Elogiu clipei
Orelor în stol care bat să intre pe fereastră, pe usă, pe gaura cheii - negresit le-om deschide.
asadar, jos mâna, iubire, de pe
foarfecă,
de pe mătură. si prin pereţi ar intra. tocmai ce am tapetat după ultimul răcnet, dar turcul plăteste. tocmai ce am înlocuit tocurile de lemn scorojit iar în gaura cheii chiar cheia veghează pe dinăuntru. aceste păsări din podul palmei amândurora au ciugulit când, pe dedesubt, vocile tocmai ce răspundeau: poftiti, poftiti.
s-a acoperit la loc palma de semnele veacului.
de curând si-a luat zborul ultimul
stol.
altora le-au rămas niste pene înfipte
ca amintire pentru ce s-a scris îndelung.
o clipă, se vede clar linia vietii
si clipa e totul, efendi.
Ziua revine cu tine
Călătoresc la-ntâmplare. mă lovesc de noptieră cu partea mea de geam fumuriu.
îmi văd sufletul care nu s-a mai încălzit de săptămâna trecută si nimeresc într-un iglu cu oale. eu ca eu, dar lumea? unde e scara?
unde livingul, biblioteca?
rafturi goale se lasă ademenite ca femeile care nu mai au ce pune pe ele.
un pachet de oregano, un altul de busuioc. dintre icoane să mă fi-ntors si nu m-as fi închinat într-atât.
o insomnie domestică leagă lumile ca-ntr-o peliculă fără sonor. pe marele bulevard al micului oras de provincie, disproportionat în ambitiile sale, un tramvai abia împins îsi leagănă pasagerii.
cu dimineata de toamnă totul alunecă spre teatrul de vară. altădată numai ochi si urechi, orasul e orb si publicul surd,
călătoria sfârsind.
|
Virgil Dumitrescu 2/10/2016 |
Contact: |
|
|
