Influente romanesti in Polonia
Despre intensa cultura romaneasca din Polonia, am aflat prima data intr-o librarie din Chisinau, unde am rasfoit la intamplare un album foto-reportaj intitulat: “Infulente (Romano) Moldovenesti in Cultura Poloneza“ a magicului fotograf P. Balan. In fata ochilor mei uimiti de mirare am parcurs, pagina de pagina, diverse fotografii luate de autor in Polonia, care aratau emblema bourului moldav incrustata in piatra la intrarea multor impozante catedrale romano-catolice poloneze, ctitorite de boieri romani din Polonia de-a lungul a diverse secole.
}n plus, mormintele unor familii curat romanesti impamantenite mai apoi in Polonia erau aratate, din nou din interiorul diverselor catedrale ctitorite de ei, in fotografii alb negru sI color, cu mentionarea autorului ca din Polonia, a traversat pentru prima data in Transilvania sI Moldova versiunea tradusa din latineste in romaneste a rugaciunii: “Tatal Nostru”, pe care atat bisericile romanesti ortodoxe cat sI cele catolice le recita pana azi in cadrul liturghiilor lor.
}n Polonia, au fost recunoscute de catre guvernul polonez official pana la ora actuala peste 500 de asezari intemeiate de ‘valahi’, cu istorici poloni inca neterminand cu scotocirea propriei tari si de scoaterea la iveala a intregilor salase romanesti care sunt considerate poloneze astazi.
Ustrzyki Dolne de exemplu, este un orasel polonez intemeiat de romani langa actuala frontiera a Poloniei cu Ucraina. Orasul a fost intemeiat de un roman din Maramures in 1509, blazonul rosu, cu sageata si sabie al primilor valahi sositi aici fiind si astazi foarte pretuit de localnici. }n studiul “Familia Dragos in Polonia”, istoricul polon Wyrostek spune ca Dragos a creat episcopia de Halici, dorind sa faca un principat intre Maramures, Moldova Nordica si Polonia meridionala. +tefan din Maramures, fiul lui Sas Voda, a sosit in Polonia pe la 1340, cu o mica armata, obtinand diplome si privilegii considerabile. Istoria a consemnat in intregul spatiu al Carpatilor Nordici colonizari ale pastorilor valahi (Printi Pastori, dupa terminologia corecta), incepute la o data incerta (sec.X-XIII) si care s-au incheiat catre secolul al XVIII-lea.
Aici au fost atestate istoric peste 500 de asezari intemeiate de urmasii acestor pastori. Slavizati, dupa un secol si jumatate, totusi, urmasii lor se disting de restul localnicilor prin particularitati fizionomice si sufletesti, remacate de cercetatori inca din secolul al XIX-lea.
Augustyn Maciey, membru corespondent al Academiei Poloneze de +tiinte, cercetator la Centrul International de }nvatamant Ecologic din Cracovia si un impatimit cercetator al zonei Ustrzyki Dolne, ne-a declarat ca in aceasta tara sunt atat de multe sate intemeiate de romani incat acest lucru nu mai este astazi o curiozitate.
}n regiunea morava Valassko –(Valahilor), zona Fridek Mistek –traiesc valahi care se lauda si astazi cu originea lor, desi autoritatile nu-i recunosc ca o etnie de origine romana din motive de discriminare.
Marele arheolog Sulimirski sutine si el, cu dovezi, ca toate populatiile prezentate de el sunt urmasii dacilor, nu slavilor, ei fiind de fapt cei dintai pastori in Carpati, ceea ce istoricii ucraineeni, spre exemplu, nici nu vor sa auda. Daca Polonia permite, cel putin la nivel academic, demonstrarea sI cercetarea componentei sale de mare valoare romanesti, in tesatura demografica a Poloniei, chiar la multe generatii de impamantenire a acestora, Ucraina ramane pe pozitia imperialista Stalinista (si absurda), ca pana si populatiile vorbitoare de limba romana sunt popor ‘diferit’ de romani (vezi pseudo-teoria ‘limbii’ moldovenesti).
JUS VALACHICUM
DREPTUL VALAH
Augusyn Maciey ne-a vorbit si despre Dreptul Valah, care a functionat in asezarile intemeiate de romanii ajunsi in zonele montane ale Poloniei de astazi.
