Frumuseti din umbră - omul si scriitorul Nicolae Dina
Am așternut aceste note de lectură, doar ca un simplu cititor, din admirație și din drag pentru omul și scriitorul Nicolae Dina, profesor de limba și literatura română și, în același timp, un remarcabil critic și exeget literar, trăitor în Alexandria-Teleorman.
L-am prețuit și îndrăgit, mai întâi din scrieri, aflându-mă la mare distanță și, când l-am cunoscut personal, l-am simțit ca pe un frate de suflet. Omul acesta, cu o aleasă cultură și cu lucrări remarcabile, s-a prezentat înaintea mea cu înfățișarea omului liniștit, retras, cu deplină bună-cuviință, sensibil, delicat și iradiind modestie. Când am găsit, în lucrarea sa cu titlul „Un destin literar în memoria posterității”, câteva note care alcătuiau portretul scriitorului Mircea Scarlat, am avut o revelație și am zis cu glas tare: portretul acestui om de litere este leit portretul amicului meu, Nicolae Dina. Iată-l: „Citeam undeva că literații nu se prea bucură de aprecierea și recunoștința posterității, mai ales dacă, în timpul vieții, au avut un comportament de o modestie excesivă, de o rară delicatețe și sensibilitate, de răbdare și echilibru, de înțelepciune și calm, fără a-și exhiba cu ostentație inteligența superioară, nivelul de cultură aproape exhaustiv în domeniul literelor, evitând polemica ori lauda de sine. Un astfel de om, rămas în amintirea celor care l-au cunoscut și l-au apreciat că pe unul «muncitor, ambițios, tenace, cum nu sunt mulți din generația lui» (Nicolae Manolescu) și care s-a bucurat de respectul celor din jur, pentru că a fost «un bărbat inteligent, sensibil, apreciat, stimat, erudit», căruia nu-i plăcea «să vorbească mult, cu atât mai mult despre el»” (Romulus Toma).
Nicolae Dina, absolvent al Facultăţii de limba şi literatura română a Universităţii din Bucureşti, colaborator la reviste şi publicaţii, din țară și din străinătate, prezent în câteva antologii și culegeri de texte, s-a remarcat, prin numeroase cronici literare, dar mai ales prin volumele de analiză și sinteză „Dascălul Ion Creangă”, „Caragiale, mereu viu”, „Convorbiri (in)discrete” (aceasta în colaborare cu scriitorul Constantin T. Ciubotaru din Roşiorii de Vede) și „Ștefan Vida Marinescu sau spiritul cărților”.
Din dragoste pentru literatura română și pentru scriitorii de ieri și de astăzi, ne spune: „Istoria noastră literară există datorită acestor admirabili oameni care au fost scriitorii, iar viața și opera lor sunt nesecate izvoare de experiență de viață care ne pot îndruma pașii, ne pot feri de ezitările inerente tuturor vârstelor și, mai cu seamă, adolescenței, când se formează personalitatea fiecăruia, ne pot dirigui căutările pe calea cunoașterii și autocunoașterii”.
Marii scriitori, spiritele tutelare ale literaturii noastre, au constituit o preocupare constantă și ca dascăl la catedra de limba și literatura română, dar și în scrierile sale.
În volumul „Dascălul Ion Creangă“, Nicolae Dina este preocupat, cu precădere, de o latură a activității marelui nostru povestitor despre care s-a scris mai puțin, și anume strălucita sa activitate didactică. Aleasa prețuire se desprinde din fiecare frază: „Pedagog înnăscut, având permanent în minte anii copilăriei sale, Creangă s-a străduit (și a reușit) să fie un dascăl înaintat, cu o viziune didactică modernă pentru vremea respectivă, urmărind, în egală măsură, educația și instrucția elevilor săi, îmbogățindu-le mintea, în mod conștient, cu ceea ce, în limitele timpului său, îi oferea știința”.
Volumul închinat dramaturgului I. L. Caragiale se deschide cu un motto, un adevărat omagiu, versurile semnate de Șt. Cazimir: ,,Sub cerul vast al pălăriei sale,/ Pășim cu toții, sinceri și onești,/ Mărire ție, I. L. Caragiale,/ Cu noi ai fost, cu noi vei fi și ești!”. În semn de prețuire, Nicolae Dina afirmă cu îndreptățit cuvânt: „De-a lungul întregii sale vieți, Caragiale a fost preocupat, în egală măsură, de a-și crea o operă durabilă și o personalitate, remarcabilă din punctul de vedere al contemporanilor săi și al exegeților de mai târziu, formulându-se afirmația că omul Caragiale concurează propria operă”.
Dar Nicolae Dina are fața întoarsă, mai ales, spre scriitorii zilelor noastre. Volumul „Ștefan Vida Marinescu sau spiritul cărților” este dedicat „omului orchestră”, scriitorul prolific și reprezentativ al Teleormanului zilelor noastre, autor cu aproximativ 60 de volume de proză, poezie, istorie și critică literară și, în același timp, profesor dedicat luptei pentru modernizarea învățământului. Pentru acest volum, Nicolae Dina a făcut un demers complex care cere mult efort bazat pe o pregătire remarcabilă.
