La curci
Mâncău am fost de cănd mă ştiu. Copil fiind în Bucureştiul sărăcit de comunisti al anilor 55, visam să mă prindă un cutremur straşnic într-o mezelărie ceva mai dihai, de unde pompierii ar fi venit să mă scoată după ce eu aş fi terminat de ronţăit toate bunătăţile de acolo.
Adult şi stabilit la Montreal, nu am mai avut nevoie desigur de astfel de himere. Îmi amintesc chiar cum, la puţină vreme de la sosire, mi-a scăpat pe stradă, din punga de la băcănie, o cutie de douăşpe ouă, care s-au spart toate cu frenezie.
Pe loc, am cedat unui reflex atavic de disperare, după care m-a apucat un râs de mai să mă tăvălesc prin omleta de pe asfalt, la gândul că un astfel de accident ar fi fost, la Bucureşti, un caz de sinucidere.
Astfel hărăzit, am devenit furnizorul alimentar numărul unu al familiei mele şi chiar al micului nostru cerc de prieteni. Ştiam pe de rost anunţurile săptămânale şi dădeam consultaţii gratuite.
Anii şi apoi deceniile au trecut, şi expertiza mea a crescut până la nivelul măiestriei devenite obişnuinţă. Mă lăfăiam în pacea acestei împliniri când, la începutul lui decembrie trecut, văd anunţul unui magazin alimentar: curci, 99 de cenţi livra. Nimic exceptional, dar nici de dispreţuit. M-am prezentat deci la faţa locului, dar curcile nu. Vânzătoarea îşi frîngea mîinile, că „Vai, Domnule dacă veneaţi ieri” şi că „Vai, Domnule, dacă veniţi mâine”.
M-am întors acasă cu demnitatea mea de campion ştirbită. Dar iată că săptămâna urmatoare norocul mi-a făcut din nou cu ochiul. Acelaşi magazin, aceleaşi curci, acelaşi preţ. Eu iarăşi la faţa locului, curcile iarăşi nu. De data asta însă am făcut un hui de bietul gestionar mi-a oferit una din curcile lui cele mai scumpe la preţul curcilor dezertoare. Am acceptat cu demnitate şi m-am întors acasă cu curca-n sac şi cu fruntea grea de lauri.
Veni însă şi a treia săptămână, cu câteva zile înainte de Crăciun: şi, Doamne, ce-mi văzură ochii: acelaşi magazin, aceleaşi curci, numai că la 87 de cenţi livra. Fusesem păcălit ca ultimul agiamiu. M-am dus din nou la magazin, nu atât de nevoie cât din ambiţie. Curcile răspunseseră de data asta şi ele la apel, am ales dintr-un ochi exemplarul cel mai arătos şi hai la casă. În faţa mea, o cucoană de vreo patruzeci de ani, blonduţă, îngrijită, burghezie montrealeză ceva mai săltată.
Ochii mi-au aluntecat peste articolele ei, înşirate pe banda rulantă, până au ajuns la ultimul, vecin cu curca mea, de care neglijasem să-l separ cu un băţ despărţitor. O! Soartă nemiloasă, acest din urmă articol era tot o curcă din maldărul din care mă înfruptasem şi eu, numai că cu vreo douăzeci la sută mai dolofană decât a mea.
Adrenalina ciudei şi fierea invidiei mi-au trecut din cap până-n picioare şi înapoi, de mai multe ori. Un gând mârşav, mărturisesc, mi-a mijit chiar în minte, cum că dacă aş împinge uşor curca mai mică puţin înainte, trăgând în acelaşi timp spre mine curca mai mare, aş fi operat o rocadă salvatoare. Am renunţat repede la proiect, nu atât din moralitate cât din realism. Intre timp, casiera, care aproape terminase cu socoteala, pune distrată măna şi pe curca mea: „Vă rog, doamnă, şi asta este tot a dumneavoastră?” Nu ştiu ce demon răzbunător al băşcăului m-a îmboldit atunci, că am sărit eu primul: „ Nu, Doamnă, asta-i a mea, dar dacă Doamna are chef să o plătească, n-aş vrea să o dezamăgesc”.
