Scrisoare pastorală
Înțelepciunea lui Iosif. An de an ne reamintim, cu lux de amănunte, istoria Nașterii Domnului Iisus Hristos în peștera de lângă Betleem. În prim plan se situează Pruncul Iisus, Sfânta Fecioară Maria, îngerii, păstorii, magii, ba chiar și înfiorătorul Irod, ca personaj negativ. Foarte puține referiri se fac la un personaj-cheie, Bătrânul Iosif. El se situează mereu în planul doi, este ca o umbră a Maicii Domnului. Doar câteva versete vorbesc despre el. Și, totuși! Iosif joacă un rol aproape esențial în primele zile și în primii ani ai vieții pământești a Mântuitorului.
Iosif era un om în vârstă, de aproape 80 de ani. Nu mai avea familie. Probabil îi murise soția, sau poate nu fusese căsătorit niciodată. Sf. Evanghelie nu face precizări de acest gen. Nu știm nici dacă avea sau nu copii. Faptul că era ruda cea mai apropiată a Sfintei Fecioare, conform legii iudaice, îl obliga s-o ia în grija sa la ieșirea acesteia din școala-internat. Ea era o copilă orfană de 16-17 ani, avea nevoie de ocrotire, avea nevoie de cineva care să-i asigure existența până la căsătorie. Iosif dă dovadă de înțelepciune. Se supune legii, dar, în același timp, își împlinește și datoria față de fratele său, Ioachim, care decedase cu puțin înainte. Cum ar fi putut să-și lase nepoata pe drumuri, pe mâna oricui?! Vârsta l-ar fi ajutat să se scape de această sarcină. Nu putea fi obligat s-o ia în custodie, fiindcă era un om bătrân. Simțul datoriei îi dă curaj și putere. Fie ce-o fi, el va fi cel mai fidel ocrotitor și garant al cinstei nepoatei sale.
În înțelepciunea sa de om bătrân, Iosif cere să se logodească cu Maria. Logodna nu era căsătorie. Logodna era promisiune, așa cum a rămas și în cultul creștin. Fiind logodită, Sfânta Fecioară se înconjura de un ,,zid de protecție”. Tinerii nu-i mai puteau cere mâna, atâta vreme cât logodna era în vigoare. Ea nu se putea căsători cu altcineva, atâta vreme cât logodna era valabilă. Ea era făgăduită logodnicului. Numai dacă acesta rupea logodna, ori murea, ori dispărea, logodnica era liberă să-și găsească un alt ales. Logodna lui Iosif și a Mariei a fost un act strategic, o ,,cetate de scăpare” pentru tânăra copilă, care-i garanta cinstea, castitatea. Logodna putea evolua în căsătorie, dar aceasta nu era obligatorie. Dacă între logodnici aveau loc relații intime, iar logodnica rămânea gravidă, logodnicul era obligat s-o ia de nevastă. Dacă el nu recunoștea că a rămas gravidă cu el, ea era condamnată la moarte prin ucidere cu pietre la marginea localității. Așadar, ,,manevra” pe care o face Iosif logodindu-se cu Sfânta Fecioară, avea rolul de a îndepărta pe eventualii pretendenți la mâna prea tinerei sale nepoate, dar în același timp o punea și pe ea în gardă cu privire la importanța păstrării castității pentru însăși viața ei. Semnele înțelepciunii bătrânului sunt evidente.
La un moment dat, Sfânta Fecioară se dovedește a fi gravidă. Iosif nu avusese relații cu ea. Nici măcar nu se gândise la această posibilitate. Așadar, nepoțica lui nu fusese cuminte, îl înșelase. Procedează părintește. Nu o denunță autorităților că nu și-a păstrat cinstea, că a încălcat legile foarte clare ale logodnei. Ar fi fost ucisă. Se hotărăște să dispară, să plece undeva departe și să lase lucrurile sub semnul întrebării. Nu mai era nevoit nici să o denunțe, nici să mintă. Dispărând el, ea rămânea, oficial, logodnica lui, care-l așteaptă. Logodna urma să se concretizeze într-o căsătorie în viitorul apropiat. Lucrul acesta o salva de la moarte! Semnele înțelepciunii sunt evidente!
În vis i se arată arhanghelul Gavriil lui Iosif și-i descoperă taina dumnezeirii: Sfânta Fecioară a fost aleasă dintre toate femeile din lume, ca din ea să se nască Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Cel vestit prin prooroci. Sfânta Fecioară nu a rămas gravidă în urma unor relații nepermise, ci ,,Duhul Sfânt S-a coborât peste dânsa și puterea Celui Prea Înalt a umbrit-o!” Asta schimba cu totul datele problemei. Încă un prilej pentru Iosif de a-și arăta înțelepciunea, credința și ascultarea de voia lui Dumnezeu! Rămâne aceasta taina lui și taina Sfintei Fecioare. Rămâne cu ea, o îngrijește, îi asigură cele necesare. Înțelege că a fost inclus și el în planul divin al mântuirii neamului omenesc și acesta nu-i puțin lucru. În ciuda bătrâneții și neputințelor inerente acestei vârste, el își ia rolul în serios și devine slujitorul fidel și devotat al Alesei lui Dumnezeu. Semnele înțelepciunii sunt evidente!
