Prin cuvânt, Anna Nora Rotaru și-a pictat rai
Prin cuvânt, Anna Nora Rotaru și-a pictat raiul. Prin pictură, și-a creionat veșnicia. Volumul de poezie și culoare ,,Ut pictura poesis”, reprezintă un moment de maturitate în creația autoarei, îngemănând versul cu pictura. Un titlu sugestiv, chiar provocator, ce obligă la meditație, la tratarea cu atenție a unui volum complex.
Ut pictura poesis este o expresie latină care înseamnă literalmente ,,așa cum este pictura așa este poezia”, o declarație ce o întâlnim în Ars Poetica de la Horace. Poezia seamănă cu pictura. Cele 38 picturi pe pânză și cele 12 picturi pe piatră, ale Annei Nora Rotaru, vă vor captiva. Așa cum poezia autoarei într-un sens mai larg, ,,textele imaginative”, merită toată atenția.
Chiar și cu o explicație parțială, comparația de la Horațiu a picturii cu poezia a fost la fel de tentantă ca și augustul pe care și-l dorea să fie. Afirmaţia că poezia și pictura sunt deopotrivă, a avut o anumită rezonanță chiar înainte de Horace, cercetătorii fiind de acord că el ar fi știut lucrarea lui Plutarh, De gloria Atheniensium, 3.347a, mai mult de un secol după Ars Poetica: ,,Poema pictura rătăcește, pictura poema tăcește” (poezia este o poză vorbind, pictează o poezie silențioasă).
O reprezentare mimetică a vieții în pictură și poezie este esențială pentru Poetica lui Aristotel care vede reprezentări poetice și artistice ale lumii ca parte a naturii umane. Pentru el, aceste arte oferă o cale de a ajunge la adevăr. Mai mult, așa cum remarcă Rensselaer W. Lee în analiza iluminată a teoriei umaniste sau a doctrinei picturii afirma că, ,,scriitorii artei se așteptau să citească” sau, ,,așa cum este poezia așa este pictura". Argumentele lui Aristotel cu privire la structura elementelor structurale în tragedie și pictură au oferit o rampă de lansare pentru discuția renascentistă a poeziei Ut pictura. Leonardo da Vinci a recunoscut imitația naturii în ambele arte, dar, fără să fie surprinzător, a afirmat că pictura este o artă mai nobilă.
În perioada iluminismului, omul de cultură Lessing, susținea că pictura este un ,,fenomen sincronic, vizual, unul de spațiu care este imediat în întregul său înțeles și apreciat, în timp ce poezia este o artă diacronică a urechii, care depinde de timp să se dezvăluie pentru aprecierea cititorului”. El a recomandat ca poezia și pictura să nu fie confundate ci să fie privite și apreciate ,,ca doi vecini echitabili și prietenoși”.
Poemul lui Charles-Alphonse du Fresnoy, “De arte grafica” (1668), s-a dovedit a fi important în extinderea dezbaterii despre ut pictura poesis dincolo de Italia. O paralelă între pictură și poezie a avut loc în toate țările civilizate, iar o audiență mai largă pentru discutarea ideologiei horatice a însemnat și mai multă critică a conceptului. Ut pictura poesis a preluat un nou înțeles în secolul al XIX-lea, când John Ruskin și romanicii i-au aplicat concepției lor despre artă, bazată nu pe imitație, ci pe exprimare. Dintre pictorii moderni, Ruskin a făcut distincția între pictură și poezie: ,,Atât pictura cât și vorbirea sunt moduri de exprimare. Poezia este ocuparea forței de muncă fie pentru scopurile cele mai nobile”. În eseul său din 1940, ”Spre un nou Laocoon”, Clement Greenberg schimbă termenii dialogului, investigând arta abstractă ca reacție la o confuzie a artelor și cum ar putea face față confuziei. ,,A fost, este și va fi, un lucru ca o confuzie a artelor”. El studiază istoria artei ca artist care încearcă să imite prototipul dominant al artei, care servește la unirea sau combinarea artelor. Greenberg mai argumentează că valoarea artei constă în evidențierea și posibilitatea de a suprasolicita mediul.