Emigrarile valahilor catre aceste zone au inceput pe la 1334, din Transilvania, cand principele Vladislav de Oppelin, casatorandu-se cu Elizabeta, fiica domnitorului Basarab Voda al |arii Romanesti, a avut patru fiice care au fost maritate cu nobili polonezi. Pe vremea acestui principe se intemeiaza cele mai multe sate romanesti in Polonia (devenite orase mai tarziu). Locuitorilor satelor infiintate de ei li se recunoaste un episcop propriu, in persoana calugarului ortodox Chiril Romanul.
Pe l-a sfarsitul veacului al XV-lea, documentele amintesc numele a inca cinci voievozi romani refugiati in Polonia: +tefan al Sapinetului (Sapantei), Nan si Pascu ai +anocului, Danga din Stupinta si Giurgiu al +amborului.
Cei mai multi descalecatori (voievozi), au plecat din Ardeal din cauza conditiilor grele de acolo, dar si pentru faptul ca romanii erau luptatori de elita, fideli polonezilor sI tratati ca atare de catre acestia. La sosirea in Polonia, ei primeau automatic automatic titlul de cneaz, sapte “lanuri” de pamant (mensura valachias), iar insotitorii de rand, cate30-40 de hectare, fiind scutiti de dari (censuri), pentru 24 de ani, avand dreptul sa se mute oricand de pe o mosie pe alta, numai conform dreptului valah; acesta era Jus Valachicum.
}n virtutea acestui drept, cnezii valahi puteau tine pe lanurile lor doua crasme, mori, prive, prisaci sau pescarii, erau liberi sa-si vanda pamanturile sau sa le daruiasca, pentru toate acestea fiind datori sa mearga la razboi cu cal, arc si sagetile lor. Supusii cneazului trebuiau sa-i munceasca acestuia sase zile pe an, sa-i dea la sfarsitul anului cam o treime din censul cuvenit regilor Poloniei. De Craciun si de Pasti dadeau un prinos numit… “kolinda” (colinda).
}n Polonia, romanii erau de neatins de catre autoritatile poloneze. Aveau dreptul de a se judeca singuri, cneazul roman si scaunul de judecata al batranilor fiind singurele foruri juridice. }n fata oricaror acuzari, romanii spuneau: “duceti-ma la cneazul (domnul) meu, fiindca eu posed dreptul valah !”.
Dezvoltarea Culturii Romanesti }n Muntii Tatrei
• }n jurul anilor 1500 multi romani se stabilesc, folosindu-se de Jus Valachicum (Drepul Valah) in zonele Tatrei, Orava si Zamagurie, in timp ce imigranti cehi, polonezi si unguri se muta pentru pozitii inferioare de servitori la polonezi in zona Liptov. Aceasta zona, locuita preponderant de romani (vlahi), situata intre frontiera Slovaco-Poloneza este temuta si evitata de catre invadatori ai polonilor. Printre nenumaratele istorisiri ale faptelor de bravura armata a romanilor se numara de exemplu asaltul contra castelului ocupat de regele Ferninand al Ungariei, Niedzica, de catre romani, care l-au atacat in timpul noptii prin surprindere de pe raul Dunajec, venind, vorba cronicarilor, “asemenea unor stihii” pe… plute. Comandantul acestora, Piotr Kostka (Petru Costica), este mai tarziu decorat de catre magnatul polonez, tot de origine romana, Hieronim Laski (Ieronim Latcu), care a si preluat conducerea castelului.
Din perspectiva influentei culturii romanesti din regiunea Moldovei in Polonia, bejenia Movileºtilor a jucat un rol foarte important . Una dintre consecintele politice a fost existenta în secolul XVII a partidei boiereºti filo-polone în Moldova. La nivel cultural, ºederea îndelungatã a multor boieri moldoveni cu familiile lor în Polonia i-a obligat sã-ºi educe copiii în ºcolile polone, cu influenþe importante si asupra dezvoltãrii culturii moldoveneºti în acest secol. De asemenea, pribegii moldoveni din Polonia au devenit cei mai mari mecena ai culturii ortodoxe în tara polono-lituanã. Un asemenea exemplu, este Petru Movilã ºi Irina (Raina) Wiœniowiecka, fiica lui Ieremia Movilã, care sunt consideraþi acum în Ucraina drept “întemeietorii culturii naþionale”.
