Scrisoare pastorală
Scrisoare către Eminescu(XII)
Bădie Mihai,
Zăbovit-a gândul iarăși spre Domnia-ta și-ndemnatu-m-a cu sârg să-ți scriu aceste rânduri, ca să mai afli ce-i pe-aici, cum o ducem și-ncotro ne-ndreptăm speranțele și pașii. Deranj n-aș vrea a-ți face, fiindcă te iubesc prea mult, ci doar așa, din când în când, îmi mai despovărez sufletul, ca unui frate de departe, care știu că mă-nțelege. Ți-am scris epistolele mele și de fiecare dată mi-ai dat răspuns. Când mi-a fost sufletul mai răvășit și gândul mai buimac, când am fost la răscruci de drumuri și de vreme, când am căutat răspunsuri la întrebări majore, am luat cartea Domniei-tale, am deschis-o la-ntâmplare și-am citit acolo câteva rânduri. Am simțit în ele că mi-ai dat răspuns, că m-ai învățat, că m-ai mângâiat, că m-ai încurajat. Niciodată n-ai rămas indiferent, niciodată mut; ai știut mai mult decât am știut eu, ai simțit mai profund decât mine, ai avut orizont mai larg decât al meu și rezultatul a fost pe măsură, fapt pentru care-ți mulțumesc îndatorat.
De data asta, Bădie, îți cer un sprijin și un favor: nu pentru mine, ci pentru neamul românesc, pentru Țara pe care și tu ai iubit-o până la sacrificiu suprem. Cu toții avem nevoie de ajutorul tău. Ești acolo în ceruri, cu cetele de sfinți și de îngeri în preajma lui Dumnezeu. E imposibil ca tu să fi rămas neobservat între ei. Cu siguranță că și ei te-au iubit și ți-au ascultat versurile. Cu siguranță că acolo ai fost purtătorul de cuvânt al sutelor de generații de români, care-au călătorit pe acest picior de plai, pe această gură de rai, pe care o numim astăzi România. Te rog din suflet, frate, fă ceva și pentru noi! Mobilizează cum numai tu știi pe sfinții neamului acestuia, știuți și neștiuți, cu care-i presărat pământul Țării, pe domnii și voievozii credincioși de altădată, pe moșii și strămoșii noștri drepți și demni, pe mamele și soțiile, care și-au plâns flăcăii și soții putreziți în morminte cu și fără cruce. Formați cu toții o ceată de mii și mii de suflete, chemați și îngerii cu voi, și mergeți la Bunul Dumnezeu în audiență. Rugați-L pentru neamul românesc și pentru Țara noastră.
Bădie Mihai! Socotelile făcute de oamenii înțelepți ai ONU-lui așează România între primele zece țări care vor dispărea de pe harta lumii, dacă va continua în același ritm procesul de depopulare. Mii de ani ne-am luptat cu liftele păgâne venite din cele patru vânturi să ne ceară pământ și apă și n-am pierit! Mii de ani ne-au ars holdele și codrii, ne-au luat copiii și vitele, banii și bucata de la gură, aurul și celelalte bogății. Ne-a rămas câteodată numai sufletul, dar n-am pierit. Ne-am îngemănat cu munții și cu codrii și am rezistat. De-atâtea ori, când cumpăna victoriei înclina spre hoardele păgâne, prin văzduh veneau năprasnic arhangheli, sfinți militari, domni aflați demult sub glie și se luptau ca leii, până ai noștri biruiau. Am însemnat cu sânge și cu lacrimi fiecare palmă de pământ, fiecare piatră de hotar și am spus hotărât: ,,Pe aici nu se trece!”
După fiecare victorie, după fiecare înfrângere, am zidit câte o mânăstire, câte o biserică, spre aducere aminte, spre pomenirea viilor și morților, spre mulțumire. Îl simțeau pe Dumnezeu coborât pe pământ și știau că nu-i va lăsa pradă hoardelor năvălitoare. Erau puțini, săraci, dar cu Dumnezeu deveneau puternici și învingători. Credința părinților noștri de altădată era a doua sabie, mult mai puternică decât cea de oțel purtată-n mână cu vitejie. Printre picioarele coloșilor ne-am strecurat, Bădie, și-am biruit. Ne-au fost alături Dumnezeu cu sfinții Lui, Carpații, Dunărea, Oltul, Mureșul și Tisa, Nistru, Prutul și codrii, pământul, aerul și cerul. Aveam o alianță nescrisă, dar foarte puternică cu prieteni aceștia ai noștri și așa am trecut prin veacuri!
