Lumea Culorilor ; 8 martie - Ziua Mondială a Femeii
In Calendarul ONU, ziua de 8 martie este notată ca Ziua Mondială a Femeii şi Ziua pentru drepturile femeilor şi pacea internaţională. Ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la New York în 28 februarie 1909, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, care avusese loc în 1908, când 15 mii de femei au cerut un program de lucru mai scurt, salarii mai bune şi dreptul la vot. In august 1910 la Copenhaga cu ocazia unei Conferinţe a Muncitoarelor unde au participat peste 100 de femei din 17 țări, activista socialistă germană Luise Zeits a propus sărbătorirea anuală a zilei internaţionale a femeii, fără a se menţiona o dată ; în următorul an, în 19 martie 1911 a fost sărbătorită pentru prima dată. Incepând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit această zi în ultima duminică a lunii februarie, care conform calendarului de stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. In anul 1977, ONU a proclamat Anul Internaţional al Femeilor şi a declarat perioada 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiţia femeii.
‘’Femeia este un trandafir ceresc în viaţa pământeană’’ spunea Schiller. ‘’Femeile sunt dădacele noastre în copilărie, tovarăşele noastre în vremea maturităţii, sprijinul nostru la bătrâneţe, consolarea noastră în nenorociri şi victimele noastre în toate timpurile’’ era definiţia lui Sabatier. Potrivit unui proverb armenesc ‘’Femeia e sufletul bărbatului’’. Rumi în Mathnawi are o definiţie celebră ‘’Femeia este raza luminii cereşti’’. Aşa că… numai de bine despre femei la Ziua Mondială a lor. Pentru că suntem la o rubrică despre culori, iată câteva lucruri interesante din viaţă. Garderoba femeilor este condimentată în felurite culori şi patternuri; culorile pe care şi le aleg si ele le poartă, le fac încrezatoare, le fac să se simtă confortabil, le influenţează întreaga existenţă, ne fac să le percem aşa cum sunt ele : albul exprimă puritate, vitalitate, albastrul reflectă înţelepciunea şi încrederea, roşul ne arată pasiune, dragoste şi romantism, verdele ne transmite că sunt persoane creative şi cu o imaginaţie activă, iar violetul este culoarea preferată a femeilor creative şi sensibile. Conform sondajului efectuat de reţeaua de socializare Badoo, bărbaţii preferă frumuseţea naturală, iar componenta esenţială a perfecţiunii feminine, în ceea ce priveşte aspectul exterior, este părul de culoare închisă şi ochii căprui şi verzi. Iată ce spune culoarea părului despre femei :
Brunetele sunt persoane serioase, sobre, capabile din punct de vedere profesional, posesive pe plan sentimental şi au în general o sănătate excelentă. In vestimentaţie, culorile preferate sunt roşul şi negrul. Brunetele cu tenul deschis sunt excelente gospodine, iar cele cu tenul închis sunt mai aspre, dar fidele familiei. Soţii ideali sunt blonzii, în special cei timizi. Şatenele sunt firi harnice, energice, prietenoase. In modă au preferinţe variate. Sunt soţii excelente. Şatenele cu tenul alb se remarcă prin blândeţe şi tandreţe, cele cu ochii negri au calităţi profesionale, iar cele scunde sunt bune dansatoare. Soţii ideali sunt bruneţii serioşi şi cultivaţi. Roşcatele sunt temperamentale, iuţi la mânie, au reputaţia unor firi aprige. In vestimentaţie culorile preferate sunt nuanţele de albastru, verde şi negru. Roşcatele cu tenul alb sunt extreme de pasionale iar cele cu tenul auriu sunt foarte inteligente. Cele cu figura ovală sunt foarte bune actriţe, iar cele cu figură pătrată sunt foarte bune sportive. Soţii ideali sunt bruneţii activi şi pragmatici. Blondele sunt firi timide, sensibile şi fragile. Culoarea preferată este albul. Blondele cu tenul alb sunt mame excelente. Blondele cu tenul închis dovedesc foarte multă putere de muncă. Soţii ideali sunt bruneţii cu ochi de culoare închisă.
In încheiere, pentru că este vorba de Ziua Femeii, şi cum aceasta trebuie să fie… în fiecare zi, domnilor, e bine să ştiţi că există 7 tipuri de cadouri adoarte de femei, pe care Dv. să le oferiţi din suflet : un buchet din florile preferate, o bijuterie, o vacanţa pe o destinaţie turistică romantică, articole vestimentare, un parfum original preferat, sau… un smartphone !
|
arh. Ion Constantinescu, Toronto 3/5/2018 |
Contact: |
|
|