Poezii in adolescentă
A obosit cărarea
A obosit cărarea
Şi cerul care plânge,
În suflet stă uitarea
Şi inima-mi se frânge
Au îngheţat şi brazii
Şi valea nu mai cântă,
Ascult glasul zăpezii
Şi dorul mă frământă
Cad aripile iernii
Pe vălul argintat,
Gust din sempiternii,
Din Cristul îngheţat!
Dor de mamă
Pictezi pe retină
O melancolie,
În sufletul veşnic
Scriu o poezie.
Mama mi-e leagăn,
Şoapte, vorbe dulci,
Ea îmi dă puterea
Să-nfloresc în lunci.
Să fiu frumoasă, caldă,
Lumină de smarald,
Să-i văd departe steaua,
Sărutul ei curat.
Cândva de-o să apropii
Aripi negre de corb,
Amintirea mamii
Din stele am să sorb!
Doar dor
Teatrul vieţii mele – arsă de soare
Tatuează-n suflet statui chinuitoare...
În suflet roiesc multe
Lumini ce ştiu s-asculte
Şi voci, şi zile, şi suspine,
Şi dorurile multe...
Cine să aline
Buze-n vânătăi?
Cuvintele sunt dure,
Oamenii sunt răi!
Rămâi
Sărută-mă-n gând, sărută-mă-n nopți,
Cu tine în suflet mereu să mă porți,
Rămâi doar în vise și nu mai pleca,
Fie zi, fie noapte, sufletu-mi vrea...
O, cât îmi doresc, să vrei să mă ai
În vise, în stele, în rai tu să stai ..
Rămâi orişicând, în toate să-mi fii,
Iubește, zâmbește, pleacă, rămâi!
Linişte asurzitoare
Era o liniște asurzitoare ... Sufletu-mi era departe, cu siguranță nu era acasă ... Zilele treceau, iar eu simțeam din ce în ce mai mult că mă îndreptam spre nicăieri . Toți erau atât de agitați, toți doreau să facă ceva, să ajute, să alerge, să strige, să zboare ... Eu nu! Îmi lăsam mintea să tacă, nici nu vroiam să ascult ce are de zis! Eram prea moale, prea schimbată, prea de neînțeles, prea singură și tristă ... Nu vreau să mai aud zgomote ...vreau să tac!! Tu mă auzi? Oare mă ascultă cineva? ...
Demonul în trup de înger
Când soarele iese din tindă.
Mă privesc iar în oglindă,
Simt că m-am demonizat
Nu mai am suflet curat ..
Îngerii iar au plecat,
Am căzut în greu păcat ,
Singură sunt iar acum
Nu mai vreau nimic să spun ...
Și se face zi din nou,
Mă transform într-un ecou,
Vreau să mă auzi mereu
Din adânc, sufletul tău!
Doar tu
Tu-mi mângâi a mele gânduri,
Mă îndemni ca să nu plâng,
Tu îmi spui în dese rânduri
Sentimentele să-mi strâng…
Să le pun să încolţească
Pe o stâncă strămoşească,
Noi, să o sculptăm râzând,
Sprijinită de pământ!
Adolescența
Adolescență, floare dragă,
Oare dragostea-i întreagă?
Pe la mine să nu treacă?
Sau din nou ea mă încearcă?
Toate gândurile mele,
Vor puțină mângâiere,
Nimeni nu vrea să-nțeleagă
Că inima nu-i întreagă ...
Vreau să las totu-ntre ape,
Să-mi aduc iubirea-aproape,
S-o mângâi până-oi găsi
Visul real în fantezii !
Vise
Visele tale obosite de copil
Nu mă fac decât umil,
Atât de rece m-ai privit
N-aș putea deloc să mint ..
Erau prea negre nopțile
În care îți creai tu visele ...
Erau prea crude în sinea lor
Îmi aduceau în ochi doar dor ...
Mi-aș fi dorit să fim doar noi
În vise sincere , făr ploi,
Singură, fără de tine,
Nici în cer nu-mi este bine ...
Adolescenţă, minunea literelor lumii şi credinţa
…La fiecare doi ani, aveam impresia că mă nasc iar și iar...
…Îmi aduc aminte ce minuni mi s-au întâmplat cu ajutorul zânei mele, mama, pe tărâmul cuvintelor şi al credinţei . Ca mai apoi, în următorii doi ani, să pot pluti cu ea de mână, spre construcția propozițiilor .
…Am căzut din nou, spre cer, peste doi ani - și am dat de jocul prieteniei , atunci am deschis uşa spre oceanul frazelor . Peste numai un an , am ajuns într-un alt loc, unde îmi era dat să cunosc o mare de oameni , unde am plutit, printre minuni – printre Literele Mistice ale Lumii...
…La fiecare doi ani, mă întâlneam cu lucruri noi, care păreau pur și simplu fascinante ! Azi, când m-am trezit, am aterizat aici ...
…Am aterizat pe un tărâm, care, de fapt numai e tărâm ! Am aterizat într-un basm, care, de fapt, nu mai e basm ! Am aterizat într-un joc, care, de fapt, nu mai e joc ! Am deschis ușa, care acum s-a transformat în uși ! Acum sunt aici, pe acest tărâm al basmelor tinereții și jocurilor adolescenţei cu ușile deschise spre viitor şi spre credinţă !
|
Stoica Anca Monica 2/6/2018 |
Contact: |
|
|
