Trebuiau să poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
Īn care luna īsi avea cuibar rotit.
Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrīn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara īn jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".
Dar fiindca auzeau mereu
Latrīnd la stīna lor cīinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.
Īn timpul care le ramīnea liber
Īntre doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor īnduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bīrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari romānesti.
Au mai existat si niste codri adīnci
Si un tīnar care vorbea cu ei,
Īntrebīndu-i ce se tot leagana fără vīnt ?
Acest tīnar cu ochi mari,
Cīt istoria noastra,
Trecea batut de gīnduri
Din cartea cirilica īn cartea vietii,
Tot numarīnd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care īi ieseau mereu fără sot.
Au mai existat si niste tei,
Si cei doi īndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Īntr-un sarut.
Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.
Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.
|
Marin Sorescu 1/15/2017 |
Contact: |
|
|
