Ultimul festival gastronomic al iernii
O manifestare pitorească și atractivă din punctul de vedere al…glandelor papilare ale consumatorilor se desfășoară în aceste ultime zile de iarnă calendaristică într-un cadru natural de poveste. Ne referim la Festivalului Internațional „Pomana porcu¬lui” ce are loc an de an în stațiunea balneară montană Balvanyos, aflată nu departe de Lacul Sfânta Ana. Este o competiție tradițională pentru amatori, ajunsă anul acesta la cea de-a XIII-a ediție, suprapusă și peste sărbătoarea populară de ”Dragobete”, organizată de către Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Eco¬logic şi Cultural (ANTREC) - filiala Covasna şi Primăria comunei Turia, inițiator și sufletul proiectului fiind edilul localității, ing.dr. Daraguș Attila. Așa după cum ne-a precizat vechea noastră cunoștință, harnicul primar Daraguș, festivalul programat în ultimele zile ale lunii lui Făurar a fost inițiat în ideea de a contribui la păstrarea tradiţiilor gastronomice, culturale şi folclorice specifice diverselor zone din Europa de Est, de a promova turismul românesc - implicit pe cel local - în lume, ca și atragerea a cât mai mulţi vizitatori la pensiunile din zonă. În fiecare an vin la această paradă gastronomică mii de ...pofticioși, persoane avizate, pasionate de preparatele tradiționale, naturale, gătite în fața lor ”ca la mama acasă”. Sunt produse bio, fără ”e”uri, coloranți și conservanți. De aici vine și succesul extraordinar al întrecerii culinare la care ne referim. Anul acesta au venit 18 echipe din România și Ungaria, fiecare având obligația să se îmbrăca în seara de Deschidere în portul popular din regiunea de unde se trage, aducând cu ele pentru ”a face încălzirea” și a se cunoaște reciproc gustări, băuturi tradiționale făcute de ei, precum ţuică, pălincă, şliboviţă, prăjituri de casă, socializând şi schimbând impresii. Vor aduce cu ei câte un dra¬pel sau stema localităţii pe care o reprezintă, ca și o față de masă artizanală. Echipele sunt compuse din maxim pa¬tru membri, care trebuie să pregătească diverse preparate de porc, după obiceiurile ținutului din care provin, după care se vor prezenta în faţa Juriului. Porci vii, mesele de lucru, paiele pen¬tru pârlit și ceaune de 40 de litri, ca și alte vase, apă caldă şi câte un aragaz, vor fi puse la dispoziţia participanţilor de către organizatori. Concurenții vor trebui să aducă însă ustensile specifice (mașină de tocat, de umplut cârnați, cuţite), dar și mirodenii, maţe de porc ș ice mai consideră necesar.
A doua zi din Festival s-a intrat efectiv în acțiune, formându-se grupe din câte două echipe, repartizându-li-se câte un porc viu, lăsat liber într-un ţarc. Competitorii au avut apoi misiunea să-și prindă fiecare râtanul, să-l sacrifice prin asomare, să-l pârlească împreună, să-l spele şi apoi să îl împartă ”jumi-juma”, tracând la următoarea etapă. Cea mai grea: prepararea unor preparate care să se înscrie în exigențele Festivalului gastronomic ”Pomana porcului”. În conformitate cu Regulamentul concursului bucătarii ad-hoc au realizat minimum trei preparate (obligatorii). Unii, mai pricepuți și mai iuți de mână au izbutit să facă chiar și cinci-şase feluri reprezentative pentru obiceiurile de iarnă specifice locului de baștină. Marele Premiu i-a revenit unui ”team”de bucătari neprofesioniști din judeţul Alba, care a impresionat în mod deosebit exigentul Juriul prin diversitatea bucatelor etalate.