Se supun poruncii și merg la Betleem să se înscrie la recensământ, așa cum voia împăratul. Nu era ușor să pleci cu o tânără aflată în pragul nașterii la drum lung. Să nu ne închipuim că mergeau cu trenul sau cu mașina, ci pe jos. Cel mult, aveau un asin, animalul de povară al omului sărac. Ajung în Betleem, dar nimeni nu-i primește. Erau alte generații. Se trăgeau de acolo de neam, dar cei ce-l cunoșteau pe Iosif plecaseră demult în lumea de dincolo, iar tinerele generații aveau în vedere doar profitul, banii. Prețurile pentru închirierea unei camere explodaseră. Ei nu aveau bani. Iosif era tâmplar. Abia câștiga strictul necesar pentru supraviețuire. Încep să caute în dreapta și în stânga pe străzile cetății. Degeaba! Nu pot să se lipească de vreun localnic. Nu aveau suficienți bani. Sfânta Fecioară simte durerile nașterii. Situația e dramatică. Ce putea să facă un bătrân? Nu avea bani de cameră, dar nici ca să plătească un medic sau chiar o moașă, ca s-o ajute pe nepoata de alături. Nu știa cum va evolua nașterea. Unde să stea? În marginea drumului? Dumnezeu nu dădea nici un semn. Îi uitase, oare? Nu era adevărat ceea ce i se spusese că Fecioara va naște pe Fiul lui Dumnezeu? De ce nu se făcea o minune? Ce ar fi însemnat pentru Dumnezeu găsirea unei camere, unui acoperiș? Și, totuși, Dumnezeu tace! Să fie proba încercării? E posibil. Iosif nu protestează. Ia lucrurile așa cum sunt și găsește o soluție de avarie: peștera și ieslea de lângă Betleem. Era tot ceea ce putea el face. Era convins că Dumnezeu nu va rămâne indiferent la căutările lor, la credința și nădejdea lor. Era convins că toate sunt cu știința și cu voia lui Dumnezeu. Semnele înțelepciunii…
În ciuda riscurilor enorme, Sfânta Fecioară naște în ieslea de lângă Betleem. Iosif este ocrotitor, moașă, părinte, logodnic, stâlpul de care proaspăta mamă se putea sprijini. Cerul se deschide, steaua vine deasupra și luminează Pruncul și tot ce era în jurul lui, îngerii coboară și cântă, păstorii vin și se închină. Bătrânul Iosif cu siguranță că se simte mulțumit în sinea lui: nașterea reușise; Pruncul era viu și sănătos, Mama era bine; semnele Divinității erau o garanție a Adevărului ce i se descoperise lui Iosif și Sfintei Fecioare. Nu, nu fuseseră păcăliți! Ei se înscriau în planul Dumnezeirii, viața lor avea o altă menire, ascultarea, răbdarea și smerenia lor erau răsplătite cu prisosință de semnele acestea vizibile ale măreției divine. Semnele înțelepciunii sunt evidente!
Și, totuși, calvarul încercărilor abia începuse! Venirea magilor și descoperire ce-o fac ei lui Irod declanșează o prigoană fără precedent. În centrul căutărilor era Pruncul Iisus. Irod avea o armată la dispoziție. Bătrânul Iosif avea doar înțelepciunea lui și speranța că Dumnezeu îi este ocrotitor. Ce putea să facă în lupta cu Irod? Iată că în vis i se arată îngerul și-i dă indicații: să fugă în Egipt cu Copilul și cu Mama Lui. Nu era ușor. La vârsta lui să străbată zeci și zeci de kilometri prin pustiul arzător, fără apă, cu teamă de soldați, de grăniceri, de hoți, de fiare și de alte pericole, nu era ușor. Să meargă în țară străină, fără să știe limba poporului aceluia, să nu aibă bani, să nu aibă casă pentru un copil de mai puțin de un an, să nu aibă putere suficientă ca să câștige cele necesare traiului prin munca sa, era o adevărată aventură. Și, totuși, înțelepciunea bătrânului îl ajută să învingă toate aceste temeri. Atâta vreme cât știa că împlinește voia lui Dumnezeu, nimeni și nimic nu-l mai înfricoșa, nimeni și nimic nu-l mai împiedica. Și a plecat în miez de noapte spre zări necunoscute! A greșit? Categoric nu! A fost și el, măcar pentru câțiva ani, apărător, ocrotitor și susținător nu numai al Maicii Domnului, ci și al Fiului lui Dumnezeu. Ce bucurie putea să fie mai mare decât aceasta? Ce răsplată mai mare? Această bucurie fără margini i-a dat putere bătrânului Iosif să-și împlinească cu vrednicie misiunea ce i-a fost încredințată. Răsplata înțelepciunii adevărate nu a întârziat să vină. Bătrânului Iosif i-a mai dat Dumnezeu aici pe pământ mulți ani de viață, putere și luciditate, iar în ceruri cununa cea nevestejită a măririi nepieritoare.
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 1/11/2018 |
Contact: |
|
|
