De vorbă cu Helen Mirren
Helen Mirren este una din cele mai mari actrite ale generatiei noastre.
Si-a început cariera la 13 ani cu un rol într-o piesă la scoală. Atunci a stiut că va deveni actritǎ. În numai cîtiva ani a câstigat admiratia cuvenită actorilor talentati, fapt care i-a adus nenumărate premii si onoruri, printre care si Golden Globes pentru filmele „Elizabeth-I”, „The Queen” si mini-serialul „Losing Chase”. Este creditată ca fiind cea mai bine îmbrăcată în catgoria femei peste 50 de ani, ceea ce a încurajat industria Hollywoodiană să nu angajeze numai tinere actrite.
RA: Bine ati venit, majestatea voastră Dame Helen!
HM: Nici chiar asa, Ray!
RA: Mă rog, la dispozitia si harul dumenavoastra, fiind răsplătită de către Regina Anglei cu titlul de „Dame” (echivalentul lui „Sir” la bărbati).
HM: Mă măgulesti... deci, ce te interesează de data asta?
RA: Cititorii de la Observatorul vor să stie care e secretul tău?
HM: Care dintre ele?
RA: Probabil cele legate de tinerete, frumusete spirituală, efervescentă... căci despre talent, ori îl ai ori ba?
HM: Tinerete? Ha! Probabil se referă la faptul că eu colind scenele si ecranele lumii la vârsta asta!
RA: Sunt sigur că asta te tine pe picioare mai bine decât orice medicament. De ce stai mai mult la Hollywood, când Londra e asa fabuloasă?
HM: E adevărat, nu stiu ce as face fără să fiu pe scenă sau ecran! Iar Hollywood-ul e mai putin pretentios la protocoluri si turnează din ce în ce mai multe filme si seriale TV cu sanse mult mai mari să-mi desfăsor arta si să fiu plătită destul de bine. Dar nu las banii să-mi dicteze deciziile de roluri.
RA: Eram sigur, pentru că, precum zici, aici sunt mai multe proiecte de filmat decât în Europa. Întrebarea este dacă sunt destule cu subiecte care merită mentionate?
HM: Au început să fie, căci cufărul Englez începe să se golească, iar majaoritatea celor din celelalte tări sunt mai mult locale decât pentru piată globală. Pe ici colo se strecoară însă câte unul care într-adevăr merită să fie recunoscut de Golden Globes sau Oscar. Plus că investitorii Americani, ca să-si asigure investitia, combină actori si regizori mari, sporind sansele de a recupera banii.
RA: Adevărul este că si industria filmelor s-a multiplicat cu o multime de firme începătoare, care
îsi încearcă norocul la un nivel financiar mic, ceea ce nu le convine marilor studiouri din cauza costurilor de întretinere, etc. Plus că ei se asteaptă ca filmele lor să fie văzute global în zeci de milioane, pe când noii cineasti se multumesc la număr mai mic.
HM: Asta asa este, spre fericirea creatorilor independenti.
RA: Înteleg că ai fost atrasă să regizezi, după cum si Angelina Jolie Pratt si alti mari actori care si-au format firmele lor independente.
HM: Într-un fel e normal să ne încercăm capabilitatea, dat fiind că stim pas cu pas problemele unui regizor si având firmele proprii, ne permitem să alegem subiecte aparte cu riscuri mai mici, chit că, după cum stii, ca actor participi numai un timp limitat la turnarea unui film, pe când ca regizor îti ia aproape 2 ani din viată ca să-l prepari cum trebuie si artistic si financiar.
RA: Dar mai există situatii când unii îsi amanetează casa, sau sunt ajutati de prieteni sau colegi de facultate.
HM: Bine zici! Apelezi unde poti si când poti...
RA: Da, si atunci e dilema ce sacrifici. Timpul necesar creatiei? Scrisului? Cel cu familia? Cel necesar cercetărilor? Sănătatea? Recreatia atât de necesară? Nici nu mai vorbesc de cel dedicat educatiei, informatiei si satisfacerea unor plăceri personale de care avem nevoie!
HM: Toate astea si chiar mai mult!
