilor, la vremea primăverii lor?”
Ele vor învia, se vor îmbrăca în trup în chip înnoit, vor păși într-o noua viață și într-o lume nouă. Precum pomii care n-au ținut piept vitregiei gerului și, pierzându-și vlaga vieții, vor fi spintecați la venirea primăverii și se vor scoate din gradină pentru a fi arși în foc, la fel și cei păcătoși, care și-au pierdut Viața – pe Dumnezeu –, vor fi adunați în ziua cea de pe urmă a veacului acestuia întru începătura zilei veșnice, care va să vie și aruncați vor fi în focul care nu se va mai stinge.
Dacă ne-ar fi cu putință a găsi un om care să nu fi cunoscut nicicând preschimbările săvârșite de înșiruirea anotimpurilor și l-am aduce pe acest călător într-o livadă – care în vremea iernii zace cu măreție în somnul său de moarte – spre a-i arăta pomii dezgoliți și spre a-i mărturisi despre acea splendoare în care se vor înveșmânta ei primăvara, atunci, drept răspuns, el ne-ar privi și doar ar zâmbi – și asta deoarece cuvintele noastre i s-ar părea a fi o născocire de neînfăptuit! Asemenea și învierea morților pare a fi de necrezut pentru gânditorii care pribegesc prin bezna înțelepciunii pământești, necunoscând ei că Dumnezeu este Atotputernic și înțelepciunea Sa cea mult felurită poate fi contemplată, însă rămâne de nepătruns pentru priceperea [mintea] fapturilor Sale. La Domnul toate sunt cu putință: pentru El minuni nu există. Neputincioasă este cugetarea omenească: tot ceea ce nu suntem obișnuiți a vedea, socotim a fi ca o lucrare de neînfăptuit, o minune de necrezut. Facerile Domnului, spre care necontenit privim deja cu nepăsare, sunt lucrări uimitoare, minuni mărețe, de neasemănat.
Astfel, în fiece an, înaintea ochilor întregii omeniri, natura repeta istorisirea învățăturii despre învierea celor morți, înfățișând-o într-o lucrare tainică și preschimbătoare!”
*
Cu ce-aş putea…? Redăm mai jos o sfâșietoare poezie cu acest titlu, scrisă de poetul Dorin Dumitriu, care exprimă gândurile și durerea atâtor familii destrămate, atâtor oameni care trăiesc drama dorului de-acasă, dorului de părinți și de copii. Mulți și dintre cititorii acestor rânduri se pot regăsi în ea:
,,Nu plânge mamă şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur nu pot să-mi construiesc o casă.
Știu că ţi-e greu, că sunt acum printre străini
Și că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini.
Și cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar, oare,-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne
desparte
Și că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Și aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Și m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Și îşi doreşte fiul rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge mamă, eu te rog rezistă,
Nu mă chema să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Și roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l
întoarcă!”
*
Ursitorile. Într-o zi, o doamnă din Severin m-a sunat la telefon. Era la fiica ei în Londra. Aceasta născuse, după ce pătimise două zile pe coridorul spitalului, fără ca să o bage cineva în seamă. Mi-a precizat că avea asigurarea de sănătate plătită la zi!
Femeia cu pricina m-a întrebat cum trebuie puse ursitorile copilului. I-am explicat cele de cuviință și am întrebat-o dacă i-a făcut mamei și copilului molitva de după naștere. ,,- Ce-i aia?” m-a întrebat nedumerită. I-am explicat și asta, apoi am căutat pe internet numerele de telefon ale unor preoți români ortodocși de acolo și i le-am transmis, ca să ia legătura cu ei și să vadă care-i mai aproape, ca să rezolve problema.