Bădie Mihai, mi-e sufletul îngrijorat și tare mi-e teamă de anii care vin pentru neamul românesc și Țara Noastră. Armele vrăjmașilor sunt mult mai sofisticate și perfide față de cele de altădată. Aliații noștri milenari se simt părăsiți. Lui Dumnezeu I-am întors mulți dintre noi spatele, Îi încălcăm poruncile și Legea, ni s-a-mpuținat credința. Altor dumnezei ne închinăm astăzi, fie că-i numim putere, avere, plăcere, bani, mașini și altele asemenea. Pentru toate este loc în sufletul nostru, numai pentru Dumnezeu nu. Sute de ani ne-au presat turcii să le dăm dreptul să-și facă moschei pe pământ românesc, dar n-au izbândit. Astăzi își construiesc cea mai mare moschee din Europa la București! În Țara Basarabilor, a lui Brâncoveanu și a lui Ștefan Vodă! Mii de ani familia a fost sfântă în tradiția românească, iar copiii darul lui Dumnezeu făcut unei familii. Azi o bună parte din aceste daruri le aruncăm la tomberonul de gunoi, familia adevărată rămâne tot mai mult o amintire. Lucruri și apucături de care părinții, moșii și strămoșii noștri nu îndrăzneau să le numească nici sub perdeaua nopții devin azi protejate de lege. Din patru bunici și doi părinți se naște un copil. Peste câțiva ani vor dispare șase și va rămâne unu. Asta în vreme ce un turc din Germania este înregistrat cu … 22 de copii! Până în 2050, conform statisticilor internaționale, jumătate din populația Europei va fi musulmană! Astăzi sunt dărâmate în Apus biserici și catedrale de sute de ani și în locul lor se construiesc de trei-patru ori mai multe moschei!
Au fost multe războaie, Bădie, au murit mii și sute de ostași, de tineri, dar populația s-a refăcut repede, fiindcă acasă erau părinții, frații, surorile, copiii celor morți pe front. Astăzi ne pleacă milioane de români de toate vârstele, dar mai ales adulți, tineri și minori. Rămân în țară bătrânii, care se duc, - unu câte unu -, pe drumul fără de întoarcere. Aproape cu fiecare înmormântare rămâne și câte o casă pustie. Cei plecați își fac rădăcini pe acolo, se simt mai bine, mai în largul lor și, - ușor-ușor -, adoptă și ei filozofia lui ,,ubi bene ibi patria”(unde-i bine, acolo-i patria!). Străinii se infiltrează în toate straturile sociale și sunt doar cu ochii pe cașcaval. Fiecare urmărește să răpească ceva din bogățiile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Și noi le dăm cu o naivitate copilărească. Ne prostesc în față și noi ne mândrim că am făcut afaceri rentabile. Petrolul ni-l iau austriecii și apoi ne vând petrol, deși ei n-au picătură în pământul lor! Gazele ni le iau ungurii și ne vând apoi gaze nouă și altora, deși n-au gram de gaz în pustele lor! Pământul României ne situează pe locul al șaselea în Europa la producția de grâu, iar noi cumpărăm cocă înghețată și îndopată cu chimicale de la străini și facem pâine din ea. Podgoriile românești renumite în toată lumea sunt pe butuci, iar noi aducem struguri pe piață din Africa de Sud. Din merele noastre se înfruptau europenii, asiaticii și nu numai ei; azi aducem ceva asemănător cu merele din Italia, din Polonia și de pe unde mai găsim. Combinatele și fabricile de tot felul sunt ruine, iar noi importăm totul, până și ace cu gămălie din Taiwan. Ne-a dat Dumnezeu bogății și poziție geostrategică extraordinară, cum puține state se pot mândri și nu suntem în stare să valorificăm acest uriaș potențial. Toți își fac jocurile, toți câștigă de pe urma noastră, iar noi facem circ seară de seară. Ne chiorâm la televizor până noaptea târziu, ca să vedem cine cu cine s-a mai certat, pe cine a mai luat poliția, câte milioane a mai furat unul sau altul; ce poșetă și-a luat amanta lui cutare și altele asemenea. În vremea asta rechinii fac planuri de împărțire a României, de jefuire a ei, de îndepărtare a noastră de tot ce-i românesc. Te uimești când vezi câte un reportaj, în care nici cele mai elementare noțiuni de istorie și de cultură generală nu sunt cunoscute de tineri și de oameni în toată firea. Parcă cineva urmărește în mod sistematic să ne îndobitocească!
Bădie Mihai! Dumnezeu a făcut să izbucnească pâraie din piatră seacă, a croit drum prin mijlocul mării, a ridicat popor din doi bătrâni fără speranță, a făcut să piară lumea, dar pe Noe l-a scăpat, a înviat morți și-a vindecat bolnavi, a înmulțit pâinea și-a potolit furtuna. Nimic nu este cu neputință la Dumnezeu. Tocmai de aceea, Bădie, du-te la El cu toată ceata de care ți-am vorbit și roagă-L să nu lase neamul românesc să se risipească și nici țara noastră să se destrame. Și mai roagă-L, Bădie, să ne dea conducători înțelepți și patrioți, care să pună interesul Țării mai presus de interesul și câștigul personal, care să așeze legi drepte și înțelepte, care să facă pace și bună rânduială între noi.