RA: Acum te întreb, pentru-că ai avut asa un rol grozav în filmul recent TRUMBO, despre un scriitor prolific, de pe lista neagră, fiind acuzat că e comunist, e această una din realitătile crude la care poate duce ignoranta? Eu am declarat război ignorantei de când am avut patru ani si mai tarzaiu, la 11 ani.
HM: Bravo tie! Hmm, la patru ani! Eu am crescut în Anglia la tară, în sărăcie, dar când la scoală m-au pus într-o piesă de teatru, am stiut că asta este ce vroiam să fac toată viata. Aveam 13 ani! Actoria este o profesie aparte. Fascinantǎ si totodată adictivǎ.
RA: Cel putin acum nu te mai poti plânge de sărăcie! Chiar, care din calitătile pe care le ai îti este preferată?
HM: Hmm, nu-mi dau seama, pentru că se intercalează si răsar când te astepti mai putin.
RA: Ca, de exemplu, când ai trecut de la teatru la film?
HM: Nu m-a ineresat filmul, am fost dedicată total teatrului. Am dorit să fiu ca Sarah Bernhardt sau Eleanora Duse, marile actrite clasice. Cele două trei cinematografe aveau în majoritate filme porno asa că nu ne-am dus, pur si simplu! Odată însă, au jucat l’AVVENTURA, un film de Antonioni cu Monica Vitti în rol principal si am acceptat din curiozitate. Mai încolo, Anna Magniani mi-a devenit profesoară de actritǎ de film. Doar uitându-mă la ea pe ecran. Iar experienta a completat restul.
RA: Si acum despre unul din secretele meseriei de care am pomenit la început.
HM: Okay, sunt pregătită!
RA: Perfect! Multe din rolurile interpretate au fost foarte grele atât psihologic cât si fizic. E greu de conceput că nu te-au afectat. Unii actori pot să se debaraseze în momentul când si-au terminat ziua iar altii le mentin pe durata filmului. Din ce categorie faci parte?
HM: O întrebare foarte apropos! Depinde....rolurile grele, odată intrate sub piele, tind să rămână un timp mai endelungat. Cele mai usoare dispar mai repede, dar nu fără disciplina profesională pe care o avem ca actori să lăsăm „munca” în teatru sau pe ecran că să ne revenim la viata noastră normală. Dar, mă rog, e de asteptat să fim afectati, asa cum, după ce vezi un film sau citesti un roman, rămâi pe gânduri ca să poti gusta inflectiunile. Secretul meu este că atunci când mă găsesc pe stradă este simplu: e trafic de masini cu soferi nebuni si trebuie să le dau atentie tot atât de mare ca si rolului respectiv. Iar din momentul acela mă regăsesc inclusiv în prudenta necunoscutlui.
RA: Deci nu ai nevoie de a bea un pahar de vin, etc.
HM: Vin? Ha! Poate sampanie!
RA: Ei, da! Asa mai zic si eu, doar te-ai exersat deja ca regină!
HM: Ray, cum se face că pot prezice cum ar reactiona alti jurnalisti, dar cu tine n-am idee ce născocesti când întrebi?
RA: Ah, e foarte simplu... actualmente e si o regulă de teatru...
HM: Really?
RA: Da, datorită legii că trebuie să fii atent la ce-ti spune cineva si să reactionezi si la tonalităti, nu numai să afisezi ce vrei tu să spui. Corect?
HM: Dar asta nu e numai în teatru! E aplicabil cu oricine!
RA: Tocmai....Vreau să-ti multumesc pentru o sedintă extrem de plăcută, ca de obicei.
HM: WOW! ... a trecut o ora! O să tiu minte discutia noastră, mi-a plăcut, bravo.
RA: Pe curând, deci! Numai că trebuie să-mi spui când si unde.
HM: Credeam că asta e de datoria ta să propui.
RA: Corect. Numai că, în cazul majestǎtii voastre, e si chestie de omagiu si respect.
HM: Arividercci! Pe curând!
RA: Asisderea! Ariverdela!
|
De la Ray Arco, corespondentul nostru din Hollywood 12/21/2015 |
Contact: |
|
|
