BISERICI DE LEMN DIN ROMANIA ( nord - vestul Transilavaniei ) de Ion Godea
Recent editura Meridiane din Bucuresti s’a înobilat prezentând splendidul album BISERICI DE LEMN DIN ROMÂNIA de istoricul de asta Ion Godea, în seria “Comori de arta din România”. Este o lucrare exceptionala, cu un text erudit de înalta tinuta stiintifica, cu o documentare bibliografica impresionanta, poate chiar exhaustiva si o iconografie bogata alcatuita de planse desenate si fotografii reprezentative, dintre care multe în culori. Numeroasele catagrafii privind distributia geografica, cronologia bisericilor de lemn, inventarul de arta din interior, listele artistilor populari si ai caligrafilor precum si repertoriul de carte veche româneasca care completeaza textul, totut ne îndreptateste sa-l situam pe autor printre somitatile actuale de valoare consacrata în istoria artei si etnografiei din tara noastra cea dintâi.
Istoricul de arta Ioan Godea, om al Muntilor Apuseni, nascut în satul Lunca Teuzului, a studiat ceea ce a iubit, adica satul si bisericile de lemn. Era necesara o prezentare sistematica a acestor biserici în cadrul asezarilor satesti si a culturii populare românesti, în peisajul superb al Muntilor Apuseni, unde locuieste o populatie dârza, trecuta prin toate vitregiile istoriei. Lucrarea acopera un capitol larg din cultura româneasca din Transilvania, punând în evidenta odata mai mult, capacitatea taranului român, iobag si asuprit timp de secole, de a’si fi înobilat viata, sufletul si înteg cadrul etnografic prin bogatia sa de realizarti ale frumosului, cunoscute astazi sub numele de arta populara româneasca. In acest cadru, bisericile de lemn ocupa un loc aparte.
Dar monumente ale trecutului, bisericile de lemn de pe întreg cuprinsul României, au avut o soarta dramatica. Din miile de constructii realizate în toate regiunile tarii, începând din evul-mediu si pâna în secolul trecut, au ramas pâna astazi numai câteva sute. Ceea ce avem constitue un tot bine delimitat artistic în marea familie a bisericilor de lemn din Europa.
In lucrarea sunt prezentate bisericile de lemn din regiune Muntilor Apuseni si care în trecutul istoric era împartitŕ între comitatele Bihor, Arad si Satu Mare. Dintr’un fond bogat de documente studiate în arhivele din Sibiu, Arad dar mai ales din Oradea, cercetatorul neobosit a extras un numar impresionant de date, în mare parte inedite pâna în momentul de fata, si care aduc lumina asupra starii în care se aflau lacasurile de cult românesti ortodoxe în diferite perioade istorice. In acelas timp, din prezentarea materialului de arta se desprinde faptul ca autorul a depus o neobosita munca de teren, studiind în anamuntime, la fata locului, toate bisericile de lemn din regiune, împreuna cu întregul lor inventar iconografic, carti si obiecte de cult, ca a studiat mestesugul constructorilor de lemn , tehnicile picturii si ale caligrafiei vechi, tot ceea ce constitue astazi continutul unui adevarat tezaur de cultura veche.
In primul capitol autorul ne situeaza în cadrul geografic, istoric si etnologic al bisericilor de lemn din Tara Motilor. In aceasta parte a tarii civilizatia antica romana si-a pus puternic amprenta asupra culturii si civilizatiei locuitorilor. Invaziile popoarelor migratoare care au urmat, au dus la refugierea locuitorilor în regiunile împadurite, inaccesibile popoarelor de steapa, unde au continuat viata sociala ca vasali ai înparatului bizantin din Constantinopol, dupa cum a notat în cronica sa notarul Anonymus în secolul XII. Dar napasta istorica nu s’a terminat, fiind urmata de crunta stapânire ungarŕ si de invaziile turcesti care s'au napustit asupra populatiei românesti.