Lucrările mai recente în domeniul Ut pictura poesis au explorat permutările variabile ale relației originale de pictură / poezie. Publicată în 1983, "Ut Pictura Biographia: Biografie și pictura portretului ca artă sora” a lui Richard Wendorf încearcă să extindă relația generală a picturii și poeziei cu o definiție mai specializată a portretelor și a biografiilor. El extinde afirmația lui Aristotel că un portret poate să creeze dintr-odată un ideal de frumusețe și o asemănare reală și să îl unească cu scriitori mai târziu, cum ar fi Socrates și Dryden. Recunoscând diferența strictă a lui Lessing între timp și spațiu în forme literare și artistice, Wendorf susține că un portret se angajează în mișcarea temporală. Factori precum "un timp de contemplare” ... ,,timp intrinsec”, sunt inerenți texturii în sine a unei imagini, a compoziției sale sau a aranjamentului său estetic” .
Zece ani mai târziu, W.J.T. Mitul lui „Ut Pictura Theoria: Pictura abstractă și limba” se ocupă de întrebarea dacă arta abstractă a scăpat, de fapt, toate urmele formei verbale și ce înseamnă ea dacă are. Criticând lectura superficială a artei abstracte a lui Tom Wolfe, Mitchell se bazează pe recunoașterea că arta abstractă depinde de un fel de „contaminare verbală” sub forma teoriei. Ideea că arta se bazează pe teorie nu este una nouă, iar Mitchell urmărește acest lucru la artiștii timpurii (precum Turner, Blake și Hogarth) şi în arta abstracă din Europa, iar mai târziu în cea a americanilor. El răspunde cu îndemânare unor posibile obiecții că teoria este în afara sferei pictorului, prezentând două răspunsuri; chiar arta figurativă depinde de spectatori cunoscând o narațiune care există în afara picturii, iar arta abstractă are în continuare conținut și subiect, deși reprezentările pot fi absente.
Similaritatea horatiană, oricât de interpretată, a afirmat asemănarea, dacă nu identitatea picturii și a poeziei; și dintr-un nucleu atât de mic a venit un corp amplu de speculații estetice și, în special, o teorie impresionantă a artei care a predominat în secolele 16, 17 și cea mai mare parte din secolul al XVIII-lea. În timp ce câțiva poeți au acceptat propunerea că pictura depășește poezia în imitarea naturii umane în acțiune, precum și în a arăta o frumusețe ideală neoplatonică deasupra naturii, mulți dintre ei au percheziționat provincia picturii pentru o mai mare glorie a poeziei și au anunțat că pictorii preeminenți sunt poeții. Printre poeții descriși ca pictori-maeștri se numără Theocritus, Virgil, Tasso, Ariosto, Spenser, Shakespeare și Milton, fără a menționa numeroși peisagiști ulteriori în poezia descriptivă, prerafaeliții și parasienii. Pictorul și criticul, Reynolds a făcut ca Michelangelo să fie martorul primului "aspect poetic al artei noastre" de pictură (Discurs 15, 1790). Astfel, un poet "poetic" sau foarte imaginativ ar putea fi comparat cu poeții ,,picturali”.
Ut pictura poesis a oferit o formulă - a cărei reușită ,,cu greu neagă”, a remarcat Rene Wellek - pentru analizarea relației dintre poezie și pictură (și alte arte). Oricât de reușită, formula Horațiană s-a dovedit a fi utilă - cel puțin a fost folosită - în multe ocazii ca o precepție de a ghida efortul artistic, ca o incitare la argumentele estetice și ca un concept de bază în mai multe teorii ale poeziei și ale artelor. Singur și cu multe modificări și transformări, ut pictura poesis a inspirat o serie de comentarii semnificative despre artă și poezie și chiar a contribuit la lucrarea și teoria mai multor pictori, mai ales "învățat Poussin". Mai mult decât atât, ca și alte locuri comune de critică, formula Horatiană a stimulat și a atras o varietate de opinii despre poezie și pictură, care sunt greu de legat de declarația originală.
