Nu trageti în Absolut
Un român dintre aceia ce trăiesc în constelatii
Ce s-a ridicat la stele, chiar din trupul noastrei natii,
Ce se nasc numai o dată, într-a neamului fiintă,
Ce-a luptat pentru virtute si-a neamului biruintă,
Într-o mână tinea pana, pana dreaptă de măiastră,
Iar în piept purta durerea din toată Tara Românească.
Cu o minte sclipitoare si-un talent nemărginit,
Ai pictat icoana noastră, în versul cel mai slefuit,
Te-ai năltat mereu spre astri, spre infinit ai crescut ,
Te-ai înnobilat prin geniu în Românul Absolut,
Iar din lumea absolută, ca un înger plin de har,
Ne lucesti în două stele :``Împărat si proletar``.
Tu ai fost si la Rovine, la bătaia legendară,
Unde s-a bătut chiar Mircea, domn de-al nostru, pentru tară,
Ne-ai lăsat ca mostenire si-o scrisoare, nestemată,
Pildă bună cum srăbunii-si apărau glia odată.
Din lumina-ti nesecată, ai luminat tot poporul,
Ai înflorit limba noastră si-ai înăltat Tricolorul
Peste Dacia Străbună, în vremuri grele, de robie,
În Luceafărul dreptătii ai crezut, că va să vie.
Natia si-a fost iubirea si-ai luptat pentru năltare,
Ai visat la Întregire si la o Dacie Mare,
N-apucati însă în viată visul, care s-a-mplinit
Chiar vremelnic.Măretia ? Iarăsi vis a devenit.
Tu, care ai fost odată, cu negre plete zburător,
Universul te cunoaste, ferice nemuritor,
Dar flecarii si cu fonfii, de pe-aicea si de-a iurea,
Toti gusatii, toti ilotii, vor să-si coacă nemurirea,
Trag cu vorbe mincinoase, folosite ca ghiulea,
Vor să-si stingă strălucirea, să te pună-n debara.
Scribălăi cu pana strâmbă si ghiulele-n călimară,
Ce trageti mereu în stele, Absolutul să dispară !
Nu-ntelegeti! Absolutul, nu puteti voi să-l atingeti !
Voi patibulari bezmetici, pana voastră voi o frângeti !
Abia atunci veti întelege răul care l-ati făcut.
Vorbă bună vă spun vouă: Nu trageti în Absolut !
|
