Târzie toamnã...
FLORI DEZAMORSATE
Purtati de vânturi potrivnice,
Ne-am rãtãcit pe tãrmuri strãine,
Ca niste biete flori dezamorsate,
Cu fiecare toamnã care trece
Se rupe ceva în mine
Pe neobservate.
Astept o corabie dinspre orizonturi,
Sã mã aducã lângã tine,
Sau cu un liman mai aproape,
Dar, cât e zarea de-ntinsã,
Nu vãd
Decât drumuri învolburate de ape.
Trãim pe aceeaºi planetã,
Tu, Polul nord, eu, Polul sud,
O axa a iubirii pierdute,
Intr-o alta viatã, vom fi,
Probabil,
Douã planete necunoscute.
Ne vor despãrti, pe atunci,
Miliarde de ani-luminã...
Si acum, si mereu
Va stãrui, ca o penitentã,
Intrebarea:
Care din noi a fost de vinã ? ...
MIRAJUL
Tãrmul cu miros de sare
A rãmas in urmã-n noapte,
Valul clipei ne inchide
In clepsidre rasturnate.
Timpul a plecat pe mare,
Nu se stie un’ se duce
Fluturându-si peste ape
Aripile ca o cruce.
Am urcat cu el alaturi
In corabia de stele,
Eu, ratacitoare umbra,
Tu, mirajul vietii mele...
ULTIMA VAMA
Anotimpurile s-au scurs
In zbucium de viscol,
In adieri de zefir,
La spectacolul vietii,
Am râs, am plâns
Cu lacrimi de mir.
Lumina doar se mai tulbura,
Cand cade
Peste ranile din iubire,
Aceleasi visuri ramân
Si imi macina
Umbra subtire.
In noaptea de toamnã straveche,
Aud, ca prin vis,
Cum ma cheamã,
Dorul tau insistent,
De a trece impreunã
Ultima vamã...
|
