Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002


Delicii epigram(at)ice

Țăranul și herculeanul
Când îl vede cum, cu gâța,
A urnit mașini vreo nouă,
Scoate de sub roată mâța:
„Poți s-o rupi ?” Și-a rupt-o-n două.

Stampa și stamba
Surdu-i surd, dar potrivește:
Zice „sambă”-n loc de „lampă”,
Pentru dânsul datu-n stampă
Dat în stambă e, firește.

Șfara și sfoara
N-a dat sfoară că n-o are.
Doar atunci când, într-o nară,
Adulmă olm de jumară,
El a dat – dar șfară! –n țară.

Targa și catarga
Edecarii trag catarga,
Brancard(i)erul trage targa.
Edecarii – pe râu lat,
Brancard(i)erul – pe uscat.

Pungile, verigile
I-a căzut de-odată fisa:
Punga subțiatu-i-s-a.
Cum îți vine,-așa și-ți fuge
Câștigatul din belciuge.

Mâța și … pisica
Sensuri multe: vechi, mai nouă –
Ce importă pentr’-o fâță?
Drept urmare,-n loc de mâță,
Ea a rupt pisica-n două.

Țăranul și șofranul
Condimentele-n bucate
Așa-s de sofisticate,
C-a ajuns, din biet, țăranul
Să nu știe ce-i șofranul.

Miștocăreală
Nedeprins să-i sufle-n ciorbă,
ÎI trânti pe loc o vorbă,
Care îi veni mănușă:
I-o copsese bine-n gușă.

Pogonul și prigonul
Boul și, cu hăis, cu ceală,
Tot se lasă pe tânjală,
Darămite-un pierde vară,
Că-i mân șoarecii-n cămară.

A mâna și a mânea
Porcii-au hutupit la ghindă,
De-au căzut și-au mas sub grindă.
Ursul, dând de chilipir,
A mânat porcii la jir.

Cu dracu’ și taică-su
Mai s-o prindă-n pod cu sacul,
Însă, când pe hoață-a dat s-o…,
Cum îl căuta pe dracu’,
A dat nas în nas cu tat’-so.

Hoții, trema și dilema
Două fete-apar. Cu coasa.
„S-o luăm la sănătoasa”,
Zice-un lotru. Altul: „Oare?
S-o luăm, zici ? Dar - pe care?”

Doaga lipsă
N-a scos vinul cu tulumba,
Nici butoiu-a dat de-a tumba,
Ci i-a smuls o doagă (-ntreagă!),
Fincă îi lipsea o … doagă.

Gardul și leopardul (sau Oiștea și boiștea)
Din afară-i vopsit gardul,
Înlăuntru-i leopardul.
Speriat de leopard,
A dat cu oiștea-n gard.

Fața și mustața
Vrând să-și camufleze fața,
Și-a extins nuferi mustața
Și, cum nu mai are față,
Râde-acum pe sub mustață.

Motorul și … cuptorul
N-avea frână la motor,
Deci, era cam gură-spartă.
Azi ajuns-a mai mult moartă
Și o gură … de cuptor.

Greu la deal și greu la vale
A muncit o viață-ntreagă.
Azi, când lumea i-i mai dragă,
Greu la deal cu boii mici,
Greu la vale cu juninci.

Soața și … fața
Dând pe-o gală de doi bani
Un purcoi de gologani,
Languros privind la soață :
„Dai un ban, dar stai în față!”

Nădragul și orceagul
Și-a luat nădragi. De vată.
Zice: „Dai un ban, da face”.
Sigur: dai un ban, dar face
Cât o ceapă degerată.

Strechea și urechea
Tanduriu și tendeleche,
Se culcase pe-o ureche.
Azi nu că-i lovit de streche –
E cu totu-ntr-o ureche.




Expediate pe 18.12.2017.





Nicolae Matcas    12/19/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian