”București,Puccini 4 și Împrejurimi”- fragment
Despre istoricul și personalitatea cartierului Floreasca din București am avut prilejul să vorbesc pe larg în volumul,”București,Puccini 4 și Împrejurimi”.
După 1990 cartierul s-a schimbat în bine. S-au deschis sumedenie de magazine,s-au construit și îmbunătățit locuințe,etc
Între noile magazine loc de frunte are “complexul”.La capătul străzii “Puțul lui Zamfir” și a celor paralele cu ea se află o multitudine de magazine alimentare și o piață efectiv elegantă.Tot acolo sunt mai multe crâșme :un bar/café elegant,o plăcintărie,două “bombe”.
La bar/cafee există și o autoservire cu mâncare de casă gustoasă. Bar/cafee-ul este frecventat de cei cu ceva stare iar bombele de bețivi locali care consumă pe “carte”,pe datorie.Imediat lângă se află și excelentul restaurant “Silva” despre care am vorbit în volumul pomenit la început. A avut loc și o anume schimbare psihologică.
Floreasca a devenit un cartier “scump” și căutat al Bucureștiului dar nu unul “select”,și-a păstrat cumva personalitatea de “mahala”.Această realitate este încă mai evidentă datorită strictei vecinătăți cu cartierul Dorobanți-Filipescu ,care este select.Diferența dintre cele două zone este mare.
Imediat ce intri în zona Dorobanți te întâmpină cofetăria “Ana”,una dintre cele mai bune din București, câteva restaurante excelente și două cafenele efectiv splendide;cu fotolii, ziare locale și străine,cafea superbă, sucuri,etc. Prețurile sunt mari și clientele este compusă din bogații din zona, “întreținute”,tineri de bani gata. Diferența dintre zona Floreasca și Dorobanți este evidentă și în calitatea îmbrăcăminții și modului de exprimare.În fond cei din zona Floreasca îi invideaza pe cei din zona Dorobanți și caută să îi emuleze ca rude sărace.
În acest context mi-a reținut atenția un personaj,pe care l-am întâlnit câțiva ani la rând, și pe care,în lipsa de ceva mai bun, am ales să îl numesc,”betivanul din Floreasca”.
Este un bărbat care,când l-am văzut mai întâi, avea circa patruzeci de ani. Înalt,bine făcut,cu față “dură”, dar cu anume frumusețe de golan bucureștean.Era îmbrăcat sportiv,cu tricouri curate,etala o brățară lată din aur la încheietura mâinii drepte,fuma țigări PallMall albastre.Bea vodka și tonic de portocale și părea un vizitator retrogradat în café-ul din complexul Floreasca.Părea a fi un excentric care, natural te asteptai sa aparțina zonei Dorobanți. Bea mult și avea încă de atunci vocea răgușită,dogită. Cred că era un sportiv retras sau ceva antrenor,poate înotător sau jucător de polo.Între cei din café-ul Floreasca avea prestigiu,le vorbea de sus și cu autoritate.
Apoi l-am văzut an după an. Tot an după an am putut vedea declinul sau.
Hainele erau mereu aceleași (încă foarte curate),dar anume “paraphernalia” scumpe dispăreau treptat :inelele,bricheta în piele,porttigaretul ,tot legat în piele,etc.
Începea să se îngrașe,autoritatea îi scădea, începea să fie tutuit și ușor luat peste picior. Ultima dată când l-am văzut era foarte buhait,se îngrășase și cred că era la limita de a începe să frecventeze “bombele”. “Betivanul din Floreasca” pierduse cursa cu alcoolul.
Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center
|
Alexandru Nemoianu 2/4/2018 |
Contact: |
|
|
