Sanie cu zurgǎlǎi…
În anul 1936, întreaga lume a avut ocazia să asculte si să se desfete cu un cântec intonat de nu prea cunoscută cântăreata de muzică românească până atunci, Maria Lătăretu. Lasă că mai târziu si altii au repetat cântecul “Sanie cu zurgălăi”, dar Maria Lătăretu a interpretat acest cântec cu talent si cu răsunet mondial. Ani multi după aceea am avut ocazia să ascult si versiunea engleză a cântecului. Datorită faptului că ne aflăm acum în Decembrie si încă mai asteptăm ca mantia omătului să ne învăluie viata în sunetul unei sănii cu zurgălăi, subiectul îmi stăruie în minte.
Dar am avut si eu o poveste cu o sanie si cu zurgălăi, care, desi nu de amploarea celei care ne-a inspirat ani si ani, pentru mine,- si o spun cu mâna pe inimă,- fiind adevărată, a lăsat o amintire de neuitat în familia mea. În anii 1955-56 am lucrat la ziarul regional din Suceava. Si cum iarna era în toi si Crăciunul (Sărbătoarea de iarnă, denumită pe atunci) bătea la usa, am primit vestea că un concediu de o săptămâna mi-a fost aprobat de conducere, bucurie mare, mai ales că sotia si fetita mea de aproape doi ani se aflau la Bucuresti. Nu mi-a luat mult să mă gândesc ce cadou să aduc cu mine. Nu departe de clădirea redactiei era un atelier de tâmplărie si comanda mea, o sanie cu aspect de cărut pentru un copil, a fost primită cu zâmbet si întelegere. I-am dat si un termen de lucru si în ziua în care eram gata de plecare am rămas înmărmurit de reusita comandei. Nu mai văzusem ceva asemănător în orasul Suceava si eram perfect sigur că în tot cartierul meu de acasă nu se va găsi o asemenea minune. Mai cu seamă că am cumpărat si trei clopotei pe care i-am instalat la spătarul cărutului-sanie si în mânerele laterale. Asa a luat fiintă “sania mea cu zurgălăi”.
Din oras, unde nu existau taxiuri care să te ia la gară, pentru că nimeni nu ar fi solicitat asa ceva, si până la gara din Itcani, nu era prea departe. Dar se întâmplă să fie o ninsoare grea. Am însfăcat o geantă cu niscaiva lucruri într-o mâna, iar în cealaltă, sania. Si dus am fost. Îmi amintesc că am grăbit totusi pasul, pentru că stiam la ce ora pleca trenul si, mai alergând în nămeti, mai alunecând pe săniută, am ajuns la gară când trenul pufăia gata de plecare. Usile masive erau deja încuiate automat si ce am apucat să fac a fost să mă catăr pe scara unui vagon, în fata unei usi, cu geanta mea de călătorie si cu sania- landou.
Asa am călătorit până la următorea statie de oprire, la Burdujeni, când cineva a deschis usa si am luat locul ce mi se cuvenea, de călător cu drepturi depline. Sania, înzăpezită, am plasat-o pe culoar.
Ajuns acasă pe înserat, am ascuns sania în pivnită, ningea cu putere si am găsit familia la masă. Nu am scos un cuvânt despre sanie si doar a doua zi, când am iesit afară, l-am rugat pe socrul meu să-mi dea o mâna de ajutor, cu o plăpumită, o pernă si o cuvertură. Sania cu zurgălăi făcuse furori. Nimeni nu a scos o vorba si doar eu, colo, ca un bărbat, am spus: "Acum, aduceti printesa!"
Curând cartierul a văzut sania, vecinii au întrebat de provenienta ei, m-au admirat si chiar invidiat. Asa ceva nu mai văzuseră. Clopoteii răsunau în râsetele copiilor si fiecare dorea să tragă sau să împingă sania.
Ani si ani am înveselit copiii cartierului si, când am părăsit România, am făcut cadou sania mea cu zurgălăi unei familii cu doi copilasi.
O mai exista oare sania de pomină acum?
Sanie cu zurgălăi / Frumosi sunt călutii mei..! Cred că în satele românesti se mai aude si azi zurgalaia săniilor.
Toronto ON
|
Harry Beer 12/18/2015 |
Contact: |
|
|