„Convorbiri (in)discrete” este un spumos volum de mărturisiri cu o structură aparte, alcătuit dintr-un viu și antrenant dialog care pune în lumină nu numai biografia, ci și opera scriitorului Constantin T. Ciubotaru, așa cum se desprind din întrebările intervievatorului și, implicit, din recenziile scriitorului Nicolae Dina incluse în carte. Plecând de la faptul că scriitorul Constantin T. Ciubotaru a așezat drept motto: „O carte este o izbândă asupra cuvintelor și a timpului care ni s-au dat”, e bine să ne amintim un anume aspect. Cuvântul singur nu impune, ci numai prin extensie. Numai îmbrățișându-se cu celelalte cuvinte aflate în vecinătate și împreună cu ele, săpând canale pe dedesubt, creează o lume mult mai complexă și mai vie decât însăși realitatea. Confirmarea acestor afirmații se obține prin lectura acestui volum și, prin extensie, și a celorlalte scrieri amintite în aceste pagini.
Pe Nicolae Dina îl impune drept un comentator și exeget valoros, nu numai cărțile sale, ci și publicarea unui număr foarte mare de exegeze ale volumelor confraților de condei, trecute prin filtrul gândirii sale, în care și-a spus cuvântul. Sondând neliniștile din volumul „Floarea de lotus”, al Domniței Neaga, remarcă: „Discursul liric modern, de multe ori direct și confesiv, evocativ, având și unele puncte de convergență cu tradiționalismul românesc, trecând prin neomodernismul nichitastănescian, prin intertextualitatea optzecistă, surprinderea unității prin diversitate a realului și limbajul metaforic subliniază faptul că poeta stăpânește pe de-a-ntregul tehnica poetică și exigențele actului creator, toate acestea făcând din poemele sale o lectură plăcută și revelatoare” („Neliniștile florii de lotus”).
Acuratețea scrierilor sale a făcut să mă regăsesc în toate însemnările sale despre scrierile mele. Riguros, cum îl știu, am remarcat că niciodată n-a făcut un pas înapoi în fața exigenței pe care și-a impus-o, n-am văzut nicio urmă a abandonării efortului în căutarea autenticității, a ceea ce este unic, a ideilor învăluite în farmecul rostirii.
Având un temperament mai liniștit, Nicolae Dina supraveghează cu răbdare fiecare cuvânt și, astfel, unele metafore țâșnesc în scrisul său sau asemenea unei revelații și ne umplu spațiul lăuntric cu un fel de vibrație a negrăitului.
Dimensiunea spirituală a existenței, scânteieri de gânduri din scrierile confraților săi, sunt căutate și subliniate, atrăgând atenția asupra lor, de multe ori chiar din titlurile lucrărilor sale: „Dulcea și neprețuita povară a cuvântului” (Liviu Comșa), „Neliniștile florii de lotus” (Domnița Neaga), „Statuile din sufletul nostru” (Constantin T. Ciubotaru), „Noblețe, rafinament și spirit românesc”, „Între «patria de sânge» și «patria de suflet»” (Elena Buică), „Fascinația capodoperei” (Ștefan Vida Marinescu), „Darul și plăcerea istorisirii” (Gheorghe Olteanu), „Probitatea și rigurozitatea istoricului literar” (Stan V. Cristea) și multe altele prin care face cunoscut faptul că și în județul său natal există creatori valoroși.
Despre prietenie, în „Frați de suflet și de spirit” ne spune: „Floare rară, dar consecință a armoniei spirituale și a respectării valorilor morale fundamentale care stau dintotdeauna la temelia credinței poporului român, prietenia este cel mai profund sentiment, plin de noblețe și dăruire, de afectivitate și de solidaritate, de încredere și de afinitate reciprocă, fără a exclude respectarea adevărului și a convingerilor proprii, chiar dacă nu sunt îmbrățișate pe deplin de celălalt”.
Aflat la vârsta sedimentării ideatice și a mânuirii ideii minuțios calibrate, Nicolae Dina sondează adâncurile înțelesurilor, se apropie de arhitectura construcției literare cu respect, cu distincție, cu subtilă elegantă și cu delicatețea necesară pentru a nu răni orgoliul autorului prin atingerea unor nereușite sau a unor slăbiciuni sufletești de care fugim și pe care nu vrem să le recunoaștem. Are o viziune profund umană, subliniază partea luminoasă a lucrării sau a personalității autorului, în beneficiul cititorului, având, ca țel major, promovarea scrierilor confraților săi teleormăneni.
Arhitectura construcțiilor sale se remarcă prin claritate, cuvintele au consistență, sunt încărcate de substanță, emană căldură omenească, sunt ca smerenia, sau ca liniștea inerentă condiției umane.
Om integru, îți lasă impresia că niciodată n-a ieșit din adâncul convingerilor sale și, în același timp, îl simți ca pe un prieten pe care poți conta. Cu firea lui discretă, îl simți ca o umbră alături de umărul tău, chiar și atunci când îl știi la distanță.
În încheiere, mai adaug cuvântul de închinăciune în fața verticalității acestui om preocupat de spiritualitatea românească. Cu o autentică vocație analitică, deschide porți de înțelegere, reliefeând semnificații fundamentale și, în chip fericit, reușește să surprindă trăsăturile definitorii. Metodic, harnic, acribic, dedicat și profund, prin rafinamentul interpretărilor, aduce contribuții constructive într-un domeniu atât de important pentru viața literaturii și a culturii de azi, valori care vor rămâne consemnate în istoria literaturii noastre.
|
Elena Buică 1/29/2018 |
Contact: |
|
|
