Cântec de adormit bătrânii
Nani, nani, prunc fără vârstă al tatălui nostru ceresc, te dezvață a mai visa ca pe vremuri cai înaripați printre curci și găini și de a zări iele care te bagă în boală. apleacă-te singur asupră-ți, nu fi nătâng, stai serios cu tine de vorbă, vezi ce răspunzi, vezi ce te doare, ce umbre-ale serii se lasă pe-acolo, ce herghelii scăpate din frâu mai nechează.
Nani, nani, prunc fără vârstă al tatălui nostru ceresc, te învață s-adormi ca și cum pasărea somnului e mama ta ce te leagănă, pasărea somnului cu firul de iarbă în cioc, prin care cuiul va trece cum trece iarna. un pom înflorit la marginea așternutului tău e semn că va sosi îngerul. se va abate pe la muritorii de rând, va da mâna cu fiecare și va ajunge la tine în halat și papuci.
Nani, nani, prunc fără vârstă al tatălui nostru ceresc, te dezvață a mai visa ca pe vremuri cai înaripați printre curci și găini și de a zări iele care te bagă în boală. totul e mutare în plic, în plic sigilat, ca secretul la care nimeni nu are acces în afara unui oftat scurt care aruncă în aer sigiliul. și visul are valoarea lui în cele din urmă. închină-te, așadar, poate va atinge piesa de alb cel aflat la mutare.
Casă care te nărui
În prispa din care priveam satul de sus, a scos capul, mirată, o floare de piatră. se hârjonesc niște raze de soare ca pisicuți de muștar trecuți prin gaura cheii.
parcă se-aude gâlceavă, sunt norii
ce se ceartă-ntre ei.
Ploaia spală amintirile ca pe rufe, sârma întinsă e ruptă de vânt. cămășile noastre s-au făcut petice, cămășile noastre s-au scurs în pământ.
priveam satul cum intră pe poartă, cum îndemna la fântână. sorbi din clondirul tristeții tu casă care te nărui, tu floare de piatră.
Raze de soare ca niște pisicuți de muștar trecuți prin gaura cheii. dincolo nu există, dincolo e doar cerul.
sârma ruptă de vânt târâie după ea amintirea din urmă - cea care scurmă, cea care scurmă.
|
Virgil Dumitrescu 3/1/2018 |
Contact: |
|
|
