PE TEME DE EDUCAȚIE - DESPRE POLITEȚE
În paginile publicațiilor românești din Canada și mă refer cu deosebire la Observatorul se militează pentru ca membrii comunității noastre să cultive limba și tradițiile culturale ale țării de origine atât în rândurile generației active, cât și în rândurile tinerilor și copiilor. Totodată, așa cum remarca, de exemplu, domnul Eugen Giurgiu în interviul acordat redacției, cetățenii și rezidenții canadieni de origine română au datoria morală să-și cunoască țara de adopție, să-i studieze istoria, cultura în general, să observe viața socială în care trebuie să se integreze, în puține cuvinte să-și iubească noua patrie, Canada. Sunt numeroase influențele pozitive pe care noii veniți le pot primi în procesul de adaptare. Dintre aceste influențe, ne propunem acum să stăruim puțin asupra politeții.
Pentru oamenii politicoși, bine crescuți cum spunem noi, există o strânsă legătură între atitudine și vorbire. Vom observa, ca atitudine, oameni diferiți, locuitori mai vechi ai Canadei sau imigranți stabiliți de curând, dar integrați deja în noul mediu social, deplasându-se ordonat pe stradă și în locurile publice, discutând liniștit, fără stress, fără să strige, fără să se cheme zgomotos unii pe alții. La urcarea în mijloacele de transport în comun, la ghișeele de la poștă, de la bănci, de la alte servicii publice, în magazine, la sălile de spectacole și oriunde este afluență de oameni se stă categoric la rând în ordinea sosirii, fără vociferări sau ignorarea acestei ordini. În caz de aglomerație în autobuze, tramvaie, vagoane de subway, tinerii și chiar persoane adulte se ridică oferind locurile pe scaune vârstnicilor. Oamenii călătoresc în liniște, ușoare excepții făcând doar unele grupuri de adolescenți care ies de la școală și, prin exuberanța vârstei lor, oferă un aspect oarecum pitoresc, nederanjant pentru restul călătorilor. Funcționarii, personalul din magazine, conducătorii auto întâmpină publicul cu multă amabilitate salutând, întrebând cu ce pot fi de folos, mulțumind.
Spuneam mai sus că între atitudine și vorbire este o strânsă legătură. Felul în care vorbim, în care ne adresăm unii altora are o mare importanță pentru conviețuirea socială. Se spune că românii au un simț deosebit al politeții pentru că au în limba maternă trei grade de adresare tu, dumneata și dumneavoastră care se întrebuințează potrivit relației, calității, vârstei interlocutorilor. În limba franceză sunt numai două grade de adresare tu(toi) și vous , iar în limba engleză este un singur mod de adresare cu you. Sunt vorbitorii de limbă engleză mai politicoși sau mai puțin politicoși, având în vedere această simplitate gramaticală? Părerile sunt împărțite. Unii lingviști de marcă susțin că în limba engleză dispare deferența, condescendența ce trebuie acordată în diferite împrejurări. Alții observă că, dimpotrivă, limba engleză permite vorbitorilor să fie politicoși cu toată lumea, existând tendința ca prin you ca mod de adresare să se înțeleagă mai degrabă dumneavoastră decât tu. Apoi intervine tonul, zâmbetul ce exprimă amabilitate, solicitudine în toate împrejurările, atunci cănd auzim, de pildă, How are you?, Nice to meet you! ori Thank you! Politețea în vorbire se exprimă și prin formele specifice unei rugăminți sau unor scuze. Auzim și folosim, astfel, adesea Please,
, Excuse me! sau Im sorry. Nu mai exemplificăm prin numeroasele formule de salut și de urări înaintea marilor sărbători, dar și pentru sfârșitul de săptămână, pentru călătorii etc. Întemeindu-ne afirmațiile pe cele constatate în realitatea canadiană cotidiană, credem că avem în jurul nostru numeroase exemple de politețe utile atât tinerei generații, cât și adulților care își reconfirmă și-și întăresc bunele deprinderi căpătate în perioada de formare.
Fără a insista asupra amănuntelor, nu putem ignora faptul că politețea își are locul și în familie, nu numai pe stradă, la serviciu, în societate în general. Dacă între soți, multe reguli de etichetă dispar, adevărata politețe trebuie să se mențină, poate mai mult decât față de străini. De pildă, discuțiile se vor purta civilizat, respectându-se reciproc părerile, dorințele, chiar tabieturile fiecăruia dintre soți, evitându-se etichetările, ironiile ca să nu mai vorbim de altercații, apostrofări care pot degenera în insulte și scandaluri. Părinții trebuie să aibă o grijă deosebită privind discuțiile care se poartă în prezența copiilor. Se vor evita contrazicerile, discuțiile care au ca obiect diferite situații neplăcute vizându-i pe unii membri ai familiei sau alți oameni apropiați, enervările, pentru a nu-i descumpăni pe copii care au caracterul în formare. Un bun exemplu dau părinții copiilor lor atunci când, deși atribuțiile în familie sunt împărțite, ei se suplinesc unul pe celălalt în anumite situații, acest ajutor dat partenerului sau partenerei de viață fiind un act de politețe. Cadourile, micile atenții oferite de soți unul altuia cu prilejul zilelor de naștere, zilelor onomastice, al aniversării căsătoriei sunt simboluri care produc bucurie, deși în multe cazuri costul lor se suportă din bugetul familial comun. Iar dacă, vizitând altă familie, unul din soți constată un lucru bun care-i atrage atenția, știind că la ei acasă elementul respectiv lasă de dorit, nu deschide discuția plină de reproșuri la adresa celuilalt în prezența gazdelor. Sunt și acestea semne de politețe. Așa cum arătam într-un articol anterior din cadrul rubricii noastre, părinții-buni educatori le formează fiilor și fiicelor lor deprinderi de compotare civilizată încă din frageda copilărie. Deosebit de important este, cum am văzut, exemplul părinților (politețea lor în fața copiilor trebuie să fie impecabilă). Contează, de asemenea, fermitatea; orice manifestare de impolitețe va fi reprimată aspru, ferm, dar nu brutal. Politețea interzice brutalitatea, iar părinții trebuie să fie politicoși și cu proprii copii. În privința practicării politeții, se recomandă ca, până la pubertate, copiii să fie lăsați în societatea celor de vârsta lor, singurii adulți cu care trebuie să ia contact fiind părinții, frații mai mari, rudele apropiate. Adolescenții trebuie,însă, să-și perfecționeze politețea, să ajungă la etichetă, să ia contact cu societatea adulților, însoțindu-i pe părinți în vizitele la alte familii și primindu-i pe invitați acasă împreună cu părinții. Ei vor învăța din modul de comportare al adulților, dar,oricum, nu li se vor tolera tendința spre obrăznicie și familiaritatea lipsită de politețe.
În încheiere, să subliniem că politețea, componentă a moralei, este și va fi mereu de actualitate, contribuind la asigurarea armoniei sociale și la reușita în ceea ce se întreprinde, mai ales atunci când este, într-adevăr, o obișnuință și nu doar de fațadă, legată de interese imediate.
|
Profesor Silvestru Moraru, Toronto 11/5/2002 |
Contact: |
|
|