Avem încredere, Bădie! Avem încredere în tine și știm că nu te vei lăsa până-L vei convinge pe Dumnezeu să-Și întoarcă fața către noi și Țara noastră.
Cu bine, Bădie! Pe curând!
*
Sfaturi părintești. Din cartea Dăruind vei dobândi a Părintelui Nicolae Steinhardt, cităm:
,,1. Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând să-i vedem pe cei ferecați în temniță.
2. Tot astfel crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața.
3. Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne;
4. Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii;
5. Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat;
6. Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute);
7. Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie;
8. Adăpostind pe călători, ajutând pe cei slabi, primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire și vicleană înțelepciune) semne și minuni, neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate;
9. Nefiind formaliști, bucheri și pierduți în mărunțișuri, nepunând litera deasupra legii. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, așa cum ne-ar surprinde privirea rece și neprevenită a unui terț;
10. Neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocoră demonilor), dar nici textelor;
11. Nelăsând bogăția (ori arghirofilia, care poate locui și în cel neavut) să ne stăpânească, nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice, făcându-ne din legea relativității, principiul incertitudinii și doctrina instabilității celor lumești întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor;
12. Nepizmuind, neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor cusururi omenești, ci mai vârtos asupra alor noastre;
13. Neluând numele lui Dumnezeu în deșert, rodindu-ne talentul ori talanții, ori fracțiunea de talant;
14. Neîngăduind ca strâmtoarea, prigoana, grijile veacului, înșelăciunea avuției și poftele să înăbușe rodirea Cuvântului în noi(Va urma).
*
File de jurnal – 13 febr. 1982(Continuare): ,,Frumos a povestit Domnul Virgil Tătaru despre Pamfil Șeicaru, patronul ziarului ,,Curentul” și apoi al ,,Universului”, ziare ce apăreau la București în perioada interbelică. ;;Când punea Șeicaru mâna pe condei, tremura țara!” Avea o inteligență robustă, imaginație fascinantă și putere de creație nemaiîntâlnită. În parlament, Nicolae Iorga a spus: ,,Domnilor, avem în mijlocul nostru pe cel mai cinstit dintre noi, Domnul Pamfil Șeicaru: Dânsul nu se ocupă de găinării și nu intră în escrocherii mărunte. Prin loviturile de maestru ale domniei-sale, nu se câștigă decât milioane. Dumnealui merge pe principiul ,,șantajul și etajul”. Nicolae Iorga făcea aluzie la o tranzacție antologică, intervenită între Pamfil Șeicaru, Malaxa și un mare bancher al vremii.
Prieteni fiind, Șeicaru le-a propus acestora să le publice zilnic, timp de trei ani de zile, câte un anunț publicitar în paginile ziarului său. Aceștia, fără să știe ce înseamnă plata la ,,spațiu tipografic” au acceptat bucuroși și au făcut contract în toată regula. Lucrurile au mers strună vreo doi ani. În fiecare i apărea locomotiva sau un alt desen cu reclame de o șchioapă. Bancherul și industriașul erau mulțumiți, iar Șeicaru își făcea bilanțurile în liniște. Când au făcut socoteala după doi ani, se aduna o sumă de ordinul milioanelor. Șeicaru a pretins, în schimb, materiale de construcție: cărămidă, ciment și fier beton. A luat materiale pentru cinci vile. Patronii, stupefiați de gafa pe care o făcuseră, l-au dat în judecată, dar au pierdut de la prima înfățișare.
Pamfil Șeicaru avea mult simț și previziune politică. Dându-și seama de mersul evenimentelor, în august 1944, și-a chemat armata de lucrători tipografi și le-a spus: ,, - Copii, vin vremuri grele! Eu voi pleca din țară, dar rămâne casierul meu. El vă va plăti salariul pe încă șase luni de acum înainte. Între timp, voi căutați-vă fiecare alt loc de muncă și descurcați-vă cum puteți!” A trăit în Occident până în anii trecuți, nu ne-a împroșcat țara cu noroi, dar cu toate astea nu a fost reabilitat, ci lăsat printre ,,dușmanii potențiali” ai regimului.
La ora 2.30 am plecat cu cei doi spre Severin. Era foarte frig. Mereu îmi înghețau geamurile la mașină. Domnul Măneanu a adormit buștean. Din când în când, Domnul Tătaru îi dădea câte un pumn și-i striga: ,,- Istoria doarme! Scoală-te, puișor, că ungurii ne iau Ardealul!”