Se pare cã un rol important în realizarea acestei cãsãtorii a avut Petru Movilã. Dupã depãºirea opoziþiei Porþii Otomane, în februarie 1645 a fost la Iaºi nuntã mare. Maria s-a mutat cu soþul sãu la Varºovia (unde s-a organizat a doua nuntã). Mai târziu, amândoi au plecat în Lituania. Se pare cã soþii au locuit mai întâi la Birje (Bir¿e), iar din anul 1652, în palatul nou din Chieidani (Kiejdany), unde Janusz Radziwi³³ (calvinist) a ridicat pentru soþia sa o micã bisericã ortodoxã. Maria a fost adesea numitã în Polonia „Mohylanka“, deºi nu fãcea parte din familia Movilã. La jumãtatea secolului XVII se crease tradiþia ca boierii moldoveni pribegi în Polonia, care au primit indigenat, sã fie în majoritate primiþi sub blazonul Mohy³a.
Aºa s-a întâmplat ºi cu tatãl ei, care a primit indigenat polon în anul 1650. Desigur, Maria, ca femeie, n-a primit indigenatul, dar de la început a fost tratatã ca o nobilã polonã. În schimbul zestrei, soþul i-a dat moºiile Zab³udów (în þinutul Grodno) ºi Bielica (în þinutul Lida); la fel, pe viaþã, ºi moºiile Orla (în þinulul Bia³a) ºi Lubcz (în þinutul Nowogródek), la râul Niemen. Regii poloni W³adys³aw IV ºi Jan Kazimierz i-au acordat privilegii pentru tinuturile regale (starostwa), ce aparþineau soþului ei, în cazul morþii lui.
Prologul emigraþiei lui ªtefan Petriceicu a fost marea rãscoalã a boierilor moldoveni împotriva domnului Gheorghe Duca, din anii 1671-1672. Dupã înfrângerea rãscoalei, conducãtorii ei, Mihalcea Hâncu ºi Apostol Durac, au luat drumul pribegiei în Polonia. ªi în acest caz, polonezii au refuzat cererea domnului moldovean ºi a sultanului pentru predarea lor în þarã. Oamenii lui Hâncu ºi Durac au format un steag romanesc (vlah) în armata polonã, în numãr de 100. Durac a fost prietenul lui ªtefan Petriceicu ºi când acesta a luat scaunul Moldovei, el a fost omul de legãturã între domnul moldovean ºi marele hatman Ioan Sobieski. A jucat un rol foarte important în pregãtirea campaniei de la Hotin, din toamna anului 1673. Drept mulþumire pentru ajutorul dat, Durac a primit, încã în anul 1673, indigenat polon, la insistenþa lui Sobieski.
Cei ce au rãmas în Polonia au primit, în anul 1676, indigenat polon. Au intrat în rândul nobilimii polone: ªtefan Petriceicu cu fiii surorei lui, Ioan ºi Nicole Hâjdeu, Apostol Catargiu, Grigore Hãbãºescu, Vasile Turcul ºi Iacob Halipinschi (Halepliul). ªtefan Petriceicu a cumpãrat ºi a arendat moºii: Zarajskie, Koniuszek, £onswice, Moœciska ºi Olszanik în þinutul rutean (województwo ruskie, cu capitala la Liov). Dieta polonã a votat pentru fostul domn moldovean un venit anual, din tezaurul de stat, în valoare de 20.000 zloþi. Dar cum tezaurul polon era foarte sãrac, în realitate Petriceicu a primit foarte rar banii.
În timpul expediþiei sale la Viena, regele Ioan III a revenit la gândul reinstalãrii lui ªtefan Petriceicu în scaunul Moldovei. Din pãcate, Petriceicu s-a dovedit prea slab ºi nici polonezii nu i-au dat un ajutor suficient de mare pentru a putea pãstra domnia. Revenit în Polonia, s-a dovedit foarte activ. Apogeul l-a atins în vara anului 1684, când a concentrat lângã sine toþi boierii moldoveni emigranþi, din diferite tabere politice. Din anul 1685, poziþia lui a slãbit. Regele polon a pus la cale alte planuri politice, în care n-a mai fost loc pentru Petriceicu.