Folosesc acest prilej pentru a face câteva precizări, care, fără îndoială, sunt necesare multora dintre Dvs. Ursitorile, ursitele sau ursele nu au nimic comun cu învățătura creștină. Ele sunt reminiscențe din vechile religii de dinaintea creștinismului, care s-au practicat în aproape toată Europa. Sunt legate de credința în destin, în soartă. Această credință nu este creștină. Conform învățăturii creștine, omul este liber să facă binele sau răul, este stăpân pe faptele sale și responsabil de ele. Tocmai de aceea este judecat după moarte și la judecata particulară și la cea universală, tocmai de aceea este răsplătit pentru cele bune și pedepsit pentru cele rele. Dumnezeu nu-l obligă să facă sau să nu facă o faptă, să intre sau să nu intre în rai. Nici diavolul nu-l poate obliga să facă cele rele, nu-l poate obliga să intre în iad. Și Dumnezeu și diavolul respectă voia liberă a omului. Acceptând destinul sau soarta, omul ar deveni un fel de mașinuță teleghidată, care nu mai poate fi tras la răspundere pentru faptele sale.
Așadar, rânduielile legate de ,,punerea ursitorilor” la copiii nou-născuți nu sunt creștinești și nu preoții sunt cei care trebuie să învețe femeile cum să ,,pună ursitorile”. Practica aceasta a intrat în folclorul românesc și a fost transmisă din generație în generație. Dimitrie Cantemir, spre exemplu, vorbea, la începutul veacului al XVIII-lea, în Descrierea Moldovei, despre acest obicei astfel: ,,Ursitele ar fi două virgine, care sunt de faţă la orice naştere de copil, şi-i împart, după voia lor, daruri atât sufleteşti cât şi trupeşti, spunând de mai înainte toată fericirea sau nefericirea ce are să întâmpine copilul în tot cursul vieţii sale”. În părțile noastre se vorbește de câte trei ursitoare, care vin la casa unde este pruncul a treia zi după naștere și-l predestinează pentru tot restul vieții. Am găsit și o altă interpretare a acestei credințe, destul de interesantă: ,,Prin ursită se înţelege soţia fiecăruia. Se crede că un om are trei ursite. Adică are dreptul la trei femei, în viaţă. Dacă, la căsătorie, o nimereşte pe cea de-a treia atunci trăieşte cu ea până la moarte. Dacă o nimereşte pe a doua, atunci aceasta, după un timp oarecare, moare, şi el o ia pe a treia. Dacă o nimereşte pe cea dintâi, atunci va avea în viaţa lui trei femei. Când doi soţi se despart înseamnă că bărbatul nu a nimerit pe niciuna dintre cele trei ursite, şi a luat pe alta străină”(E. I. PATRICIU și G. P. SLAVIU). Ursită este şi data, scrisul, soarta sau zodia cuiva. În colecția lui Iuliu Zanne am găsit și câteva proverbe și expresii privitoare la ursitori, din care menționez: ,,Aşa a fost ursit s-o tragă”; ,,Aşa i-a fost ursita!” ,,Aşa i-au ursit ursitoarele”; ,,A-şi lua ale trei fuioare”; ,,Când calci pe urmele pe care au umblat ursitorile, damblageşti”; ,,Cartea ursitei”; ,,De ce ţi-e ursita nu poţi să scapi”; ,,La noul născut se întinde masa seara pentru ursitori, căci de nu vor avea masă îl ursesc rău pe cel născut, şi cum l-or ursi aşa va fi!” ,,Nu-i cum îi zisa,/Ci cum îi scrisa”; ,,Tacă pripitorile unde cântă ursitoarele”; ,,Nu va scăpa omul de ce e ursit să paţă” și exemplele ar putea continua. În folclorul românesc avem și multe legende și cântece legate de ursitori, ceea ce dovedește puterea cu care s-a încetățenit această credință necreștină în părțile noastre.
Zilele trecute am găsit pe internet o firmă care asigura, la cerere, toate serviciile legate de ursitori. Astfel, trei femei se deplasau la casa nou născutului și începeau să-l ,,ursească” în bine și în mai bine, după cum era taxa de mare. Cum naivi se găsesc pe toate drumurile, avea și firma respectivă de lucru, fiindcă ,,ursitoarele” nu arătau rău deloc!
