„Cântecul măturătoarei de fluturi“ o carte de Simion Cozmescu
„Cântecul măturătoarei de fluturi“ este titlul noului volum de versuri semnat de talentatul poet Simion Cozmescu şi publicat sub auspiciile tot mai apreciatei Edituri INSPIRESCU din Satu Mare, la sfârşitul anului 2017.
Majoritatea poeziilor grupate în acest volum sunt scrise în versuri albe / libere, poetul nefiind încorsetat de unele reguli şi rigori ale versurilor clasice. Şi totuşi am descoperit în carte şi câteva poezii scrise în „dulcele stil clasic“.
Aş putea spune că Simion Cozmescu este un melancolic incurabil, dovadă fiind frumoasele sale poezii de dragoste care trădează un suflet sensibil: „invidiez violoncelul / nu voi putea cânta niciodată ca el / strâns între picioarele parfumate şi mătăsoase / ale unei femei“ (Invidie - pag.95) sau: „suntem plânsul hoinar al lui Dumnezeu / lacrimi pe cărările lumii / numai tu femeie / azi îmi eşti surâs.“ (Plâns hoinar - pag.78).
Cu regretul că nu pot reproduce în întregime o frumoasă poezie, reproduc doar câteva versuri din Poeme desfrânate, pag.62: „femeie îmi eşti ca vinul amar / băut în taină când noaptea se despleteşte / la geamuri luminate cu lumânări deocheate / ai ochi de leopard mersul e al aceleiaşi feline / în răsfăţul lunii pline / ... / îţi privesc gura şi-mi doresc să fiu un zeu comestibil / să fiu mâncat...“
Pentru muzicalitatea plăcută auzului, dar şi pentru mesajul transmis cititorului, reproduc două strofe dintr-o poezie scrisă-n vers clasic: „Apusul, o ţigară stinsă-n palmă - / Palma se strânge, ziua o sfarmă / A-nceput, sfârşeşte fără tine / Un cal mă paşte pentru mâine // Noaptea, clinchet susură-n vene / Dor de tine se-alintă-n gene / Frunză arsă, inimă-n tumult / Te iubesc al dracului de mult.“ (Cântec - pag.39).
Pentru a nu fi greşit înţeles că în volumul lui Simion Cozmescu sunt incluse doar versuri de dragoste, citez o scurtă dar minunată poezie care se înscrie într-un alt registru: „am parcat prin august / sau să fi fost iulie ? / în fine / am găsit o frunză galbenă amendă / pe parbriz“ (Amenda - pag.77). Revenind la poeziile în stil clasic, nu pot să nu remarc discursul liric al tânărului poet, uşurinţa în versificaţie, găsirea unor metafore originale şi nu în ultimul rând frumoasele rime care încântă auzul cititorului: „Te privesc cum treci peste tristeţi, / aroma toamnei se prelinge-n urmă-ţi din călcâie. / Cu pleoape de aur împrăştii cenuşa unei dimineţi / peste crengi şi inima ce-mi bate, clopot în pustie.“ (Secunda târzie - pag.57) sau: „nu râd că mă lichefiez ca un deget strivit / nu plâng pe dealul pe aripa unui înger de dolomit / tristeţea curge pe lungile mele căi ferate / cu tine oriunde mângâi curcubeiele pe spate.“ (De-aş scrie în rimă - pag.60)
Poetul Simion Cozmescu pare a fi singurul poet care ştie „unde se ascunde singurătatea“ (pag.20). El încearcă să ne convingă că „în curând va ninge printre umbre“ (pag.86) şi că „viaţa e o curvă cu urechi frumoase“ (pag.85).
Acelaşi poet ni se destăinuie, spunând: „plămânii nu-mi mai sunt de folos / aş respira o femeie prin piele“ (pag.96); „să nu vină factura la iubire / că nu am cu ce o plăti“ (pag.88); „adorm la mine în inima-mi obosită / lasă o tristeţe chiria de noapte / stinge lumina în graba uitării / acoperă-mi plecarea / cu prezenţa ta“ (pag.68).
Iubitorii de poezie trebuie să reţină numele poetului Simion Cozmescu.
|
Ioan Vasiu 3/3/2018 |
Contact: |
|
|