Fostul domn moldovean a murit în anul 1690, cu durere în inimã. Moºiile lui în Polonia au revenit fiilor surorii lui, pe care îi adoptase. Familia Hâjdeu s-a stabilit în Polonia ºi a rãmas aici pânã în veacul XIX. Reprezentanþii ei au dat multe talente, mai ales în domeniul literaturii. Un scriitor cunoscut a fost Tadeusz Hâjdeu, care a scris în limbile polonã ºi rusã. Bogdan Petriceicu-Hasdeu, cunoscut istoric ºi editor, a revenit în Moldova la jumãtatea secolului XIX
Emigraþia românilor, mai ales a romanilor-moldoveni, a jucat un important rol politic în istoria ºi a Poloniei, ºi a Þãrilor Române. În secolul XVII, în Polonia au trãit, o perioadã mai lungã sau mai scurtã, câteva mii de emigranþi români. Emigranþii din a doua jumãtate a secolului au fost mai numeroºi decât cei din cercul Movileºtilor, dar activitatea lor politicã ºi mai ales culturalã n-a fost aºa de importantã.
În realitate, ei s-au subordonat politicii lui Ioan III ºi destul de rar au creat singuri o politicã proprie. Dupã emigrarea multor boieri filopoloni din Moldova ºi dupã omorârea de cãtre Constantin Cantemir a fraþilor Miron ºi Velicico Costin (1691), a slãbit foarte mult partida boiereascã filopolonã din Moldova. A slãbit, dar nu a dispãrut. Ca o curiozitate, reînnoirea partidei filopolone a fost fãcutã de un adversar al Costineºtilor, Lupu Bogdan. ªi el a fost silit sã fugã în Polonia în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695 ºi 1700-1703). Reprezentanþii partidului filopolon din Moldova în secolul XVII au fost precum ramurile unui trunchi: în majoritate erau din familii înrudite la începutul secolului cu Movileºtii. Partida filopolonã refãcutã la sfârºitul secolului era alcãtuitã din oameni noi.
Ca dovada a raspandirii crestinismului in Rusia dinspre vest catre est, facuta de catre romani din exil, este dezvoltarea manastirii Pecerskaia din Kiev, cel mai important centru ortodox din Ucraina din secolul 17 si urmatoarele. Ea este datorata lui Petru Movila, descendent din faimoasa familie a Movilestilor (ctitorii manastirii Sucevita), cu doi domni ai Moldovei si un mitropolit printre predecesori si alti trei domni chiar dintre fii lui. Aici trebuie sa facem o paranteza si sa subliniem doua lucruri:
Polonia a fost cel mai puternic si civilizat stat din nord-estul Europei, pana catre secolul XIII. Universitatea de la Lvov (Liov), este una dintre primele infiintate din lume.
Relatiile dintre Moldova si Polonia au fost foarte stranse datorita vecinatatii celor doua tari, dar si a dusmaniilor dintre gruparile opozante ale boierilor moldoveni; atunci cand o grupare era la domnie, familiile celeilalte grupari se refugiau in Polonia. Indiferent de grupare insa, toti copii boierilor moldoveni erau scoliti in Polonia. (Procentul relativ mare de carturari moldoveni in cultura romana nu este intamplator; ei erau academici ai culturii latinesti predate in Polonia).
}n anul 1633 arhimandritul Petru Movila, aflat atunci in Polonia, este ales "arhiepiscop-mitropolit al Chievului, al Galitiei si al intregii Rusii", conform titulaturii timpului. Se muta la Kiev unde scrie si tipareste o multime de carti, reconstruieste sau cladeste din nou mai multe biserici, printre care Sf. Sofia (biserica metropolitana) si mai ales Pecerskaia Lavra. Kievul insusi, datorita lui, devine principalul centru religios in toata Polonia de est, Ucraina de astazi. Iar Petru Movila nu a fost singurul roman din Kiev, ci numai primul dintr-o serie de compatrioti romani fara de care n-ar fii exitat o culturea bizantina, crestina, ortodoxa sI academica in Ucraina sau Rusia.
Pentru scriitorul acestor randuri, ramane deci un mister logic, cum de ‘indigenii nescoliti’ ucrainieni si rusi de odata, au astazi tupeul ca sa considere pamanturile si populatia romaneasca din zonele Bugeac, Transnistria (Estul R. Moldova), Basarabia, Maramuresul de Nord si Bucovina de Nord nu numai legitim ocupate de ucrainieni si respectiv de catre rusi, dar pe de-asupra sa insiste ca moldovenii si romanii sunt neamuri diferite unul de altul. De asemenea insulta predilecta aruncata pana in anii ’90 romanilor basarabeni de catre ocupantii ucrainieni si rusi era ‘moldovan taran’, implicand deci o presupusa superioritate culturala a slavilor fata de romani, uitandu-se prin asta voit sau din calcul propagandistic sa se recunoasca ca fara aceesti ‘moldovani tarani’, rusii si ucrainienii ar fii ramas numai la stadiul primitiv de populatii semi-nomadice.
