Tablete pentru prieteni : Dreptul de a trăi
În cadrul activitătii si miscării permanente a energiei si materiei , omul- care este si materie si energie- se încadreaza deplin în legile micro- si macro-universului prin aceea că din momentul conceptiei cînd devine o fiintz potential, dar apartine încă anatomiei si fiziologiei mamei, pînă la expulsie, cînd devine independent si se avînta în viatza care il primeste , în care are o evolutie-dezvoltare conformă planului genetic, în cadrul careia atinge un maxim de posibilităti fizice si neuro-psihice, ajunge pînă la urmă să decline si dispare; acestă disparitie ar fi explicată de darwînism prin aceea că nu se mai poate reproduce -părere care nu este încă deplin acceptată.
Aparitia vietii în univers este atribuită de religiile monoteiste creatiei divine în timp ce biologii si fizicienii consideră ca este un fenomen întîmplător cînd elemente chimice -în conditii speciale de energie ,umiditate, căldură, etc- au constituit amino-acizi, pietre fundamentale ale proteinelor care reprezintă substratul bio-chimic al vietii. Acest complex pe care îl numim viată reprezintă un salt înainte în procesul de complexificare si este considerat pînă în mometul de fatză ca un fenomen unic în univers. Unicitatea lui tine de faptul că datorită selectiei naturale , la om, celule ale creierului s-au diferentiat si au înlesnit -prin evolutie si complexificare- formarea unui organ al gîndirii (“mind”) care este în acelasi timp si sediul psihicului (sufletului) si al constiintei umane.
Justificarea consideratiei că omul are dreptul la viată, dreptul de a trăi, îsi găseste motivarea în faptul că el, spre deosebire de celelalte vietuitoare, are posibilitatea de a-si planifica viitorul si a urmări realizarea celor planificate. Prin această calitate, omul îsi ameliorează permanent conditiile de viată si desideratele sale, ducînd la creativitate care, în esentă, înseamnă progres.
Religia crestină, pe de altă parte, apără dreptul de a trăi prin aceea că omul este creatie divină si el trebuie să se conducă în conformitate cu conceptul că "a trăi înseamnă a-l sluji pe Dumnezeu" , ceea ce implică supunere totală fatză de Creator, care i-a dăruit viata si care, numai El, poate dispune cînd va lua înapoi viata trăita de el pe pămînt. De aici, conceptia că sinuciderea sau eutanasia nu sunt acceptate de dogma crestină pentru că "omul nu poate lua ceea ce D-zeu i-a dat".
Dar renasterea, iluminismul, filosofia (Descartes, Spinozza, Nietzsche în spetă, etc), genetica, matematica quantică , fizica particolelor elementare, au schimbat conceptiile omului modern-contemporan în sensul că religia, stiintele si filosofia privesc acum si pe om -care este viu si se luptă cu viata- si nu numai pe Creator si eventuala lume virtuală de dupa moarte. Omul de azi asteaptă ajutor de la stiintă si divinitate cît trăieste, în timpul vietii terestre, ca să se poată bucura de realizările lui.
În cadrul acestei afirmatii vine o sustinere totală de la însusi capul bisericii catolice: Papa Benedict a considerat că nu mai corespunde sarcinilor pe care le purta pe umeri din motive de senescentă si debilitate fizică, a pus interesul Catolicismului deasupra obligatiilor personale si a decis să demisioneze, fapt nemaiîntîmplat de 600 de ani; în esentză, el a rupt traditia care cerea ca Papa să moară pe scaunul Apostolic -slujind pe Dumnezeu si pe Isus -dar să nu părăsească biserica- considerată sarcină divină- asa cum a făcut Papa Jean-Paul II. Interpretarea acestui gest este că, în conditii de relatii umane, există în lumea de azi poasibilitatea de reforme care să permită si în viitor asemenea decizii si actiune dacă acestea sunt în beneficiul maselor de credinciosi.
Oamenii au înscris dreptul la viată în constitutiile diferitelor state (SUA încă din 1776), în declaratia UN din 1948, “Charters of rights” în 1982, ca si în declaratii ale Bisericii Catolice care leagă "human right to life" de ,,human dignity", dar au neglijat o altă conditie care intersează recent masele; progresul medical si nivelul ridicat de viată din Occident au facut a oamenii să trăiasca mai mult, atingînd media de 100 de ani în următorii 15-20 de ani; s-a calculat că în acel moment în Canada vor fi nu mai putin de 3.000.000 de bătrîni cu dementă de tip Altzheimer în diverse stadii ale evolutiei bolii, unii din ei necesitînd totală dependentză, provocînd o mare sarcină pentru bugetul tării.
Din aceste motive s-a ridicat în ultimul timp dreptul omului de a fixa el însusi -dacă doreste- propriul sfîrsit, conditia fiind aceea ca decizia să o ia cît timp este constient de decizia pe care o exprimă. Motivarea acestui "drept" ar fi aceiasi ca "dreptul la viată": dacă omul este capabil de a planifica si a realiza cele ce gîndeste, este îndreptătit ca, pe lîngă dreptul de a trăi, de a-l avea si pe cel de a decide asupra sfîrsitului propriei vieti; se pare însă că oamenii nu sunt încă pregătiti să decidă asupra acestei problem, care însă îsi face drum progresiv în gîndirea maselor.
În esentă, se poate afirma că omul de azi are nevoi deosebite de omul secolelor care au precedat revolutiile sociale care au lichidat absolutismul si dictaturile de dreapta si stînga, au instaurat gîndirea si regimurile democrate, liberînd omul , dînd astfel frîu liber creativitătii în materie de organizare a vietii lui pe pămînt; în acest mod, omul are tendinta azi de a se supune nu numai Creatorului lui ( cei care cred în creatia divină) dar de a lua în considerare- în egală măsură- propriile realizări în timpul vietii. Prin cunoastere si gîndire, omul a ajuns la creativitate si prin aceasta la dreptul la viată; el îsi va cîstiga si dreptul de a dispune de propria viată; dar scopul cel mai important este de a nu neglija propria spiritualitate, care se pare că a ramas-cu regret- în urma progresului făcut în cunoastere.
|
Dr. Dinu Dimitriu 1/26/2018 |
Contact: |
|
|