Pe de altă parte, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, rudenia poeziei și picturii a apărut într-o lumină mai favorabilă în legătură cu artele din Est - în generalizări despre "sentimentul poetic" al picturii orientale și caracteristicile pictoriale ale chinezilor și poezia japoneză și, odată cu cunoașterea din ce în ce mai mare a artei orientale, în studii istorice și critice care stabilesc relațiile strânse dintre poezia orientală și pictura. În China, poeții erau adesea pictori; și critici, în special în secolele 11 și 12, au declarat paralelismul poeziei și picturii în limbaj apropiat de cel al lui Simonides și Horace. Potrivit lui Chou Sun, ,,Pictura și scrisul sunt una și aceeași artă”. Scrierea caligrafiei implicite, care lega pictura cu poezia. Astfel, un poet ar putea ,,picta poezie”, iar un pictor scria ,,poeme fără sunet”.
Aceste viziuni orientale au determinat o serie de poeți din Europa și America să urmeze regulile japoneze pentru poezii și canoanele chineze de pictura și chiar să scrie vopsele ,,orientale” – „imagini” direct prezentate în ochi, „impresii” câteva lovituri de silabe și linii, evocări ale dispoziției, epigrame iratice și reprezentări, mai degrabă decât reproduceri ale naturii. Cu toate acestea, poeziile care reflectă tendința estică de a considera poezia și pictura drept „două părți ale aceluiași lucru” erau lucrări experimentale și specializate care includau doar câteva dintre resursele celor două arte. Mai mult decât atât, analiza critică a „aceluiași lucru”, cu „cele două părți” ale picturii și poeziei, rămâne cel puțin la fel de dificilă ca și explicația observației horatiene „așa cum pictura este și poezia”.
Astăzi, pictorii și poeții studiază rareori similitatea horatiană și textele extinse ale tratatelor italiene, franceze și engleze asupra teoriei umaniste a picturii și câțiva artiști se interesează dacă pictura avea vreodată un superior, un bătrân sau o altă soră. Dacă pictura pare prea variată pentru a permite oricui să o definească exact, același lucru este valabil și pentru poezie. Relația dintre poezie și pictură a fost reafirmată cu repeziciune în perioada 1910-1930 de către poeții Futurismului, Dada și Suprarealismului (de exemplu, Marinetti, Tzara, Schwitters, Breton) și de poeții lui De Stijl (de ex. Theo van Doesberg). În New York, o afinitate strânsă s-a dezvoltat între pictori (de exemplu, William Marsden, Marcel Duchamp) și poeți, precum Mina Loy, William Carlos Williams și Wallace Stevens. Orice pictură este, poezia este aceeași! De vreme ce propoziția Horațiană poate fi folosită din nou, pictorul poet, a biruit. Poeta Anna Nora Rotaru demonsrează prin acest volum de excepție relația dintre cele două surori: poezia și pictura
Dialectica dintre pictură și poezie evidențiată în lucrările Annei Nora Rotaru, dezvăluie ceea ce văd ca o incapacitate pentru oameni de a crea folosind doar un singur sens. Întrebarea în ce sens este mai ,,naturală” și mai puțin arbitrară este una nesfârșită, dând rezultate adesea previzibile. O problemă mai presantă și mai provocatoare este aceea a vibrațiilor dintre poezie și pictură, chiar între simțurile noastre înseși. Pentru poetul român, pictura și poezia au în comun experiența estetică, plăcerea pe care un privitor o are în fața lucrării sublime și creative. Privind tablourile poetei Anna Nora Rotaru auzi poezia, citindu-i versurile ai în față imaginea trăirilor. Pictura și poezia, considerate contexte imitative sunt diferite: vopseaua este potrivită pentru afișarea de calități senzoriale, tactile, pot aminti numai elemente argumentative; Cu toate acestea, poezia face procesul invers. ,,Ut pictura poesis” (“ca pictura e poezia”) maxima lui Horatio.