Patru proverbe romanesti explica acest conportament ingrat al lor fata de poporul roman: au scuipat din galeata din care a baut apa; recunostiinta este floare rara, nu creste pe toate gardurile; pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti; si nici o fapta buna nu ramane nepedepsita.
Cu privire la conexiunile regretatului Papa Ioan Paul al II lea cu poporul roman: strabunicii lui Carol Josef (Lolek) Wojtila isi trag originile dintr-o antica familie romaneasca, documentata inca de pe la 1788 in orasul Czaniec, intemeiat de diaspora romana din Polonia cu vre-o doua sute de ani mai inainte. Numele ‘Wojtila’ isi trage originea de la romanescul ‘Voievod’, si dupa cum a aratat si tatal sau (ofiter in armata polona), acest cuvant inseamna ‘cel razboinic’.
Urmasii acestor romani impamanteniti in Polonia, secole mai tarziu, desi se disting, cum am mai aratat, de populatia slava care i-a asimilat, se considera, firesc, buni cetateni al actualului stat polonez, pe teritoriul carora vietuiesc.
Carol Woytyla s-a nascut la Wadowice la 18-Mai-1920 si a fost consacrat ca preot in Cracovia la 1 Noiembrie 1946, unde a petrecut si multi ani ca si arhi-episcop. Indubitabil ca fie ca preot, fie ca ierarh bisericesc al Cracoviei, s-a intalnit de nenumarate ori cu blazoanele romanesti de pe frontispiciul multor catedrale din Cracovia finantate de catre boieri moldoveni in exil, care mai exista si azi (capul de bour moldovean).
}n plus, pasiunea lui pentru schiat, si Natura, i-au dus des pasii in zona Tatrei unde asa de multe salasuri au fost fondate de catre descalecatori romani si anturajul lor.
Pare inevitabil ca Sfantul Parinte sa nu fi fost constient de originea romaneasca a familiei sale si de impactul cultural adus Poloniei de catre elita romaneasca din Polonia. }n mesajul de Craciun din Decembrie 1989, Papa a declarat ca se roaga fervent pentru Romania care: “…ocupa un special loc in inima sa”.
Cum s-a manifestat tangibil aceasta constientizare a Papei in timpul domniei sale papale?
2 (doi) romani au fost beatificati: primul este Fericitul IEREMIA VALAHUL (nascut la 5 Martie 1625) nascut in regiunea Moldovei, catolic, traitor la Napoli, exemplu de slujire a semenilor, facator de minuni. Papa si Biserica Romano-Catolica l-au canonizat în anul 1983.
Al doilea roman, este de fapt o romanca, Maica Tereza, nascuta in orasul macedonean Skopje pe 27-August 1910, cu numele de familie Bojanxhiu (Boiangiu). Tatal sau Nikola (Nicolae) era un aroman instarit din regiune care a platit si cu viata (a fost otravit), pentru ca era ‘tzantsar’ (terminologie rasista aplicata aromanilor, de catre sarbi si albanezi din zona).
Ca o nota ironica la sfarsitul trist al tatalui Nicolae asasinat, este admiratia si pasiunea cu care Maica Tereza este descrisa azi drept cand ‘sarboaica‘ de catre sarbi, cand ‘albaneza‘ de catre albanezi. }n timp ce exista o statuie impozanta a Maicii Tereza in mijlocul Skopjei, situatia compatriotilor ei aromani ramane in continuare precara, cu guvernul macedonean, (ca si cele sarbesti, croate, grecesti, si albaneze de altfel), nerecunoscand ca minoritari nici in ziua de azi pe aromani. Pentru meritele bine cunoscute religioase (formarea oridinului care-i poarta numele) si spirituale (devotiunea credintei), Maica Tereza a fost beatificata de catre Papa Ioan Paul al II lea si de catre Biserica Romano-Catolica la 19-Octombrie 2003.
Papa Ioan Paul al II lea, care a primit sublima distinctie drept: “Primul Papa care a facut o vizita unei tari ortodoxe in peste 1000 de ani”, cand a vizitat Romania in 1999, poate in definitiv sa fie pentru noi romanii, intoarcerea unui descendent din voievozii romani ai Poloniei, la tara inaintasilor sai.
de Gabriel Gherasim, New York
|
Gabriel Gherasim 10/3/2017 |
Contact: |
|
|