Inca din vechile timpuri ale evului-mediu, au existat biserici românesti din piatra, dar sub presiunea catolicizarii, Românii au pierdut multe dintre lacasurile vechi, cum este biserica din Remetea, care serveste astazi o populatie maghiara, în timp ce numai putine constructii de piatra dovedesc pâna astazi rezistenta populatiei românesti. Biserica de piatra din Seghiste sta marturie despre dârzenia românilor în Apuseni. In aceste conditii vitrege, ne spune atât de frumos Ioan Godea, a aparut “o stralucita si arhaica civilizatie a lemnului”. Intreg capitolul al doilea al albumului curpinde istoria bisericilor de lemn din vechi timpuri. Aparute în vremi imemoriabile, derivate desigur din locuinta tot din lemn a taranului, bisericile de lemn se amplifica in decursul anilor, si marcheaza în secolul XVIII apogeul arhitecturii populare românesti. S’au înaltat atunci bisericile de lemn cu turnuri înalte, contructii de eleganta sobra, impodobite cu crestaturi bogate. Multe dintre ele reprezinta adevarate culmi ale artei populare românesti. Dar, autorul noteaza cu profunda amaraciune, ca aceasta valoroasa cultura a lemnului avea sa fie înlocuita mai apoi, treptat si ireversibil, de caramida, tigla si, mai târziu, beton.
In continuare autorul prezinta partea technica a constructiilor, lemnul si esentele folosite, sindrila, metodele de construire, piatra de temelie, feroneria, cele trei tipuri planimetrice. Capitol este ilustrat cu bogate desene originale. O atentie aparte este acordata plasticei arhitecturale si decorului la “cheotori” si console, splendidelor portaluri derivate din tipologia bizantina, romanica sau gotica, usile de intrare, usile împaratesti si multor altor elemente de arta din cadru monumenteor studiate. Pentru acoperisuri, pe care enoriasii le-a preferat înalte, autorul ne da un termen popular plin de haz si farmec; vorbind despre acoperisurile scunde poporul spune ca sunt “nevederoase”, adica neplacute la vedere. Despre turnuri se precizeaza ingeniozitatea tehnica a taranului constructor, care pentru turnurile uneori foarte înalte, nu a folosit niciun cui de fier, si totusi turnurile au rezistat veacuri la rând fara sŕ se prabuseascŕ, deaorece cuiele de lemn folosite pentru prinderea diferitelor parti ale schelatului de lemn, permiteau o usoare elasticitate a turnului în ansamblul sau, ceea ce a conferit rezistenta necesara la miscarea clopotelor si la forta vânturilor. Autorul ne face sa întelegem rolul estetic al turnului, care aduce cu sine o anumita miscare, o zveltete, o subliniere ascensionala a monumentului. “Prin ineditul sau, prin deosebit de mestesugita îmbinare a bârnelor si o cunoastere perfecta a sistemului contravânturilor, prin echilibrul proportiilor sale turnul investeste biserica de lemn cu atributul personalitatii”.
Ce sa mai vorbim de farmecul pridvorului, care repeta caracteristica casei de locuit,
a decorului în lemn din interior, a decorului pictat cu distributia iconografica aparte pentru diferitele parti ale interiorului : bolta naosului, tavanul sau bolta absidei, peretii absidei, timpla naosului, peretii si tavanul pridvorului unde se întâlnesc uneori accente picturale realiste.