*
File de jurnal - 20 mart. 1982. ,,A trecut mult timp de când nu mi-am mai ținut la zi aceste însemnări. M-au luat grijile, necazurile, ocupațiile și slăbiciunile și a trecut timpul. Am lucrat, totuși, la organizarea materialului pentru Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română” (1874-1989). E o treabă care-mi scoate păr alb. Nu știu dacă voi termina-o vreodată. Nu am fost nici la simpozionul de la Tg. Jiu, nici la cel de la Craiova. Am căutat să reduc totul la strictul necesar. Am fost doar la Timișoara, pentru ca să dau comandă pentru un policandru necesar bisericii de la Malovăț. Au donat Anton Hurduc și Glavan Marian 7000 lei pentru aceasta. Mai mult, duminica trecută, o familie, Drăghici, din Tr. Severin a adus Sfintele Vase și Acoperăminte pentru biserica de la Malovăț. Era mare nevoie de ele, mai cu seamă de Sfântul Potir.
De la Timișoara am cumpărat 350 kg de porumb. Se găsea în piață cu 10 și 11 lei/kg. Am venit bine pe drum cu mașina. Nu m-a oprit miliția. În piață am vorbit cu niște țărani din Suceava. Veniseră cu cartofi. Au spus că pe la ei piața e foarte săracă, în schimb cartelele nu au putut fi introduse decât la zahăr și ulei. Când au vrut să raționalizeze pâinea, s-a produs reacție puternică în rândul populației și imediat au renunțat la această măsură. Am văzut în Timișoara piesa de teatru Răzvan și Vidra. Nu mi-a plăcut cum au jucat-o. Echipa de artiști a jucat fără tragere de inimă. Semăna cu teatrul de amatori. E adevărat că nici public nu era mult în sală. Am dormit la hotelul ,,Banat”.
În acest interval am avut patru înmormântări. Una a fost a lui Borcilă Ion din Malovăț, tractorist, de 34 ani. A fost o pierdere imensă și pentru sat și pentru familie. Era un om foarte cumsecade, săritor și gata oricând să dea o mână de ajutor. Avea 4 copii. Căsătorit de 14 ani, își făcuse casă și-și cumpărase mașină. Se înțelegea excelent cu soția și-ți era mai mare dragul să le pășești pragul. Cu o săptămână înainte de a muri, se afla singur acasă. Nevasta îi era la stațiune, la Olănești. El făcea un tratament cu ampicilină. A venit un sârb pe la el. Buni prieteni, s-au pus pe băut. În câteva ore a fost la pat. L-au internat la spital. Tot capul i s-a umflat și corpul i s-a făcut numai bășici. Vărul său, Ion Popescu, mare demnitar la Ministerul de Externe, le-a cerut să-l ducă imediat la București. L-au dus, dar orice încercare a medicilor a fost zadarnică. Epidermoliza bulboasă și-a spus cuvântul. Primarul Mihai Surugiu a fost cu mașina după nevasta lui Borcilă la Olănești și a dus-o la București, pentru ca să fie alături de soț în ultimele momente. A fost lume multă la înmormântare și o jale cum n-am văzut înalte ocazii.
Sub aspect social, lucrurile merg rău. Când aduce alimente la cooperativă, când nu, așa încât nesiguranța zilei de mâine e o problemă pentru fiecare. Pâine aduce foarte rar. Cartele sunt pe tot anul. S-a făcut mult tam-tam în presă, la radio și la televizor cu împlinirea a 60 de ani de la răscoala din 1907 și a 20 de ani de la colectivizare. S-au tras concluzii foarte optimiste, iar bilanțurile privind saltul material și spiritual al țărănimii au fost dintre cele mai pozitive. Ieri s-au sărbătorit și 60 de ani de la înființarea uteceului. În program la tv. trebuia să fie transmis spectacolul de gală, dar s-a dat un film și bine au făcut(…).
Am vorbit la telefon cu Dl. Ilarie Hinoveanu, directorul Editurii ,,Scrisul Românesc” din Craiova. Așteaptă să vină un nou redactor în locul lui Rusu-Șirianu și atunci se va discuta și problema cărții mele.
Mi-a venit documentația pentru pictura de la Malovăț. E aprobată. Ieri am luat aracetul, așa că, după Paști, poate reușim să începem lucrul.
Vremea e foarte capricioasă. După câteva săptămâni de adevărată primăvară, de două zile încoace a început să ningă și să viscolească, parc-ar fi în decembrie.
Într-una din seri, tractoristul Jianu din Bobaița a călcat cu tractorul pe tractoristul Băloi Ilie din Bobaița. I-a strivit piciorul și l-a lăsat aproape inconștient la poarta noastră. M-am dus la Malovăț și am chemat salvarea.
