Mostenire ce trebuie pãstratã
Am cântãrit foarte mult pânã sã purced a scrie aceste rânduri, motive ar fi multe, numai dacã l-as mentiona pe cel ”ete, ce se mai gãsi si ãsta sã se ia de noi”, si ar fi de ajuns, Dar cum mâncãrimea buricelor destelor nu mã lasã în pace, musai sã mã scarpin între ele. Al doilea ar fi, si mult mai important decât „destele” din dotare, încercarea de a se da un nume stâlcirii limbii române, de a inmatricula graba românilor de a schimba douã vorbe între douã schele si cinci cãrãmizi în brate, si a „limpieselor”ce dau buzna sã intre si sã iasã de la metro si tren spre casele”seniorelor”unde lucreazã, nu înainte de a-si povesti câtã „fiantã” au plãtit la camera proaspãt închiriatã, si câte „papeluri” au lipit pe stâlpi pânã sã gãseascã un loc de muncã. Sã-mi fie iertatã aceastã scurtã incursiune în a folosi câteva cuvinte spaniole uzate mai des de românii din Spania, dar era necesar pentru a creiona „materialul” de unde au plecat câteva minti luminate de au ajuns la concluzia cã este necesar sã numeascã acest amestec de românã cu spaniolã...romaniol!
La început nu am dat atentie acetui „demers”, am crezut cã este un teribilism al unor tineri cãrora le pasã de felul cum se vorbeste pe aici.Dupã ceva vreme, am aflat cu stupoare cã chiar un porfesor s-a aplecat spre aceastã idee si a incercat sã o dezvolte, dorind sãsi aleagã ca temã de doctorat...romaniolul, dar cum nu existau profesori care sã noteze.... a cãzut ideea. Puteam trece si peste acest lucru, desi mã îngrozesc pânã unde poate sã meargã limitarea conceptului de identitate nationalã.
Nu mã declar eu, aici, cel mai înfocat patriot.desi nu ne costã nimic sã fim atunci când este vorba despre ceea ce ne reprezintã si avem ca mostenire de la cei de dinaintea noastrã. Mã întreb, asa, ca prostul, cei care au avut aceastã idee, nu l-au visat pe Constantin Brâncoveanu, care mai bine si-a vãzut familia decapitatã decât sã renunte credintã? Stiu, se vorbeste amestecat între românii din Spania, asta din grabã, dar si din lejeritatea pronuntãrii unor cuvinte spaniole, dar de aici si pânã a încerca sã indexezi acest lucru , pe care ei l-au denumit fenomen, si sã denumesti ROMANIOL discutiile din stradã, mi se pare cã este vorba despre altceva, mã si tem sã numesc asta negatiede identitate.
Mã întreb din nou, românii din Canada, Chicago, sau ori de altundeva, care sunt plecati de generatii întregi, unele familii chiar de la începutul secolului XX, comunitãti de români traditionale, lor de ce nu le-o fi venit ideea sã dea un nume babilonului de limbi vorbite . Oare cum s-ar fi numit amestecul dintre românã si engleza americanã, ...romacanã? Sã fim seriosi si sã ne ocupãm de lucruri mai importante, dacã avem harul scrisului ,sã-l folosim în slujba celor care ne citersc, doar pentru ei scriem ,nu pentru noi, sã ne demonstram cã suntem plini de desteptãciune precum ursul de miere ...în tufisul cu zmeurã! Pe spanioli nu-i intereseazã acest fenomen, cum a fost denumit de initiatori, asa cum nu intereseazã nici pe omul de rând care tremurã azi pentru instabilitatea zilei de muncã de mâine.Români sunt peste tot, mai multi sau mai putini, dar ei au alte preocupãri nu sã indexeze limba românã.
Pânã si vlahii din Serbia, desi stiu sârbeste, clar, vorbesc tot româneste, au luptat sã-si întemeieze scoli, biserici, si sunmt acolo de douã sute de ani, de când ne „încuscrirãm” cu sârbii prin cãsãtoria unei principese românce cu printul Obrenovici care a primit ca „dotã” sate si comune întregi populate cu români. Desi au fost amestecati de politica vremii, ei si-au pãstrat limba. Am întânit bãtrâni care nici nu stiau sârbeste. Nu as lãsa acest subiect asa usor din plaivaz, dacã la orizont nu ar fi apãrut la începutul acestui an, o altã gogomãnie scrisã. Îmi pare foarte rãu cã trebuie sã fac acest lucru, cineva ar zice sã-mi vãd de ale mele, asa cum spuneam la început, si sã las lumea sã scrie ce vrea. Sã scrie frate, este loc pentru toti, si nu comentez cum se scrie, bine sau rãu, nu este treaba mea, dar sã nu se facã afirmatii mai mult decât înjositoare despre poporul român, si asa trecut prin ciur si dârmon de asazisa Europã unitã.
Am citit nu demult, o afirmatie, cum cã poporul român este unul migrator! Fratilor, scrieti ce avesi de scris, despre ce vreti voi, dar nu vã dã nimeni dreptul sã vã erijati în criticii unui popor întreg, criticati politica, politicienii, ei, oricum, sunt trecãtori, dar poporul român trebuie sã rãmânã asa cum îl stim, avem obligatia asta. Pânã sã ne arunce cineva cu noroi în ochi, o facem noi, gratuiit, de dragul unui teribilism nejustificat. Poporul român nu este o gazetã de perete unde sã ne lipim toate rãutãtile si frustrãrile noastre si limba românã o pionezã pe care s-o schimbi în functie de mãrimea degetului care o apasã. Sã nu confundãm poporul cu persoanele aflate ,vremelnic, la conducere, poporul este ceva sfânt, intangibil, este tot ce poate fi mai întreg în constiinta unui individ.
Nu vreau sã devin patetic desi ar trebui, poporul nu ni-l alegem noi, asa cum nu noi ne alegem pãrintii, el este dat de Dumnezeu, este , dacã vreti, camera noatra de la drum,în care pãstrãm tot ce avem mai frumos dar în care nu poti alerga dupã un taur. Revenind la termenul de popor migrator, este mult mai grav decât încercarea cu romaniolul. Oare numai noi am plecat aiurea prin lume sã ne cãutãm un rost mai bun?. Dacã se spunea cã trãim într-o vreme în care lumea migreazã, iar romanii detin ponderea cea mai mare, era altceva, dar nu sa fim scosi din context.
Istoria noatrã, atât cât am reusit s-o înteleg, nu a consemnat nicio destelenire din spatiul carpato-dunãreano- pontic si asezarea în locuri cu iarbã mai grasã, ca apoi sã se întoarcã, ori, ce se întâmplã acum este cu totul altceva. Într-adevãr, sunt compatrioti de ai nostri care nu sunt tocmai „de pus la ranã”, dar, asa cum zic si spaniolii, acestia existã peste tot. Sã criticãm ce este antisocial, ce iese din tiparele bunei convietuiri într-o societate, dar sã nu generalizãm un popor. Se înghite foarte greu, cade la stomac mai rãu decât carnea de porc. Destul cã suntem luati în bâzã de toate cancelariile Europei si suntem socotiti niste rude sãrace la masa bãtrânului continent, dar sã le mai ascutim si noi sãbiile, mi se pare aiurea.
|
Marin Trascã 2/1/2018 |
Contact: |
|
|