Un capitol aparte este închinat mobilierului si obiectelor de cult, sfesnice, tesaturi, toaca, clopotele, icoanele pe stica si icoanele pe lemn. In legatura cu icoanele pe sticla, bine documentatul Ioan Godea mentioneaza calatoria pe care Iosif Vulcan a facut’o în secolul trecut, anume în satul Nicula, unde se pictau icoanele pe sticla, calatorie descrisa piteoresc în revista Familia de atunci. Cât despre cultul icoanelor pe lemn si despre importanta estetica acordata icoanelor de lemn de catre taranul român, autorul comenteaza cu multa exactitate faptul ca, spre deosebire de Muntenia si Moldova, unde icoanele de lemn reprezinta donatii nobiliate, în Tara Crisurilor , mai ales dupa secolul XIV când o parte dintre voevozii români sunt “asimilati de patura feudala maghiara”, adevaratii si singurii pastratori de cultura româneasca ramân taranii. Donatorii de icoane, adica cei ce le comandau mesterilor iconari, erau tarani. In mod deoasebit autorul studiaza manuscrisele, cartile vechi, insemnarile de pe marginea filelor din cartile gasite în biserici. Toate aceste elemente ne transpus în ambianta spirituala a satului românesc
Bun cunoscator al culturii spirituale a satului românesc, Ioan Godea ne comunica adevaruri impresionante despre ambianta bisericii de lemn, despre credinta, despre traditiile legate de moarte, despre cimitirul de lângŕ bisericŕ. In unele sate crucile de mormânt sunt foarte înalte, “adevarate coloane ale cerului”, printre pomii saditi la capatâiul celui disparut ” pentruca mortul traieste în amintirea oamenilor mai mult prin pom decât prin cruce”. Cine a vazut vreodata crucile de la Bocsig, ne spune Ioan Godea, este imposibil sa nu fie purtat de gând la Coloana Infinitului a lui Brâncusi”, unde totusi Brtâncusi nu a fost niciodata. Este comunitatea de spirit a “modului de expresie românesc”. La fel de impresionante în ambianta bisericilor de lemn sunt “crucile de eroi”, cenotafuri ale celor morti în departare, fixate pe peretii exteriori ai bisericilor. Din inventarul interiror al bisericilor, autorul studiaza manuscrisele, cartile vechi, insemnarile de pe cartile gasite în biserici. Toate aceste elemente ne transpun în ambiantei spirituala a sanctuarelor satesti.
Un capitol aparte este dedicat studiului functiei sociale a bisericilor de sat din Tara Crisurilor. Spatiul din jurul bisericii a fost loc de judecata, dupa legile nescrise, functie veche medievala, fara îndoiala, iar uneori obiect de disputa între grupurile rurale învecinate. In fine pitorescul spatiu din jurul bisericii, cu magnifice privelisti asupra vailor si dealurilor din jur, a fost deasemenea locul de pastrare si de desfasurare a obiceiurilor populare, loc de praznice si de împlinirea traditiilor stravechi.
Volumul este ilustrat cu un mare numar de desene exemplificând planurile bisericilor, tehnicile de consrtuctie, ornamentele din lemn în special ale frumoaselor portaluri de la intrare.Un numar de 67 fotografii, multe în culori, adeveresc asertiunile privind estetica vechilor constructii de lemn si a vechilor icoane. Zece tabele annexe sintetizeaza ansamblul documentelor studiate, situatia constructiilor în diferite epoci, acte de constructie, numele pictorilor zugravi de biserici sau de icoane din Tara Crisurilor, repertoriul manuscriselor vechi din biserici si a copistilor de manuscrise, impresionanta lista de carti vechi tiparite, si în final repertoriul monumentelor studiate cu date precise de constructie sau de refacere precum si aprecieri bazate pe traditia orala, asupra epocii de constructie. Trebue sa mentionam în final cifra impresionanta de 778 lucrari bibliografice si documente studiate, si care atesta valoarea de opera stiintifica a lucrarii, care este o adevarata monografie de referinta.
Valorosul volum al lui Ioan Godea este expus în etalajele librariilor din România, în magazinele elegante de carte sau în librarii foarte modeste, pentru ca asa se cuvine superbei, profundei, purtatoarei de vechi traditii, aceleia care este arta noastra populara si vestitorul nobletei spiritului românesc.
Dr. Paul Dancescu
NOBETEA SPIRITULUI ROMÂNESC
Recenzie de carte.
