Chipuri
Chipuri absorbite de oglinzi,
Adorm în locuri nevăzute,
Plutesc în ape argintii,
De nimeni știute.
Se vor trezi cu-argint pe gene,
Dar drumul nu-l vor mai găsi,
Uitarea pe cărări se-așterne,
Prin flori de stele sidefii.
Răspunsuri glaciale
Cu răspunsuri aproape glaciale
și privirile păzite de cerberi,
ca o adolescentă timidă,
caută cuvintele
ce nu pot trece de porțile gurii.
Zâmbetul lui îngăduitor,
ușor complice,
îi fură schița unui surâs
strașnic păzit.
Dincolo de liziera
argintaților mesteceni,
doi copii aleargă senini
prin ploi de lumină.
Rătăcind
Străbate rătăcite constelații,
Încredințat de-a lui putințe,
Îndrăzneț navigator fără ovații,
Visează la-mpliniri de năzuințe.
Înveșnicit, aleargă nebunul,
Rotind și sferele pe bolți,
S-ajungă cât mai iute bunul,
Ursitei, să-i bată la porți.
Ostenit, găsește odihnă,
În sufletul cald, primitor,
Nu are săracul nici tihnă,
Zboară ne-nvinsul condor.
Dorul.
Zilele
Zilele sunt repetabile poveri,
Înșirate între două altare,
,,Pedepsit” să poți să speri,
Să simți cum cresc lăstare.
Un firav zâmbet poate revărsa lumină,
Fecioare-așteaptă cu ulcioare la izvor,
Nesperat tumult de pace o să vină,
Privirea ațintește-ți spre zborul de condor.
Desțelenește cărările cu visuri
Și smulge cruzii rugi din calea ei,
Citește a privirilor înscrisuri,
Stele poți atinge dacă vrei!
Prea iute
Prea iute-a răsfoit timpul cartea,
Clepsidra și-a pierdut nisipul,
Hades așteaptă să-și ia partea,
Apusului-i se vede nimbul.
Pecetea amurgului o simt,
În zborul păsării spre nord,
Cred că tu știi, că nu te mint,
Ecoul clipei noastre, nu e mort.
Citesc tristețea
Citesc tristețea-n zborul pescărușului ce moare,
Pe cerul senin, ca fruntea de copil,
Ce-i pasă universului că-l doare?
Și zborul lui înalt, este acum umil.
A bucurat planând pe bolți, privirea.
Și-a însoțit mii de catarge,
Înțelesu-și-a oare menirea?
Curând, va adormi tăcut pe alge.
Scutur colbul
Scutur colbul amintirii
În mireasma cafelei plutind,
Un iureș curcubeele-nșiră,
Cioburi pierdute lipind.
Ascult tăcerile și-mi pare,
Că te zăresc în molcome trăiri,
Văd stropul de rouă din clipa,
Uimită, a primei întâlniri.
Metaforele cad nătânge,
Rămân doar seve revărsând,
În simplitatea unei clipe,
Cascade de iubire, murmurând.
În tăinuitul sipet, averile-s păzite,
De însorite palme din tumult,
Ale-mplinirii mult dorite,
Ce-n umbră, pașii și-acuma, îi ascult.
Mi-ai fost
Mi-ai fost vindecătoarea clipă,
Ce-o port ca pe icoane-n sipeți prețioși,
Din umăr ți-ai smuls o aripă,
Știai că am nevoie – dinții tristeții mă răvășeau sticloși.
Dispărut-ai apoi, ca roua la soare,
În simplitatea trecerii din vis,
Mac roșu mi-ai rămas și doare,
Un vers pe cerul vieții, împreună am scris.
|
