Omul de lângă noi
Lumea în care trăim este întesată de paradoxuri, dar tot mai putini oameni le bagă în seamă. De pildă: „Dacă numărul lăcasurilor de cult creste în progresie aritmetică, cel al necredinciosilor creste în progresie geometrică”, „Cine munceste n-are timp să facă bani”, „Numai oamenii liberi au posibilitatea să-si înrobească semenii”, „Bogătia exterioară îsi trage seva din putregaiul lăuntric”. Dar cu adevărat regele neîncoronat al paradoxurilor lumii noastre în derivă este următorul: „Oamenii se împutinează pe măsură ce populatia globului creste”!
Da, căci nicăieri nu se simte omul, îndeosebi omul cu frică de Dumnezeu, mai singur si mai pierdut decât într-o mare aglomeratie urbană, adică în idealul loc al pierzaniei si înstrăinării, unde doar valoarea aparentială, respectiv cea conferită de bani, se simte ca pestele în apă. În plus, dacă nu dăm uitării faptul că în urmă cu aproape 2500 de ani, Diogene Cinicul umbla ziua-n amiaza mare cu felinarul aprins în căutarea unui om (Atentie, căutarea se petrecea în Grecia, tara despre care se afirmă că la vremea respectivă avea cea mai mare densitate de valori umane din lume!), atunci se impune concluzia că din totdeauna Omul plenar a reprezentat un ideal de neatins pentru omenirea din ce în ce mai săracă în plan moral-spiritual din pricina devastatoarei patimi de a avea tot mai mult, tocmai de aceea asteptat ca izbăvitor al omenirii, care ajunsese în cel mai grav impas din întreaga ei istorie.
Iar El a venit taman la cumpăna mileniilor, S-a întrupat ca Om si S-a constituit în singurul Model demn de urmat de către tot omul dornic să devină atotuman, adică desăvârsit, iar prin aceasta sincer preocupat să se mântuiască. Un lucru este cert: Se simt împliniti ca oameni, iar în acest chip apropiati de semeni până la deplina fraternitate, doar aceia care merg cu credintă si bucurie pe urmele Omului îndumnezeit! Că doar ni se spune cât se poate de limpede în Ioan 14/6: „Eu sunt calea, adevărul si viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Vasăzică, Mântuitorul Iisus nu-i o cale oarecare, să-i spunem conjunctural-istorică, ci singura si eterna punte de legătură din Pământ si Cer, dintre Aici si Dincolo...
Astfel de oameni, angajati pe calea îndumnezeirii prin forta bunătătii si harul simplitătii, sunt aici, lângă noi si printre noi. Atâta doar că, fiind la noi în floare era ticălosilor, prea putini au ochi să vadă mărgăritarele îmbălosate de râmătorii cu rol decizional.
|
George Petrovai 6/7/2017 |
Contact: |
|
|
