Darul divin al vietii
Viata ! Cuvânt minunat cântat de poeti, analizat de filozofi, preamarit de teologi, miracol al existentei, suflare divina si darul cel de pret al lui Dumnezeu. Alcatuita din diferite stadii - viata fizica, psihica, morala, supranaturala si viitoare - viata este un tot unitar care-si are obârsia si telul în Dumnezeu, creatorul si viata prin excelenta.
Învatatura crestina, în general, afirma cu claritate ca viata este cel mai de pret bun pe care omul, acest pumn de tarâna peste care cade raza vesniciei, îl primeste ca un dar de la Dumnezeu. Darul desavârsit al vietii i-a fost împodobit omului de Creator cu atributele superioare ale cugetarii si sensibilitatii, cu puterea de a întelege, a cunoaste si a vibra în fata suferintei, bunatatii si frumusetii.
Dumnezeu, autorul vietii prin credinta, este cel ce pune viata în om. "Domnul a facut pe om din tarâna, i-a suflat în fata suflare de viata si omul s'a facut astfel cu suflet viu" (Fac. 2, 7). Astfel, Dumnezeu este - pentru noi, crestinii - nu numai creatorul vietii, ci viata însasi. El însusi se prezinta în Vechiul Testament ca "Cel ce este" (Ies. 3, 14), ceea ce Îi reduce atributele la caracteristica ontologica a existentei Sale - a exista, a fi, a avea viata - contrar neantului, nonexistentei, vidului. Însasi expresia Noului Testament "Eu sunt Calea, Adevarul, si Viata" (In. 14, 6), prin care Hristos se prezinta lumii trebuie înteleasa în sensul celei a Vechiului Testament "Cel ce este", separând doua realitati contrare : miracolul existentei si abisul neantului.
Viata lui Hristos este viata vesnica (In. 5, 26). Fiul lui Dumnezeu este trimis în lume de Tatal pentru a ne rascumpara din robia pacatului si a mortii. Marita sa Înviere afirma divinitatea Sa prin biruinta vietii.
Sfântul Duh este "Domn de viata facator", suflarea Sa fiind "suflare de viata", despre care Sfântul Ioan Evanghelistul spune ca "Duhul este acela care da viata" (In. 6, 63). Astfel, viata provine de la Dumnezeu, deci este sfânta ca si El. Noi, crestinii, vedem izvorul vietii în Dumnezeu, caci poate darui viata numai Cel ce poseda plenitudinea vietii.
Conform învataturii crestine, omul este coroana creatiei. Menirea sa consta pe pamânt în desavârsire, pe care o poate realiza prin dezvoltarea aptitudinilor sale spirituale, garantul perfectiunii vietii sale morale fiind Dumnezeu. Astfel, înfloreste în inima omului o viata noua, plina de har si bucurie, valorile morale rasfrângându-se asupra tuturor aspectelor vietii.
Darul divin al vietii este baza tuturor posibilitatilor omului, deoarece fara a trai, a munci si a fi folositor societatii nu s'ar bucura de ceea ce îi ofera frumos viata si, pe de alta parte, n'ar putea crede, spera si iubi în asa fel încât faptele sale pamântesti sa-l duca la rasplata vietii viitoare.
Darul divin al vietii are ca element principal bucuria, crestinismul aparând de la început ca religia bucuriei. Expresii ca "Pace voua" sau "Bucurati-va" sunt frecvente în spusele Mântuitorului sau ale apostolilor (II Cor. 2, 3). Sfântul Ioan Damaschin spune ca Dumnezeu ne-a creat spre a ne bucura, spre a fi fericiti.
Dumnezeu ne-a oferit darul vietii, dar el nu este numai Creatorul ei, ci si proniatorul sau ocrotitorul nostru. Vine un moment în care crestinul raspunde în fata Lui, de modul în care a folosit viata pe pamânt, deoarece omul este chemat si la o viata viitoare, unde bucuria deplina va fi pentru cei care în viata de aici au lucrat binele, adica dreptatea, pacea si dragostea.
