Poeme
NAȘTEREA MEA
Într-o zi cât un an,
Dumnezeu şi-a muiat degetul în praful
unei stele,
l-a presărat peste umbra unui zbor
de înger,
l-a amestecat cu un cântec adormit
într-un gând,
l-a trecut prin flacăra nestinsă
a singurătăţii colorate,
a turnat o părticică din ecoul
unei nebunii,
a adăugat câteva îngândurări ale căutătorului
de himere prin galaxia unei picături
de rouă,
le-a strecurat prin miresme de erori,
le-a fulgerat cu îndoieli şi nelinişti,
le-a rostogolit prin grădina infinitului,
prin neastâmpărul vântului, prin zăpada
tăcerii, prin rază de lună, prin glazură
de taină, de dor şi amor,
prin candidă şi neîntreruptă mirare,
le-a trecut prin clepsidra unei clipe,
a suflat apoi uşor,
am ţipat în do major.
RĂSĂRIT ŞI APUS
Învăluit în umbre şi erori,
pe căi de nimeni ştiute,
ai răsărit din uitarea de dincolo
de orizontul echivocului, hotar nedeslușit,
ai înșfăcat din mers o halcă de
pustiu din cotidianităţile existenţiale
înecate într-o lacrimă și
te-ai trezit într-un coșmar,
bâjbâind prin foșnetul prăbușirilor iminente,
pășind pe puntea nimicului,
viscolit de cenușa astrelor scorburoase,
devorat de foamea culorilor perlate
ale imprevizibilului, îngrijorat de febra lumii,
îmbogăţit cu toate viciile pământului,
acoperit de pulberi neguroase de remușcare,
orizonturi scrijelite de întrebări și amăgiri,
adunând braţe de gânduri scurse
din nouri de necuvinte din anotimpul
disperărilor și al plânsului primordial,
focul ceresc ţi l-ai stins cu apă înstelată,
silabisind solitudinea și belșugul de vise,
neliniștea prevestind pustiirea
ţi-a fost călăuză,
la flacăra iluziei aprins-ai dorul sfâșietor
al nestatorniciei, fără să te gândești
că vei apune tot în uitare
sub aripa înserării,
pentru a spori spaimele
altui univers...
COPILĂRIE
Alcool amețitor topit în sânge cu zvon de magie,
umbră suptă pe nesimțite de desișul pădurii
ce a fost odată,
fum năruit în răscrucea văzutelor
și nevăzutelor, visatelor și nevisatelor,
linie frântă a unui gând între două
întâmplări și o rană sângerândă,
lacrimă uscată pe un obraz de nectar,
lumină a unei stele demult dispărute,
mângâiere pe o frunte înaltă de omăt,
frânturi de veșnicie rămase în suspensie,
amintirea unui fastuos răsărit de soare,
orizont destrămat într-un cândva
din tăcerea misselor lui Bach,
eden devastat de un uragan de mirări și
întrebări,
o inimă în care încăpea un început de lume,
eonică zidire de cântări celeste,
zbor lin peste o banchiză de miracole,
curcubeu adăpându-se din licorile clipei,
chipuri nelămurite zburdând
pe despletitele cărări ale zării și văzduhului
de dincolo și de dincoace
de vălul mayei.
copilărie trăită sau visată?
|
Mihai Merticariu 2/4/2018 |
Contact: |
|
|