,,După cum, prin culori și forme, unii izbutesc să imite tot soiul de lucruri…, poeții reprezintă arta care imită slujindu-se numai de cuvinte, simple ori versificate.” (Aristotel, Poetica). Anna Nora Rotaru, își pune în mișcare sufletul, răspândind un ton și un spirit de unitate, printr-o forță magică și unificatoare – imaginația. ,,Poezia nu se învață de la alții, nu e un act mimetic. Poetul e un Narcis, își asumă existența lumii prin propria-i trăire; are centrul creației în el însuși” (Friedrich Schlegel).
Volumul ,,Ut pictura poesis” ne arată, complexitatea dintre poet – pictor, menirea medicului de a salva suflete, și a omului de a aduce un balsam prin vers celor apropiați. Anna Nora Rotaru o iubitoare de oameni și frumos, mocnește ca un rug pe altarul creației. Poezia Annei Nora Rotaru se așează cuminte între pagini, păstrând o linie clasică, având tendința să compare poezia cu un tablou, construind astfel o metaforă, în timp ce, făcând diferențierea dintre poezie și tablou, poeta afirmă un adevăr literal.
Putem vorbi despre o remarcabilă ars poetica a expresionismului, lirismul poetei fiind plin de culoare pentru persoana iubită. Frământată de întrebări existențiale, se situează adesea, ancestral, într-un dialog direct. Anotimpurile, sentimentele, tăcerile albite de mersul lucrurilor, o întăresc prin vers găsindu-și aleanul. Este greu departe de țară, și totuși inima este acolo unde îi sunt cei dragi. Contopindu-se cu sentimentele celor din jur, reușește să surprindă realități de viață dureroase. Poeta Anna Nora Rotaru scrie din iubire, fiecare poezie având rolul unui dar mistic, ca un pocal dăruit în noapte de îngeri veghetori. Chemările și tristețile sunt apele reci ce le întâlnește în noapte. Anna Nora Rotaru este într-o căutare asiduă a descoperirii eului său poetic. Pioșenia versului religios, tematica filozofică, cuprinsă de acel fior liric unic, îi dau noblețe și statornicie. Ea scrie din iubire față de cuvânt, așternând în brațele noastre ca pe niște flori, poemele ce alcătuiesc acest volum presărat cu imaginile tablourilor care te învăluie mirific. Versul transformat în pictură are același strigăt într-o lume a culorilor la lumina farului. Singurătatea, marea, furtuni și epavă în flăcările asfințitului, sunt doar câteva tematici a picturilor ce însoțesc versurile. Tablouri care vorbesc și versuri care te încântă prin culoare: ,,Verdele... e primăvara-n izbucniri de clorofilă.../ Roșul e însă și-al zorilor, apusurilor ce sângerează.../. Inclusiv gândurile au prins culoare. Are un stil clasic al picturilor, folosind tehnica uleiului, predomină florile, frumusețea naturii dar și neastâmpărul poetei-pictor frământată de mersul vremurilor…În preajma ei, pietrele prind viață. Chipuri angelice, elemente stilizate, multe cu teme religioase. Cele 50 de lucrări care însoțesc versurile, reprezintă doar o parte din opera poetei-pictor.
Mesajul Annei Nora Rotaru, este unul edificator: un îndemn pentru pregătirea raiului nostru...
De crezi că te-ai rătăcit și drumul ți-ai pierdut, / De crezi c-orbecaiești prin întuneric, în zadar, / Nu dispera, să-ți faci un drum al tău de străbătut, / O lume-a ta, grădină, o casă, un pat, un așternut, / În care, noroc să simți, de parc-ai câștigat la zar, / Neașteptatul vieții dar...// Și vei vedea că necazul ce-l purtai în subsuoară, / Crezând că pe lume-ai fost adus de crudă soartă, / Că erai un om pitic sau fărâmițat în grămăjoară, / Va dispărea și-n tine vei găsi ascunsă o comoară.../ Să-i descifrezi inscripția, cheia pentru noua poartă : / ''Visează, iubește și... iartă ''... ( Pictează-ți raiul tău...)
|
Mariana Gurza 1/24/2018 |
Contact: |
|
|