Dreptul la viata este cel dintâi si cel mai important drept al omului. Ignorarea sau încalcarea sa reprezinta o violare a ordinii morale si juridice în lume. Dreptul la viata se extinde si asupra pruncilor zamisliti dar înca nenascuti, Ortodoxia neacceptând avortul decât în scopuri terapeutice, când viata mamei sale este grav periclitata. Ignorarea sau încalcarea dreptului la viata al unei fiinte umane constituie o nesocotire a vointei divine si a ordinei morale din lume, un pacat strigator la cer, un act necrestinesc si inuman în acelasi timp.
Valoarea desavârsita a vietii impune îndatorirea crestinului de a o pastra si de a o apara, atât pentru el cât si pentru societate. Crestinului nu-i e îngaduit sa-si neglijeze viata trupeasca sau sa si-o puna în pericol prin imprudenta, din iubire fata de bunurile trecatoare ale vietii, din superstitii religioase sau din alte pricini.
Îndatorirea pastrarii si apararii vietii rezulta si din datoria morala a iubirii de sine. Omul trebuie sa se îngrijeasca de viata sa si sa se pregatesca cum se cuvine pentru cea viitoare, deoarece viata trebuie privita în plenitudinea ei : fizica, spirituala si viitoare.
Viata fiind dar divin, nu putem dispune cum dorim de ea si cu atât mai putin de cea a semenilor. În acest sens porunca Decalogului este categorica "sa nu ucizi" (Deut. 5, 17). Curmând firul vietii pamântesti, ca si posibilitatea pregatirii pentru cea viitoare, uciderea este un pacat grav, lovind direct în dreptul omului la viata si indirect în dreptul divin asupra vietii.
Porunca Decalogului de a nu ucide este desavârsita de Mântuitorul în Predica de pe munte, extinzând sfera ei de interzicere si asupra sentimentelor de ura si dusmanie, de invidie si cearta, de neîncredere si dezbinare. Porunca Legii Noi cere aceluia care doreste sa se apropie de Dumnezeu sa se împace mai întâi cu aproapele, apoi sa-si aduca darul la altar.
Îndatorirea apararii vietii exclude sinuciderea, ca si uciderea în masa prin razboaie, mutilarea si automutilarea sau sentimentele de ura si dusmanie fata de semeni. În traditia ortodoxa, sinucigasul nu este primit în biserica, iar preotul nu se poate ruga pentru sufletul lui, nici face slujbe în amintirea lui, deoarece sinuciderea este un pacat grav împotriva firii omului si a lui Dumnezeu însusi.
Crestibismul condamna si uciderea în masa, adica razboiul. Sfântul Grigore de Nazianz scrie : ". . . razboiul este iadul urii ; ura produce si mentine razboiul care ucide viata. Razboiul este astfel, tatal dezastrului si al mortii", iar Sfântul Ioan Hrisostom adauga "pacea este maica tuturor bunurilor. Ea nimiceste razboiul, distruge teama si alunga vrajmasia".
Bucuria de a trai da un semn dumnezeiesc vietii. De aceea suntem datori sa pastram viata ca pe un dar divin. "Pus-am înaintea ta viata si moartea, binecuvântarea si blestemul. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai" (Deut. 30, 19). Asadar, este nu numai în firea lucrurilor, ci si în voia lui Dumnezeu sa alegem viata si binele.
Afirmarea valorii vietii ca un dar divin a luat un mare avânt în epoca actuala, sub forma marilor descoperiri si inventii stiintifice, ceea ce a deschis noi perspective pentru dezvoltarea si perfectionarea vietii. Astfel, cuvintele Sfintei Scripturi "Cresteti si va înmultiti si stapâniti pamântul" (Gen. 1, 28) si-au primit o noua si o justa interpretare.
Caci cuvântul lui Dumnezeu este vesnic.
Pr. Prof. Cezar Vasiliu /Montreal
|
Pr. Prof. Cezar Vasiliu 2/24/2018 |
Contact: |
|
|
