„Bun găsit, domnule Mozart!”
Pe data de 27 ianuarie Umanitatea omagiază ziua de naștere a unui Zeu al muzicii clasice - Wolfgang Amadeus Mozart. Anul acesta aniversăm 252 de ani de la nașterea genialului compozitor, prilej de a vă informa dragi prieteni din Diaspora despre o nouă ediție a unei manifestări artistice de ținută, ce se derulează an de an cu mare succes în luna februarie în citadela de sub Tâmpa. Ne referim la galonatul ”Festival W.A. Mozart” organizat de Opera din Brașov, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei municipale, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție și care va începe sâmbătă, 27 ianuarie 2018 și se va încheia pe 24 februarie a.c. De la P.R.-ul, Cecilia Toma, am aflat că se va continua buna practică de diversificare a locaţiilor de spectacol, în afară de cocheta incintă a Operei, vor avea lor concerte şi recitaluri la Sala Mare de la „Patria”, dar şi la Muzeul „Casa Mureşenilor”. În felul acesta se creează o ambianţă specială pentru fiecare gen de reprezentaţie, fie că vorbim de spectacole ample de operă și balet ori de concerte camerale, recitaluri. Se cuvine mai întâi să facem o reverență sărbătoritului și să prezentăm pe scurt câteva date despre viața și opera sa. Inegalabilul creator austriac a reprezentat unul dintre cei mai prodigioși și talentați maestru al muzicii culte, având decât cinci ani când a compus primele piese pentru pian, chiar înainte de a învăţa să scrie... În scurta sa viață de numai 35 de ani - a trăit între anii 1756-1791 - Mozart a reuşit să creeze un număr impresionant de lucrări muzicale dintre cele mai diverse, majoritatea excepţionale. Bilanţul creaţiei sale este impresionant: a fost autorul a 41 de simfonii, 27 concerte pentru pian și orchestră, şapte concerte pentru vioară, clarinet, harpă, flaut, corn, toate cu orchestră, două simfonii concertante, felurite divertismente muzicale, serenade. Pasionat de spectacolul elevat, în care acţiunea şi muzica se îmbină armonios, a realizat partitura a nu mai puţin de 17 opere, dintre care cele mai cunoscute sunt „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat”, ”Răpirea din Serai” aflate în repertoriul curent al multor teatre lirice din întreaga lume. De reținut că între anii 1784 și 1786 Mozart a realizat în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai multe de valoare incontestabilă. Şi în domeniul muzicii de cameră Mozart a fost la fel de prodigios, creând câteva cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, trio-uri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat etc.
În deschiderea Festivalului se va prezenta un Spectacolul Extraordinar
Primul eveniment din cadrul Festivalului ce se va întinde pe întreaga lună februarie 2018 este Spectacolul Extraordinar intitulat „Bun găsit, domnule Mozart!”, programat chiar în ziua aniversării a 252 de ani de la nașterea genialului muzician. Așadar, sâmbătă-seara, pe 27 ianuarie 2018 de la ora 18.30 se va auzi gongul, cortina se va ridica și colectivul Operei Brașov va duce un Omagiu titanului Wolfgang Amadeus Mozart. În programul inaugural figurează arii și duete din celebrele lucrări „Nunta lui Figaro”, „Cosi Fan Tutte”, „Don Giovanni”, „Idomeneo”, „Flautul fermecat”, „Răpirea din Serai”. Deschiderea Festivalului se dorește a reprezenta un moment original, derulat într-o atmosferă de epocă creionată cu fantezia și inspirația care îi sunt caracteristice de scenografa Rodica Garștea. Decorurile, costumele, măștile îi vor introduce într-un mod inefabil pe spectatori în atmosfera acelor