Refugiul. Deznădejde si sperantă de Mihai Plămădeală
(Editie îngrijită si studiu introductiv de Andrei Nicolae Petcu
Brăila, Muzeul Brăilei si Editura Istros, 2012)
Cartea cunoscutului înalt ierarh bisericesc este structurată astfel: Cuvânt înainte de prof.univ.dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, articolul preasfintiei sale mitropolitul ardealului Antonie Plămădeală, prezentarea detaliată a lucrării, de către Andrei Nicolae Petcu, lucrarea propriu-zisă, două secvente (cartea neamului si o istorie locală) de Vasile Plămădeală si o Anexă cu fotografii, lăcase de cult, monumente, file de jurnal si acte în facsimil, peisaje din Moldova dintre Prut si Nistru si un tablou de promotie, din anul 1923, al scolii de cântăreti din Chisinău. Coperta I reproduce o fotografie de familie, iar coperta a IV-a reia un fragment din acest jurnal.
Ionel Cândea precizează că volumul rememorează destinul cutremurător al familiei basarabene cu nume de semnificatie ziditoare, începând Cuvântul înainte cu versurile poetului Dumitru Matkovschi: „Trecută prin foc si prin sabie,/ furată, prădată mereu,/ esti floare de dor, basarabie,/Esti lacrima neamului meu”.
Articolul mitropolitului Antonie Plămădeală reiterează faptul că intelectualii si administratia au plecat, la năvălirea armatei sovietice, în anul 1944, în România încă neocupată, lăsând în urmă case, pământuri, acareturi, cu speranta de a se întoarce după o ocupatie temporară, însă a urmat rusificarea cu forta a basarabiei si vânătoarea refugiatilor, care, odată prinsi, erau nu „repatriati”, ci deportati în Siberia.
Andrei Nicolae Petcu scrie despre „Drama refugiatilor basarabeni si bucovineni din 1944, între neajunsurile războiului si hotărârilor mai-marilor lumii”, prezentând documente administrative, militare si de presă despre începutul refugiului, prevăzut si organizat în amănunt de statul român, cu mijloace de transport si de cazare, precum si actiunile de protejare a populatiei de abuzuri si deportări.
Alt capitol evocă urmările marelui atac aerian aliat, după ce maresasul Ion Antonescu refuzase cererea aliatilor de a preda trupele române din est. Sunt descrise ororile bombardării Bucurestiului, în special la Gara de Nord. După prezentarea situatiei refugiatilor, autorul conchide că, desi refugiul a fost strict organizat, schimbarea rapidă a frontului a produs panică si dezordine, bombardamentele au produs alte victime, iar încheierea armistitiului cu rusii, sub presiunea Occidentului, a tăiat sperantele celor urmăriti pentru o falsă „repatriere”, care însemna frig, foame, boli, muncă fortată în folosul ocupantului, chiar moartea.
În „Cuvânt de început”, Mihai Plămădeală mărturiseste că a început să scrie jurnalul în anul 1953, la vârta de optsprezece ani, când, descoperit, ar fi fost închis si torturat, fără a avea speranta de a-l publica vreodată.
Îi evocă pe părintii săi, obligati să suporte un timp sub stăpânirea străină, dar trăind bucuria unirii cu Tara, pe eroul Marii Uniri, Pan Halippa, si argumentează dezvoltarea Basarabiei în cei douăzeci si doi de ani când a făcut parte, în mod firesc, din România.
Capitolul „Plecarea” descrie casa părintească din Stolniceni – Lăpusna, evocând figura mătusii Catinca, si mentionează testamentul de expansiune al tarului Petru cel Mare, ale cărui intentii hegemonice au fost respectate si de bolsevici, prin „ciopârtirea” teritoriilor de sud si de nord ale regiunii istorice.Treieratul primitiv cu calul, depozitarea grâului, alte lucrări agricole specifice au fost întrerupte brutal de război. Refugiatii erau întâmpinati, în gări, de cărute care să-i ducă în satele unde urma să fie cazati, si de tineri premilitari care le ofereau ceai cald si pâine cu unt sau marmeladă.Drumul de la Lăpusna până la destinatie este descris cu mult realism, cu abuzurile, furturile de animale sau cereale, interdictiile si groaza celor care fugeau din calea prăpădului.
O altă secventă descrie drumul până la Husi, începând cu scena în care mama, cu multi copii, reuseste, în cele din urmă, să obtină aprobarea pentru trecerea Prutului. În schimb, trecând mai multe zile fără a obtine aprobarea de a se urca într-un tren, hotărăste, pe moment, să se întoarcă acasă. Autorul dezvăluie faptul că ministrul Lucretiu Pătrăscanu, nationalist, i-a ajutat pe refugiati să scape de „vânătoarea de oameni” organizată de rusi pentru a-i trimite în Siberia, prin eliberarea unor adeverinte ( erau vizati numai cei veniti în anul 1944, nu si cei veniti în anul 1940). Sunt apoi prezentate peripetiile drumului spre Bucuresti si spre Craiova, la Criva si la Isalnita. Imaginea despre oamenii din alte regiuni românesti se schimbă, fată de amarul lăsat de haosul de la Husi, fiind întâlniti multi oameni cu inimă, vecini, gazde, colegi de scoală, functionari ai administratiei care i-au ajutat, după posibilitătile si pozitia lor, pe fratii basarabeni aflati în nevoi si suferintă.
La Bucuresti, refugiatii ajung mai întâi pentru copii, ca să urmeze o scoală, urmând găzduirea cu chirie, apoi cumpărarea unei case, în cartierul Militari. Este remarcabilă ideea formării unei solidarităti cu oamenii simpli din jur, de la biserică si din cartier, precum si aceea a sprijinului pe care statul român l-a acordat cetătenilor săi prigoniti.
În ultima parte a acestui studiu, bazat pe trăirea nemijlocită a evenimentelor, se face un excurs în istorie, exprimându-se speranta că nedreptătile istoriei se vor îndrepta, neomitându-se mancurtizarea unei părti mai putin instruite a populatiei basarabene, îndoctrinată de-a lungul deceniilor de ocupatie.
Foarte interesante sunt si cele două capitole scrise de Vasile Plămădeală, prezentând importante date biografice, genealogice si de spiritualitate românească din zona răsăriteană a spatiului românesc, multe necunoscute si riscând, altfel, să se piardă.
Jurnalul scris de Mihai Plămădeală reprezintă o frescă vie si realistă a destinului românilor care au suferit uriase nedreptăti, abuzuri si efecte ale războiului, ale luptei pentru dominatie si teritorii, de la izgonirea de la casa părintească până la adaptarea în alte zone, până azi ei nutrind speranta unei schimbări în bine în istoria, geografia si cultura românească proprie.
|
Corneliu Vasile 12/27/2015 |
Contact: |
|
|