La CAP-Malovăț au rămas fără nutreț pentru vite ca și anul trecut. Au plecat prin sate ca să ceară de pe la oameni. Trebuie să le dăm și noi o remorcă. Încă n-au venit să ia”.
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG): 1.000 lei; Domnul Gogoașe Marian din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: 500 lei; Doamna Pârvuceanu Eugenia din Gârla Mare(MH), Doamna Ciornei Tatiana din Suceava(SV) și Doamna Dr. Dumitru Cristina(București): câte 100 lei; Doamna Sprijan Ramona din Cluj-Napoca: 90 lei; Doamna Deatcu Viorica din Tr. Severin: 60 lei; Domnul Ile Teodor din Sânicolaul Mic(AR), fiu al satului Bârda, Doamna Sandu Aurica din Tr. Severin și Doamna Doina Vasilca din București, fiice ale satului Malovăț, Domnul Postolachi Vasile din Bajura(BT) și Doamna Prof. Mariana Mocioiu din Tr. Severi: câte 50 lei;
Domnul Bazavan Gheorghe(primarul) și Domnul Pau Daniel din Malovăț au achitat câte 100 lei pentru contribuția de cult; Domnii Coman Nicolae, Luca Dumitru și Tudor Gheorghe din Malovăț au achitat câte 50 lei pentru contribuția de cult;
Pentru Fondul Central Misionar s-au strâns până în prezent 222 lei. Am achitat deja 500 lei. Colecta continuă. Domnul Gogoașe Marian din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț, a donat pentru Fondul Central Misionar 100 lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii februarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 2 febr. (Bârda): 66 pâini; 4 febr.(Bârda): 150 pâini; 11 febr.(Malovăț): 237 pâini; 18 febr.(Bârda): 165 pâini; 25 febr.(Malovăț): 230 pâini. Așadar, în luna februarie au fost donate 848 pâini.
De asemenea, în luna februarie s-a vândut pâine credincioșilor la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc. astfel: 2 febr. (Bârda): 434 pâini; 4 febr.(Bârda): 350 pâini; 11 febr.(Malovăț): 363 pâini; 18 febr.(Bârda): 735 pâini; 25 febr.(Malovăț): 270 pâini. Așadar, în luna februarie au fost vândute 2.152 pâini.
Din Dicționarul proverbelor religioase, vol. I, s-au donat până acum 336 ex. Mai așteptăm!
*
Plăți. În această perioadă am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 2.100 lei pentru pâinea donată și vândută în luna februarie; 2.000 lei tipografiei pentru cărți; 560 lei impozit; 320 lei poștei pentru timbre poștale; 254 lei poștei pentru colete; 150 lei plată curier pentru transport cărți; 145 lei protoieriei pentru cărți; 104 lei toner pentru imprimantă; 71 lei curentul electric; 50 lei internetul, cât și altele mai mici;
*
Publicații. În această perioadă preotul Dvs. a reușit să publice câteva materiale,astfel: Speranțe și neliniști, în ,,Omniscop”, Craiova, 2018, 22 febr. ediție on-line (http://www.omniscop.ro); Scrisoare către Eminescu(XII), în ,,Omniscop”, Craiova,2018, 23 febr., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Ofertă de carte – februarie 2018, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2018, 16 febr., ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 367, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2018, 23 febr., ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); recenzie la vol. Omagiu Prof. Univ. Dr. Nicolae Dură, Constanța,Editura Arhiepiscopiei Tomisului, ……, în ,,Epifania”, Iași, 2018, nr. 44(mart.), p. 220-223;
*
Zâmbete. ☺,,Trei iezi cucuieți,/ Ușa mamei deschideți,/ Că mama v-aduce vouă/ Un decret și-o lege nouă!”(Auzită de la Ion Bârnea din Malovăț la 20 mart. 1982); ☺,, - S-ar putea ca la noapte să fie furtună!” zice soțul. ,,- Dacă vii devreme acasă, nu o să fie…!” ☺,,- Mănânc și mă gândesc la tine!” ,,- Ce drăguț din partea ta! Și…., ce mănânci?” ,,- Colivă!”
*
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 3/10/2018 |
Contact: |
|
|