BISERICI DE LEMN DIN ROMANIA
(nord-vestul Transivaniei) de Ioan Godea
Recent editura Meridiane din Bucuresti s’a înobilat prezentând splendidul album BISERICI DE LEMN DIN ROMÂNIA de istoricul de asta Ion Godea, în seria “Comori de arta din România”. Este o lucrare exceptionala, cu un text erudit de înalta tinuta stiintifica, cu o documentare bibliografica impresionanta, poate chiar exhaustiva si o iconografie bogata alcatuita de planse desenate si fotografii reprezentative, dintre care multe în culori. Numeroasele catagrafii privind distributia geografica, cronologia bisericilor de lemn, inventarul de arta din interior, listele artistilor populari si ai caligrafilor precum si repertoriul de carte veche româneasca care completeaza textul, totut ne îndreptateste sa-l situam pe autor printre somitatile actuale de valoare consacrata în istoria artei si etnografiei din tara noastra cea dintâi.
Istoricul de arta Ioan Godea, om al Muntilor Apuseni, nascut în satul Lunca Teuzului, a studiat ceea ce a iubit, adica satul si bisericile de lemn. Era necesara o prezentare sistematica a acestor biserici în cadrul asezarilor satesti si a culturii populare românesti, în peisajul superb al Muntilor Apuseni, unde locuieste o populatie dârza, trecuta prin toate vitregiile istoriei. Lucrarea acopera un capitol larg din cultura româneasca din Transilvania, punând în evidenta odata mai mult, capacitatea taranului român, iobag si asuprit timp de secole, de a’si fi înobilat viata, sufletul si înteg cadrul etnografic prin bogatia sa de realizarti ale frumosului, cunoscute astazi sub numele de arta populara româneasca. In acest cadru, bisericile de lemn ocupa un loc aparte.
Dar monumente ale trecutului, bisericile de lemn de pe întreg cuprinsul României, au avut o soarta dramatica. Din miile de constructii realizate în toate regiunile tarii, începând din evul-mediu si pâna în secolul trecut, au ramas pâna astazi numai câteva sute. Ceea ce avem constitue un tot bine delimitat artistic în marea familie a bisericilor de lemn din Europa.
In lucrarea sunt prezentate bisericile de lemn din regiune Muntilor Apuseni si care în trecutul istoric era împartitŕ între comitatele Bihor, Arad si Satu Mare. Dintr’un fond bogat de documente studiate în arhivele din Sibiu, Arad dar mai ales din Oradea, cercetatorul neobosit a extras un numar impresionant de date, în mare parte inedite pâna în momentul de fata, si care aduc lumina asupra starii în care se aflau lacasurile de cult românesti ortodoxe în diferite perioade istorice. In acelas timp, din prezentarea materialului de arta se desprinde faptul ca autorul a depus o neobosita munca de teren, studiind în anamuntime, la fata locului, toate bisericile de lemn din regiune, împreuna cu întregul lor inventar iconografic, carti si obiecte de cult, ca a studiat mestesugul constructorilor de lemn , tehnicile picturii si ale caligrafiei vechi, tot ceea ce constitue astazi continutul unui adevarat tezaur de cultura veche.
In primul capitol autorul ne situeaza în cadrul geografic, istoric si etnologic al bisericilor de lemn din Tara Motilor. In aceasta parte a tarii civilizatia antica romana si-a pus puternic amprenta asupra culturii si civilizatiei locuitorilor. Invaziile popoarelor migratoare care au urmat, au dus la refugierea locuitorilor în regiunile împadurite, inaccesibile popoarelor de steapa, unde au continuat viata sociala ca vasali ai înparatului bizantin din Constantinopol, dupa cum a notat în cronica sa notarul Anonymus în secolul XII. Dar napasta istorica nu s’a terminat, fiind urmata de crunta stapânire ungarŕ si de invaziile turcesti care s'au napustit asupra populatiei românesti.