Cum umorul bucureştean nu are multă trecere la Montreal, cucoanele mi-au surâs amândouă albastru, şi lucrurile şi-au reluat cursul. Clienta a plătit ce avea de plătit şi s-a dus. Eu am plătit la rândul meu vreo zece dolari pentru specimenul care acum mi se părea mizerabil, şi m-am îndreptat către ieşire. Era acolo o mare de oameni, toţi ocupaţi şi grăbiţi. În mijlocul forfotei o zărasc cu stupoare pe învingătoarea mea. Stătea pe loc, întoarsă către mine, şi îmi zâmbea călduros, mai că mi-am zis că bancul meu îşi găsise totuşi un discipol. Apropiindu-mă însă mai mult, am văzut că ea îmi intindea cu un gest cuceritor o hârtie de zece dolari. Mi s-au înmuiat picioarele. Ajuns lângă ea, am bâiguit, complect pierdut „ Doamnă, este o neânţelegere, ...vă rog să credeţi, ...eu nicidecum...”.
Mi-a tăiat bâlbâielile cu o autoritate nebănuită: „Domnule, nu vreau să aud nimic. Crăciun fericit!”. N-aveam de ales, trebuia să tranşez într-o clipită, aşa că am luat banii, bolborosind la răndul meu o urare. Ea a dispărut în mulţime, şi eu m-am întors acasă cu sufletul sfâşiat de două sentimente contrarii. Mândria mă îmbăta, pe deoparte, eram campion absolut la proba curcă de Crăciun, pusesem mâna pe un exemplar care acum mi se părea din nou splendid, pentru zero lei zero bani. Dar ce umilinţă, pe de altă parte: ditai profesorul universitar, ajunsesem să cerşesc în public.
Acasă m-am proptit imediat în faţa oglinzii de la intrare. Soţia mea tocmai trecea pe acolo, şi cum ea nu se împăcase niciodată cu nepăsarea mea vestimentară, se miră, puţin neliniştită, dar şi cu puţină speranţă în glas: „Ce te-a apucat, dragă?” Eu eram încă în stare de şoc, pe undeva între glorie şi ruşine, aşa că-i răspund doar cu o altă întrebare: „Ascultă, măi, sunt eu chiar aşa de prost îmbrăcat?” Ea parcă atâta aştepta: „Nu, dragă, nu mai prost ca de obicei.” I-am povestit atunci tărăşenia şi am căzut amândoi de acord că sosise vremea să mă reciclez. La urma urmei, păşisem cu dreptul, fie chiar şi fără voia mea, într-o nouă carieră, foarte promiţătoare.
Nota Observator ;
Profesorul universitar emerit Dr. Anton Soare a incetat din viata in vrsta de 72 de ani
Antoine Soare a început studiile la Universitatea din București și le-a continuat la Mcgill, unde a obținut un master (1970) cu o teză despre Pierre Reverdy și un doctorat (1977) cu o teză despre tragediile lui Corneille.
Inainte de a veni la Universitatea din Montreal, a predat la Mcgill, la Universitatea Queens, la Universitatea din Manitoba și la Universitatea din Alberta.
Trupul va fi expus miercuri 28 februarie şi joi 1 martie la Cimetičre Notre-Dame-des-Neiges adresa: 4601 Côte-des-Neiges Rd, Montreal, QC H3V 1E7 tel: 514 735 1367.
Slujba de înmormântare va avea loc la Biserica Buna Vestire, 8080 Ave Christophe-Colomb, Montreal, QC H2R 2S9, vineri 2 martie de la ora 11:00.
Dumnezeu sa-l odihneasca !
|
Anton Soare / Montreal 2/25/2018 |
Contact: |
|
|
