„ Faţede de cristal”, o carte de Virginia Vini Popescu
După cele două volume de poezii, „ Între porţi de Univers” şi „ Clonarea lui Jerry”, în recentul volum, „ Faţede de cristal”, scriitoarea Virginia Vini Popescu ne propune spre lectură gândurile sale învestmântate în proză. E o carte de evocări care se citesc așa cum curge apa unui râu, a cărei limpezime îți permite să-i vezi pietrele și peștișorii, iar, în strălucirea soarelui, te încântă cu sclipiri asemenea cristalului cu multe fațete.
Deși fizician de înaltă ținută și largă recunoaștere, Virginia Vini Popescu, de-a lungul timpului, și-a construit și un postament cultural și a exersat condeiul cu ce a avut în suflet și în minte. Şi cu toate aceste merite, proza sa iradiază modestie.
Autoarea priveşte cu iubire oamenii, lucrurile și peisajele, și în același timp își orânduiește gândurile după un plan, cu o disciplină specifică unui autor de formație științifică, a cărui minte tinde întotdeauna spre esențe, spre abstractizare.
Impresiile sale personale dau farmec evocărilor și creează imagini lăuntrice. Ele fac dovada capacității fundamentale de a conștientiza, de a exprima în mod eficient emoțiile, de a pătrunde și de a citi adânc în ființa umană.
Aspectele prezentate depășesc interesul de-o clipă. Ele sunt generatoare de emoție și frumos, sunt gânduri care irigă scrisul cu spații incitante, și, în general, deschid porți spre izvorul emoțiilor din noi. În scrierile sale, întâlnim reflecții existențiale și idei încorporate afectiv, sunt rânduri cu o mare densitate lirică.
Vorbind de trecerea la cele veșnice, în același an, a marelui nostru poet Mihai Eminescu, urmat curând de iubita sa, "mai mândră decât orice stea", Veronica Micle, și fratele său de suflet, Ion Creangă, în însemnările cu titlul "Amprenta mângâierii spirituale", scriitoarea ne spune: "Anul 1889, anul de doliu al literaturii noastre, a dus la cele veşnice, printre chemaţii destinului, trei buni prieteni: Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă. Primul care a plecat a fost poetul, în 15 iunie 1889, total nepregătit pentru o astfel de călătorie, la cei 39 de ani pe care-i avea. Nici astăzi nu ştim, exact, cum a fost!"… A urmat frumoasa poetă, Veronica Micle. "Singură, sfâşiată de durere, la numai câteva luni de la moartea lui Eminescu, în noaptea de 3/4 august 1889, înlesnindu-şi zborul cu un dram de arsenic, la ora la care slujba atingea momentul legăturii cu Cerul, îşi înalţă sufletul spre El.
...Timpul grăbea rotunjirea deceniului 9 al secolului al 19-lea, oamenii pregăteau un rămas bun al anului vechi şi sosirea noului an, iar pe o stradă lăturalnică a Iaşiului, un trecător, fulgerat de moarte, cădea. Era noaptea de 31 decembrie 1889, cea din urmă pentru Ion Creangă! Un bilanţ trist arăta astfel că, o jumătate de an descompunea, cu ultima-i lovitură, triunghiul vieţii: Eminescu, Creangă, Veronica şi-l muta în stele".
Pana sa muiată în necuprins, captează atenția evoluând lucid, spărgând inerția. O simți ca pe o înălțare de spirit, ca pe o adevărată edificare spirituală. Făcând o vizită la Ipotești, emoționată că a pășit pe urmele genialului nostru poet, autoarea notează ca o concluzie: "Doream să plec încărcată de frumosul locurilor, de spiritul lui, să adaug în caseta de valori a inimii mele o perlă în plus în colierul Eminescu și…aşa a fost."
Impresiile sale personale, într-o viziune profund umană, dau farmec evocărilor și creează imagini lăuntrice. Ele fac dovada capacității fundamentale de a conștientiza, de a exprima în mod eficient emoțiile, de a pătrunde și de a citi adânc în ființă umană.
Autoarea Virginia Vini Popescu reușește să surprindă simplitatea adevărurilor profunde și eterne. În vibrante pagini, chipul "doamnei", învățătoarea sa, Valeria Coșniță, devine prilej de manifestare lirică a omagiului și recunoștinței. Lectura acestor pagini ne trimite pe fiecare cu gândul la chipul primei noastre învăţătoare. Mulți dintre noi ne-am atașat sufletește și durabil de învățătorii noștri, păstrându-le o amintire aurită toată viața. De aceea, cei mai mulți cititori retrăiesc alături de autoare amintirea nobleții muncii de învățător, o muncă de o factură specială, în care cu toții am trăit clipe a căror importanță și unicitate ne-au transfigurat. Paginile acestea ne-au reamintit de acea muncă de o importantă primordial, în ordinea devenirii umane și intelectuale, o muncă ce formează omul, în cel mai propriu sens al cuvântului.
"În nicio făptură omenească divinul nu a mai reuşit să îmbine, în mintea mea, de atunci şi până azi, de o jumătate de veac, o armonie comparabilă cu cea numită VALERIA COŞNIŢĂ. Un echilibru perfect pe cumpăna vieţii, un caracter puternic şi frumos prin tăria lui, o înţelegere dumnezeiască de destin, o dragoste neţărmurită pentru cultură, o demnitate rară, un suflet curat, un cult al muncii, o taină a chivernisirii, modestie ridicată la rang de identitate, toate acestea şi multe altele, la fel de valoroase, văzute şi nevăzute, ştiute şi neştiute de mine, făceau frumos şi armonios un chip distins prin lumina ochilor expresivi şi pătrunzători şi prin modul în care ţi se adresa".
Omagiu adus vocației dascălului, în pagini de proză cu vibrație lirică, este elogiul unei profesii care înseamnă mai mult decât profesie, pentru că reclamă, în mod imperios, har și abnegație, dar și pentru faptul că autoarea rândurilor de faţă a crezut în aceste valori, pe care le-a urmat şi cultivat în cariera de profesoară.
Această prețuire a autoarei pentru "doamna", cum părinții noștri spuneau învățătoarei, se datorează faptului că: "Toate acestea au existat, toate acestea există, aşa le-am văzut când eram mică, le văd întocmai şi acum, le-am iubit şi le iubesc pentru că mi-au făcut copilăria frumoasă şi bogată şi mi-au umplut sufletul, astfel încât din preaplinul lui să-mi pot revărsa amintirea".
Paginile evocării neprețuitei sale învățătoare sunt de o remarcabilă valoare artistică, demne de a fi așezate în rafturile de sus ale literaturii noastre. Și acestea nu sunt singurele pagini antologice... !
Scrierile Virginiei Vini Popescu vor dăinui în timp, fiindcă au vervă și savoare, au claritate și transparență, imaginile au contur, ideile au consistență. Scrisul său e o reușită în descoperirea frumosului, al sensului existențial, al bucuriei și binelui, al încrederii în nobila misiune a artei, valori pe care le scoate în evidență cu fiecare nouă carte pe care o publică...
Toronto-Canada,
|
Elena Buică 3/5/2018 |
Contact: |
|
|