Inca din vechile timpuri ale evului-mediu, au existat biserici românesti din piatra, dar sub presiunea catolicizarii, Românii au pierdut multe dintre lacasurile vechi, cum este biserica din Remetea, care serveste astazi o populatie maghiara, în timp ce numai putine constructii de piatra dovedesc pâna astazi rezistenta populatiei românesti. Biserica de piatra din Seghiste sta marturie despre dârzenia românilor în Apuseni. In aceste conditii vitrege, ne spune atât de frumos Ioan Godea, a aparut “o stralucita si arhaica civilizatie a lemnului”. Intreg capitolul al doilea al albumului curpinde istoria bisericilor de lemn din vechi timpuri. Aparute în vremi imemoriabile, derivate desigur din locuinta tot din lemn a taranului, bisericile de lemn se amplifica in decursul anilor, si marcheaza în secolul XVIII apogeul arhitecturii populare românesti. S’au înaltat atunci bisericile de lemn cu turnuri înalte, contructii de eleganta sobra, impodobite cu crestaturi bogate. Multe dintre ele reprezinta adevarate culmi ale artei populare românesti. Dar, autorul noteaza cu profunda amaraciune, ca aceasta valoroasa cultura a lemnului avea sa fie înlocuita mai apoi, treptat si ireversibil, de caramida, tigla si, mai târziu, beton.
In continuare autorul prezinta partea technica a constructiilor, lemnul si esentele folosite, sindrila, metodele de construire, piatra de temelie, feroneria, cele trei tipuri planimetrice. Capitol este ilustrat cu bogate desene originale. O atentie aparte este acordata plasticei arhitecturale si decorului la “cheotori” si console, splendidelor portaluri derivate din tipologia bizantina, romanica sau gotica, usile de intrare, usile împaratesti si multor altor elemente de arta din cadru monumenteor studiate. Pentru acoperisuri, pe care enoriasii le-a preferat înalte, autorul ne da un termen popular plin de haz si farmec; vorbind despre acoperisurile scunde poporul spune ca sunt “nevederoase”, adica neplacute la vedere. Despre turnuri se precizeaza ingeniozitatea tehnica a taranului constructor, care pentru turnurile uneori foarte înalte, nu a folosit niciun cui de fier, si totusi turnurile au rezistat veacuri la rând fara sŕ se prabuseascŕ, deaorece cuiele de lemn folosite pentru prinderea diferitelor parti ale schelatului de lemn, permiteau o usoare elasticitate a turnului în ansamblul sau, ceea ce a conferit rezistenta necesara la miscarea clopotelor si la forta vânturilor. Autorul ne face sa întelegem rolul estetic al turnului, care aduce cu sine o anumita miscare, o zveltete, o subliniere ascensionala a monumentului. “Prin ineditul sau, prin deosebit de mestesugita îmbinare a bârnelor si o cunoastere perfecta a sistemului contravânturilor, prin echilibrul proportiilor sale turnul investeste biserica de lemn cu atributul personalitatii”.
Ce sa mai vorbim de farmecul pridvorului, care repeta caracteristica casei de locuit,
a decorului în lemn din interior, a decorului pictat cu distributia iconografica aparte pentru diferitele parti ale interiorului : bolta naosului, tavanul sau bolta absidei, peretii absidei, timpla naosului, peretii si tavanul pridvorului unde se întâlnesc uneori accente picturale realiste.
