La curtea Cezarului războiul cel dintre noi este în toi
Dar ce face Dumnezeu (i.e. Biserica), de ce nu intervine? Se întreabă cei care, neştiind ce este şi cum arată Biserica pe dinăuntru şi ce rol are, văd în ea o altă instituţie lumească, de control, poliţienească, judecătorească, etc. în care funcţionarii sunt preoţii iar şeful este Dumnezeu.
“Zis-a Lui cineva din mulţime: Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea./Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi? /Şi a zis către ei: Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale. “ (Luca 12,13-15)
Moştenirea, avuţiile nu sunt numai cele materiale, pământuri, păduri, mine, ape, case, haine, bani, căruţe, animale, maşini, hrană, băutură, drumuri, mori, opere de artă, fabrici, bijuterii, smartphone-uri etc., ci şi puterea, funcţiile, titlurile, gradele, etc. Toate acestea nu sunt din cele ale lui Dumnezeu, ci din cele ale lumii, pentru care oamenii se ceartă, se înjură, se îmbulzesc, se bârfesc, se înghesuie, se muşcă, precum porcii la tărâţe, la lături, merg în tribunale, se lovesc, se rănesc, se omoară etc., om cu om, neam cu neam, împărăţie cu împărăţie. Dumnezeu nu este judecător sau împărţitor peste oameni, pentru că toate acestea nu sunt decât “comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.” (Matei 6,19).
Nişte vorbe populare, foarte înţelepte, spun că “Cine se amestecă în lături, îl mănâncă porcii” şi “ Dacă intri în tărâţe, te mănâncă porcii”. Stăpânul porcilor nu se bagă între ei, ci face ordine cu o nuia zdravănă, lovind când pe unul , când pe altul…
Nu ştiu la alţii cum o fi, dar la noi, în această parte de lume, căruia poetul popular îi zice “ pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, s-au cam terminat avuţiile obiect de zâzanie, de dispută, de luptă şi pe care justiţia, adică dreptatea omenească, oarbă, mută şi surdă le-a împărţit după principiul iuţeala de mână şi nebăgarea de seamă. Acum a venit şi rândul justiţiei să fie disputată. Simbolul acesteia este Laura, scăpată din braţele unora ( cărora le lipseşte forţa necesară s-o ţină), luată şi ridicată pe braţe de alţii ( mai viguroşi).
Naţiunea s-a împărţit în tabere, deoparte şi de alta a baricadei intrând în luptă politicieni, politruci, politruce, intelectuali, filozofi, cărturari, vameşi, farisei, mame, taţi, copii, bunici, vedete mondene, gospodine etc.etc.
Televiziunile fac rating cu emisiunile de grăire în deşert ( talkshow-uri) la care poporul se holbează ore în şir, încărcându-se cu mânie ( popular cu toţi dracii) sau, cum este la modă, cu energii negative, osândind pe unii actori şi achitând pe alţii.
Agitaţia tinde să atingă anvergura unei epopei homeriene, pe care am puteau numi “ Lauriada”. Scena ţării devenind neîncăpătoare pentru ostilităţi, luptele se desfăşoară şi prin alte ţări şi capitale Deoarece scrisorile de amor nu mai sunt la modă ( se trece direct la acţiune, fără vreun fel de literatură), nenea Iancu ar mai putea scrie, eventual, o piesă intitulată “ O justiţie pierdută”, având drept motto acest verset: “ …şi ne-am făcut toţi ca nişte necuraţi, şi dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată; ca frunzele-am căzut din pricina fărădelegilor noastre; aşa ne va duce vântul.” ( Isaia 64,6, BVA)
Dumnezeu nu intervine în desfăşurarea epopeii pentru că nu este “judecător sau împărţitor” pentru comori pe pământ. Ba, aflându-ne noi şi în Postul Mare, Se aşteaptă să scadă, chiar până la zero ( ceea ce ar fi o minune nemaiîntâlnită, nemaiauzită, nemaivăzută), ratingurile pentru cele lumeşti, trecătoare, şi să crească ratingul pentru cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Ar fi posibil numai dacă actorii, scenariştii, regizorii marii epopei naţionale, “ Lauriada”, şi fanii împărţiţi în tabere, şi tot poporul, ar renunţa la reprezentaţie ( şi la multe altele asemenea), şi-ar cerceta cu atenţie cugetele şi ,descoperind munţii de gunoaie care s-au adunat în ele, ar alerga fiecare la Hristos spunând: “Cred Doamne şi mărturisesc, că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu.” ( Rugăciune a Sf. Ioan Gură de Aur) Asta ar însemna să se suspende activitatea tribunalelor, poliţia să şomeze, închisorile să ducă lipsă de locatari, zaheii să dea jumătate din avere săracilor şi celor neîndreptăţiţi să întoarcă împătrit etc.etc. Cum să se întâmple aşa ceva, devreme ce fiecare este drept în proprii săi ochi? Şi drepţii nu au nevoie nici de pocăinţă, nici de doctor ( de Hristos).
Aşa că Dumnezeu priveşte, se întristează, aşteaptă, răbda şi răbda şi rabdă, până când paharul răbdării se umple şi dă pe dinafară, şi atunci pune mâna pe nuia. Loviturile pot veni în cele mai neaşteptate moduri.
Dar avem nădejdea că nu vom avea parte de o asemenea judecată aspră şi dreaptă dacă , de la opinca Ion şi până la vlădica Iohannis, vom jertfi lui Dumnezeu din cele ce sunt ale Lui ( inimă curată, înfrântă şi smerită, duhul răbdării şi al dragostei, etc.) primind astfel darul de a ne vedea propriile greşeli şi de a nu osândi pe fraţii/surorile noştri/noastre, ca ,mai apoi, să ne putem ruga cu credinţă aşa:
“ Stăpâne, Iubitorule de oameni, Împăratul veacurilor şi dătătorul bunătăţilor, Care ai stricat peretele cel din mijloc al vrajbei şi ai dat pace neamului omenesc, miluieşte, Doamne, pe cei ce ne urăsc, ne pizmuiesc şi ne ocărăsc; aşijderea şi pe cei ce ne grăiesc de rău. Că nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi, păcătoşii, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie.
Doamne, Dumnezeul nostru, caută dintru înălţime ca un Bun asupra inimilor noastre, ce sunt lipsite de dragoste şi de unire şi sunt îmboldite de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din harul Sfântului Tău Duh coborând peste dânsele, rourează-le bogat, că să aducă roade bune şi din dragostea cea către Tine să sporească în fapte bune şi să petreacă în dragoste şi unire.
Aşa, Doamne, înmulţind dragostea în inimile noastre, păzeşte-ne de tot răul şi de asuprirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi şi totdeauna ne ajută să ne iubim unii pe alţii şi să facem tot binele, spre a ne învrednici de bunătăţile Tale cele cereşti. Amin. “ (Rugăciune Pentru Împăcare, Înţelegere şi Înmulţirea Dragostei)
Ca să-I facă plăcere lui Dumnezeu să fie prezent la a suta aniversare a României Mari ( devenită mijlocie ca urmare a păcatelor noastre) spre bucuria noastră, a tuturor, netulburată “de tot răul şi de asuprirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi”. Amin.
|
Nicuşor Gliga 3/1/2018 |
Contact: |
|
|