Fac o completare la cel spuse de Domnul Tătaru privitor la Șeicaru. Am auzit de la profesorul meu de la Teologie din București, Domnul Mihai Rădulescu, că din banii luați de la Malaxa și bancherul cu pricina, Șeicaru a construit o bună parte din sediul ziarului ,,Curentul”. După 1944, sediul ziarului de pe Calea Victoriei a devenit sediul Miliției Capitalei. La cutremurul din 1977 s-a dărâmat o parte din acea clădire. Atunci au descoperit că în unii pereți, în loc de cărămizi, erau cocoloașe mari de hârtie de ziar. Zidarii furaseră din materiale și puseseră în loc hârtie!”
*
Din apocalipsa indiană. Am găsit pe internet un articol al Domnului Andrei Pleșu, personalitate de frunte a societății românești, fost ministru al Culturii, în care face o analiză interesantă a unui fragment din literatura indiană de factură hindusă, privitor la vremurile apocaliptice. Facem precizarea că ,,apocalipsa” este acea învățătură a unei religii, care se referă la sfârșitul lumii. În Biblie, spre exemplu, ultima carte se intitulează tocmai Apocalipsa. Ceea ce uimește pe Domnul Andrei Pleșu este tocmai actualitatea textului cu pricina, deși a fost scris cu cca. 500 de ani după nașterea Domnului Iisus Hristos. Este imposibil să nu dea de gândit oricărui cititor, care are o cât de mică pregătire intelectuală și o concepție religioasă despre lume și viață.
Așadar, cităm din articolul Domnului Andrei Pleșu: ,,Am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile mele și ale altora par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urma(Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiție orală, care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). Intuițiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizației terestre. Iată o listă, selectivă, a simptomelor pe care le anunță textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru: ,,Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaște – spun textele – o alarmanta creștere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziții de cunoaștere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulți numărul șefilor de stat de extracție joasă și de proastă calitate. Lucrătorii manuali și negustorimea vor fi înălțați la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puși în condiții subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al „castelor“, o destrămare dramatică a ierarhiilor firești, o ireparabilă dezordine socială.
Necinstea va căpăta o răspândire fără precedent, la toate nivelele. Hoții vor deveni lideri. (Rog sa nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmații! Nu fac decât să citez un text multimilenar! - n.m., A.P.). Femeile nu vor mai pune preț pe propria virtute. Proștii, impostorii, naturile rudimentare și gălăgioase vor fi luați drept înțelepți. Oamenii „drepți“, de buna calitate, vor avea tendința de a se retrage din viața publică. În piețe se va vinde mâncare gata-preparată (să recunoaștem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de „semipreparate“ și de fast-food! - n. m., A. P.).
Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei decât bărbați, vor prolifera asociațiile criminale, va crește numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspândi pretutindeni bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine și se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacități de acțiune. Vor apărea nenumărate organizații religioase necanonice, blasfemia va conviețui cu fanatismul. Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pântecul matern și se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunități. Deținătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.
Discernământul (ca percepție a deosebirii dintre bine și rău) se va șubrezi, instituția respectului va intra în derivă (vor fi respectați, preponderent, cei nedemni).
Între părinți și copii vor apărea obstacole greu de trecut, forța va prevala asupra dreptății, ospeția va declina, vulgaritatea va împânzi totul.”
Cu cât găsim mai multe asemănări cu cele din realitatea de azi, cu atât să fim mai convinși că e vreme de sfârșit de veac.
*
*
Zâmbete. ☺Dacă tac, nu înseamnă că ai dreptate…; Înseamnă că am înțeles că degeaba îți explic! ☺Avantajul pe care îl ai când ești inteligent, este că poți face oricând pe prostul …, ceea ce invers este imposibil; ☺Bărbații au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum să se joace cu el …; ☺Nu există întâlniri întâmplătoare. Orice om din viața noastră este un test, o pedeapsă sau un cadou …; ☺Să ai o inimă bună într-o lume atât de rea, înseamnă curaj, nu slăbiciune! ☺Cele mai ieftine lucruri pe care banii le pot cumpăra sunt oamenii! ☺Înainte de a da drumul gurii, verificați dacă și creierul a fost conectat! ☺Cură de slăbire cu pește: Dimineața: Crap de foame; La prânz: știu-că n-am; Seara: somn ușor! ☺,,-Azi ce ai de gând să faci?” ,,- Nimic!” ,,- Dar și ieri tot asta ai făcut!” ,,- Da, dar n-am terminat!” ☺,,- Marie, când ne-am căsătorit mi-ai promis c-o să mă iubești toată viața!” ,,- Da, mă, Ioane, dar n-am crezut c-o să trăiești atât!”
*
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 2/12/2018 |
Contact: |
|
|