Un capitol aparte este închinat mobilierului si obiectelor de cult, sfesnice, tesaturi, toaca, clopotele, icoanele pe stica si icoanele pe lemn. In legatura cu icoanele pe sticla, bine documentatul Ioan Godea mentioneaza calatoria pe care Iosif Vulcan a facut’o în secolul trecut, anume în satul Nicula, unde se pictau icoanele pe sticla, calatorie descrisa piteoresc în revista Familia de atunci. Cât despre cultul icoanelor pe lemn si despre importanta estetica acordata icoanelor de lemn de catre taranul român, autorul comenteaza cu multa exactitate faptul ca, spre deosebire de Muntenia si Moldova, unde icoanele de lemn reprezinta donatii nobiliate, în Tara Crisurilor , mai ales dupa secolul XIV când o parte dintre voevozii români sunt “asimilati de patura feudala maghiara”, adevaratii si singurii pastratori de cultura româneasca ramân taranii. Donatorii de icoane, adica cei ce le comandau mesterilor iconari, erau tarani. In mod deoasebit autorul studiaza manuscrisele, cartile vechi, insemnarile de pe marginea filelor din cartile gasite în biserici. Toate aceste elemente ne transpus în ambianta spirituala a satului românesc
Bun cunoscator al culturii spirituale a satului românesc, Ioan Godea ne comunica adevaruri impresionante despre ambianta bisericii de lemn, despre credinta, despre traditiile legate de moarte, despre cimitirul de lângŕ bisericŕ. In unele sate crucile de mormânt sunt foarte înalte, “adevarate coloane ale cerului”, printre pomii saditi la capatâiul celui disparut ” pentruca mortul traieste în amintirea oamenilor mai mult prin pom decât prin cruce”. Cine a vazut vreodata crucile de la Bocsig, ne spune Ioan Godea, este imposibil sa nu fie purtat de gând la Coloana Infinitului a lui Brâncusi”, unde totusi Brtâncusi nu a fost niciodata. Este comunitatea de spirit a “modului de expresie românesc”. La fel de impresionante în ambianta bisericilor de lemn sunt “crucile de eroi”, cenotafuri ale celor morti în departare, fixate pe peretii exteriori ai bisericilor. Din inventarul interiror al bisericilor, autorul studiaza manuscrisele, cartile vechi, insemnarile de pe cartile gasite în biserici. Toate aceste elemente ne transpun în ambiantei spirituala a sanctuarelor satesti.
Un capitol aparte este dedicat studiului functiei sociale a bisericilor de sat din Tara Crisurilor. Spatiul din jurul bisericii a fost loc de judecata, dupa legile nescrise, functie veche medievala, fara îndoiala, iar uneori obiect de disputa între grupurile rurale învecinate. In fine pitorescul spatiu din jurul bisericii, cu magnifice privelisti asupra vailor si dealurilor din jur, a fost deasemenea locul de pastrare si de desfasurare a obiceiurilor populare, loc de praznice si de împlinirea traditiilor stravechi.
Volumul este ilustrat cu un mare numar de desene exemplificând planurile bisericilor, tehnicile de consrtuctie, ornamentele din lemn în special ale frumoaselor portaluri de la intrare.Un numar de 67 fotografii, multe în culori, adeveresc asertiunile privind estetica vechilor constructii de lemn si a vechilor icoane. Zece tabele annexe sintetizeaza ansamblul documentelor studiate, situatia constructiilor în diferite epoci, acte de constructie, numele pictorilor zugravi de biserici sau de icoane din Tara Crisurilor, repertoriul manuscriselor vechi din biserici si a copistilor de manuscrise, impresionanta lista de carti vechi tiparite, si în final repertoriul monumentelor studiate cu date precise de constructie sau de refacere precum si aprecieri bazate pe traditia orala, asupra epocii de constructie. Trebue sa mentionam în final cifra impresionanta de 778 lucrari bibliografice si documente studiate, si care atesta valoarea de opera stiintifica a lucrarii, care este o adevarata monografie de referinta.
Valorosul volum al lui Ioan Godea este expus în etalajele librariilor din România, în magazinele elegante de carte sau în librarii foarte modeste, pentru ca asa se cuvine superbei, profundei, purtatoarei de vechi traditii, aceleia care este arta noastra populara si vestitorul nobletei spiritului românesc.
|
recenzie de Dr. Paul Dancescu - Montreal 10/18/2002 |
Contact: |
|
|