vremuri. Concepția, scenariul și regia poartă semnătura pianistului Ovidiu Mezei, care va și acompania. Să prercizăm că domnia sa a câștigat cu brio în toamna trecută Concursul pentru ocuparea postul de manager al prestigioasei instituții de cultură. Reprezentația „Bun găsit, domnule Mozart!” va prilejui o importantă desfășurare de forțe artistice, urmând să evolueze nu mai puțin de 23 de soliști. În fruntea distribuției se află vedetele Operei brașovene, minunatele soprane Aurelia Florian, Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Cristina Radu, mezzosopranele Carmen Topciu, Asineta Răducan, Gabriela Hazarian, apoi vocile masculine atât de prețuite ale baritonilor Adrian Mărcan, Valentin Marele, tenorului Mihai Irimia. De asemenea, vor etala măsura măiestriei lor și ceilalți artiști valoroși, precum Nicoleta Chirilă, Cristina Roșu, Lăcrămioara Schuller, Corina Klein, Simona Mărcan, Ioana Mărgărit, Sonia Hazarian, ca și cea mai nouă angajată a colectivului, tânara și promițătoarea soprană Mădălina Bourceanu, Nu-i uităm, firește, nici pe cunoscuții soliști Marian Rește, Nicolae Zaharia, Dan Popescu, Ștefan Schuller. Își vor da concursul Corul și Orchestra Operei Brașov, iar simapticul și apreciatul bariton Lorand Cristian - un favorit al publicului grație glasului său deosebit, umorului și spontaneității - va face oficiile (deloc facile) de comper.
Operă, balet, recitaluri simfonice, muzică de cameră, reprezentații pentru copii…
Dar iată programul amănunţit al Festivalului. Așadar, după surpriza intitulată „Bun găsit, domnule Mozart!”, urmează sâmbătă, 3 februarie, de ora 18.30, la sediu un recital mult-așteptat intitulat semnificativ „Mozartissimo”. Care îi va avea ca protagonisti pe sensibila pianistă Ioana Maria Lupaşcu, solist-concertist al Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești, și pe extraordinarul și charismaticul contratenor Cezar Ouatu. Să spunem că muziciana Ioana Maria Lupașcu este și scriitoare, realizând un volum autobiografic de succes, fiind prezentă în cadrul ”Festivalului W.A. Mozart” și la ediția a II-a cu minunatul recital ”Pianul cu poeme” susținut împreună cu actrița bucureșteană Daniela Nane. Două înzestrate artiste pe care le prețuim mult. Cât despre interpretul de operă Cezar Oatu se cuvine să amintim că zilele trecute și-a încercat și abilitățile de prezentator la Preselecția organizată de TVR pentru Concursul Internațional ”Eurovision” 2018. Cine știe ce oportunitate i se deschide pe viitor? În programul recitalului lor figurează arii și lieduri, Fantezia in re minor și Rondo kv 510 de W. A. Mozart. …Mergem mai departe pentru a spune că joi, 8 februarie 2018, ora 19.00, de această dată la Sala ”Patria” vine rândul să încânte auditoriul cunoscuta Orchestră “Kamerata Kronstadt”. Formație care îl va avea la pupitru pe fondatorul ei, dirijorul Cristian Oroşanu, iar solist pe pianistul brașovean, Horia Mihail, fiind prezentate lucrări de mare virtuozitate din creația mozartiană. Peste numai două zile, adică sâmbătă, 10 februarie 2018, de la ora 18.30, la sediu va putea fi vizionată o lucrare de referinţă, „Don Giovanni” - „opera operelor” cum o numea Richard Wagner - una dintre capodoperele mozartiene ce îmbină armonios dramatismul cu umorul. În distribuție figurează interpreţi iubiţi de public, precum baritornul Valentin Marele şi sopranele Aurelia Florian și Anda Pop, cărora li se alătură Lorand Cristian, Corina Klein, Mihai Irimia, Ștefan Schuller, Dan Popescu. Regia este semnată de maestrul dr. Cristian Mihăilescu, la pupitrul orchestral fiind invitat tocmai