„Toate echipele au fost foarte bine pregătite, punând mult suflet aici, la Festivalul de la Balvanyos. Pe un ger aproape…siberian (cum nu s-a înregistrat toată iarna) concurenții au muncit cot la cot ca să aibă în final o expunere cât mai frumoasă, să prezinte cât mai multe produse tradiţionale speci¬fice ariei rurale pe care o reprezintă. Pe lângă Premiul cel Mare s-au mai acordat și Medalii de aur", a precizat directorul Festivalului, ing. dr. Daragus Attila. O situație obiectivă impusă de restricțiile alimentare obligatorii în perioada Postului Paştelui a fost depășită în chip salutar de echipa câștigătoare din Alba, care a prezentat nu doar produse tradiţionale din carne de porc, ci şi specia¬lităţi aparte, precum colivă din grâu fiert, ”inimioare” cu dul¬ceaţă făcute pe vatră şi colaci gen ”pupeze". Iată ce au declarat la final șeful delegației câștigătorilor: „ANTREC România are o filială pu¬ternică în judeţul Alba. La standul nostru au fost prezente mai multe asociaţii de producă¬tori cu specialități atestate, cum ar fi câr¬naţi, sângerete, tobă, muşchiuleţ umplut. A făcut senzație aici…osânza, un produs alimentar tradițional ardelenesc făcut după o reţetă din ve¬chime. Ne-am bucurat că am concurat cu echipe puternice din ţară şi străinătate. Vrem să precizăm că obiceiul popular la care am luat parte reprezintă o idee foarte bună, ce trebuie promovată intens alături de alte acțiuni în 2018, decla¬rat «Anul Ospitalităţii în România».Ne aflăm, de asemenea, în Anul Centenarului şi am dorit să aducem din Cetatea de la Alba Iulia un mesaj de prietenie și unitate", a declarat An¬ton Comşa. preşedintele ”Transylvania Lands Cluster Tourism” . Din păcate, este trist faptul că deși în România sunt înregistrate oficial circa 460 de produse tradiţionale, doar…patru (!!!) sunt atestate internaţional, în timp ce pentru comparație, să spunem, Franţa are nu mai puțin de 260. Motivul acestui decalaj imens? Procedurile de omologare sunt ane¬voioase şi costisitoare. De aceea li se sugerează autorităţilor de la București și pe această cale să găsească noi proiecte şi linii de finanţare pentru a promova acasă şi peste hotare produsele gastronomice româneşti. Reprezentanţii localităţii Brebu din judeţul Prahova, Medaliaţi cu Aur, au făcut senzaţie cu cârna¬ţii serviţi cu mămăligă şi bulz. „Am fost invitaţi pentru a şaptea oară la acest concurs şi ne-am simţit ca acasă. Este un Festival al prieteniei şi bunei dispoziţii. Noi am venit cu produse tradi¬ţionale specifice zonei noastre, de exemplu bulzul cu mămăligă tradiţională de Brebu, care este renumită şi a fost foarte apreciată și aici, de asemenea, cârnați, alte produse românești", a declarat primarul localită¬ţii, Adrian Ungureanu. Printre Medaliaţii cu Aur s-a numărat şi echipa Asociaţiei Inter¬naţionale a Poliţiştilor (IPA) Covasna, care a participat pentru a patra oară la Festival. „Anul trecut am luat Locul I cu cea mai bună tochitură din concurs, a afirmat Valentin Banciu, iar anul acesta am pregătit câr¬naţi tradiţionali, o to¬chitură specială şi o ciorbă de creier pregătită cu zeamă de varză. Am mai fost şi la alte manifestări gastronomice de-a lungul timpului, cum ar fi de pildă Festivalul cârnaţilor de la Bekescsaba din Un¬garia. Noi suntem poliţişti, nu bucătari profesionişti, de aceea credem că am obținut un rezultat foarte bun" Și produsele olteneşti prezentate de o echipă craioveană au obținut o Medalie de Aur. „Am gătit aici la Balvanyos o serie de bunătăți tradiţionale ro¬mâneşti din zona noastră - carne la găletușă, jumări, tobă, lebăr, caltaboşi, cam tot ce se poate face din porc. Îi felicităm pe orgenizatori și ținem să afirmăm că acest Festival este mai mult decât un concurs; este un …spectacol gas¬tronomic. Este a şaptea oară când venim aici, iar până acum am luat cinci Premii Speciale pentru pro¬dusele noastre tradiţionale. Am fost prezenți în 17 ţări ale Uniunii Euro¬pene, unde am prezentat tradiţia gastronomică oltenească şi peste tot am fost apreciaţi pentru ceea ce facem", preciza Cornel Stănescu, conducătorul delegației. Participanţii la festival s-au des¬părţit duminică, promiţându-şi să se revadă la ediţia de anul viitor sau la ”Festivalul bulzului”, ce va avea loc în luna septembrie în localitatea Turia. În urmă cu un deceniu, locuitorii comunei amintite au preparat un bulz cu mămăligă şi brânză în lungime de 150 de metri şi 32 de centimetri grosime, care a fost la acea vreme Cel mai mare din lume, fiind omologat oficial de către ”Guinness World Records”.
000
...Așadar, dacă aveți în toamnă sau la anul drum prin România, dragi prieteni canadieni, faceți un poapas la aceste două originale manifestări culinare. Și vă asigurăm, că nu veți regreta...
|
Horia C.Deliu 2/26/2018 |
Contact: |
|
|