din Țara Soarelui Răsare celebrul dirijor Daisuke Soga, declarat Cetățean de Onoare al... Brașovului. Miercuri, 14 februarie 2018, la ora 11.00 la Sala de pe strada Bisericii Române nr. 51 cei mici sunt invitați la baletul ”Degețica” pe muzică de W.A. Mozart, regia și coregrafia aparținându-i Nerminei Damian. Din nou în weekend spectatorii se vor bucura de vizioanarea unei lucrări celebre, anume „Nunta lui Figaro”. Așadar, sâmbătă, 17 februarie 2018, ora 18.30, în Sala Operei vor putea fi admirați și…aplaudați Adrian Mărcan, Ioana Mărgărit, Lăcrămioara Schuller, Marian Rește, Corina Purcărea (de la Facultatea de Muzică din Brașov) - debut, Gabriela Hazarian, Dan Popescu, Cristian Dicu, Alina Ichim, Aurel Aron, Paul Tomescu, Mihaela Marele, Mariana Tomescu. Dirijor: Traian Ichim. Regia: Carmen Dobrescu. În ultima săptămână a Festivalului, respectiv vineri, 23 februarie 2018, de la ora 17.00, la Sala Operei se va prezenta baletul „Les petits riens”, realizat de maestrele coregrafe Nermina Damian şi sora sa geamănă Edina Papo (care activează în prezent la Teatrul Național din Sarajevo). Scenografia și costumele poartă semnătura Rodicăi Garștea, asistent coregrafie fiind maestra de balet Ramona Mezei. Câteva detalii ne-a furnizat chiar realizatoarea Nermina Damian. Suita de balet „Les petits riens” („Micile nimicuri”) este o feerie muzicală, constituind singura lucrare de acest fel a lui Mozart. „A fost o plăcere să lucrez împreună cu sora mea pe muzica…”dantelată” a marelui compozitor. Am încercat să ne apropiem de Mozart şi prin coregrafie. Colajul e alcătuit din trei tablouri, care se desfăşoară fără pauză cu o durată de o oră și jumătate. Titlul „Les petits riens” spune totul, căci viaţa noastră de zi cu zi este formată şi din nimicuri, din fleacuri, nu doar din chestiuni esenţiale. Vor fi şi câteva momente de umor, de relaxare. Sperăm ca publicul va pleca acasă djupă spectacol binedispus”. ...Ei bine, am ajuns și la final: ediția a IV-a se va încheia triumfal printr-un Concert Simfonic Extraordinar ce va avea loc în ziua de sâmbătă, 24 februarie 2018, ora 18.30, Sala Mare de la Complexul ”Patria”. Orchestrei Operei Brașov va fi dirijată de maestrul Ilarion Ionescu-Galați, care la venerabilă etate de 80 de ani se dovedește a fi în mare formă, soliști fiind Marius Ciulică - oboi, Ionel Pârlea - clarinet, Florin Simion - fagot și Liviu Săvuță - corn. ”Recitalul de la ora 5” a revenit cu succes
De reţinut, în fiecare miercuri din luna februarie a.c. la Muzeul „Casa Mureşenilor” din Brașov va continua ciclul de programe artistice sub genericul „Recitalul de la ora 5”, structurat numai pe creaţii mozartiene. În această săptămână a avut loc un nou spectacol de muzică și versuri organizat de Muzeul „Casa Mureşenilor” împreună cu Opera Brașov, emblema tradițională ”Recitalul de la ora 5” fiind foarte apreciată de către iubitorii de frumos. Titlul amintiei întâlniri de suflet s-a numit nostalgic, „Reverie de iarnă pe străzile Moscovei”, o frumoasă provocare pentru soprana Ioana Mărgărit și basul Dan Popescu, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche. În programul acestui recital s-a ales din imensul repertoriu al muzicii ruse, de o încărcătură emoțională deosebită, au figurat piese clasice și romanțe, precum „Serile Moscovei”, „Ce tineri am fost”, „Colinele Manciuriei”, „Vals întâmplător”, dar și fragmente din operele „Sadko” de N. Rimski-Korsakov și „Ivan Susanin” de M. Glinka. Le dorim mult succes protagoniștilor și vizionatre plăcută spectatorilor!
|
Horia C. Deliu 1/25/2018 |
Contact: |
|
|