Cânt divin - Corul bizantin din Toronto
Ascultasem cu mare plăcere muzica bizantină cântată la slujbele religioase ale bisericii Sfântul Ioan Evanghelistul, unde preotii Antonel Dumitru si Stefan Morariu îsi îmbinau divin vocile. Micile echilibristici vocale, uneori neasteptate, te lăsau să ghicesti cum va suna nota următoare. Erai uimit si încântat. Aflasem de o serie de concerte ale corului bizantin, primul de acest gen din Toronto. Din cele trei concerte ce au avut loc recent, am participat la două: la Biserica anglicană Saint Timothy si la biserica română ortodoxă Toti Sfintii.
La primul concert, lumea astepta cu nerăbdare începutul spectacolului, fără să stie la ce să se astepte. Luminile din sală se micsorează si simti că esti înconjurat de corul ce se îndreaptă spre altar, în sunet de toacă si clopot… un moment cheie al spectacolului, în care îti iei în serios rolul de spectator si intri in atmosferă. Toaca are un sunet sublim si e într-o comunicare explicită cu enoriasii, în ritmuri clare, ce dau fiori, chiar înainte ca muzica bizantină să fi inceput. Pe scenă, instrumentele sunt puse la îndemnă, lângă cor. Ascultam cu interes o introducere bine gândită, ce prezenta programul de muzică si poezie al spectacolui ce se anunta de zile mari.
Aflăm că:
“Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu de-a lungul timpului a îmbrăcat diferite forme iar muzica a fost parte a cultului divin si a cinstirii lui Dumnezeu cu mult înainte de venirea lui Hristos. Cunoastem din psalmi că muzica vocală si instrumentală era pusă în slujba laudei lui Dumnezeu Savaot. Apoi, în Noul Testament aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos, după Cina cea de Taină, a cântat psalmi de laudă împreună cu Sfintii Apostoli. Muzica a fost însotitoarea cuvântului si dupa Cincizecime, când ia fiintă Biserica, după Pogorârea Sfântului Duh. Mai apoi, când au inceput prigoanele si când crestinii erau trimisi la moarte, acestia, plini de seninătate si de duh, mergeau cântând către locul pătimirii lor, lucru care desigur a impresionat si a schimbat inimile multora din cei ce îi auzeau.
Odată cu libertatea religioasă oferită crestinilor de Sfântul Împărat Constantin, cultul divin, de acum public, se dezvoltă major, si odată cu el si muzica religioasă, care până atunci rămăsese recitativă. Influenta orientală, modurile muzicale cunoscute în cultul ortodox sub denumirea de glasuri, teoretizate de Sfântul Ioan Damaschin la începutul secolului VIII, eruditia si arta componistică a primilor creatori de text si muzică bisericească numiti melozi, toate acestea crează muzica de sorginte bizantină, ori muzica psaltică, o muzica originală, cultă, teoretizată si complexă si cel mai important, de inspiratie divină.
Apoi, prin schimburile culturale făcute între tările ortodoxe si mai ales după căderea Bizantului, când numerosi învătati si prelati au luat calea pribegiei în alte tări din Europa, muzica psaltică începe să prindă contur si în Tările Românesti, cu precădere în mânăstirile din Moldova. Ne referim aici la Scoala de la Putna, important centru religios si cultural în care au fost scoliti primii psalti ai tării noastre. În secolele XIX si XX, muzica psaltică este practicată pe scară largă în mânăstirile si în bisericile parohiale din Moldova si Muntenia, unde de-a lungul veacurilor si prin compozitori de muzica bizantină precum Dimitrie Suceveanul, Stefanache Popescu, Anton Pann, Macarie Ieromonahul, Ghelasie Basarabeanul, Neagu Ionescu, Ioan Popescu-Pasărea, aceasta îsi statorniceste pe drept cuvânt numele de muzică religioasă românească.”
Concertul începe cu intonarea lui Aliluia din Săptămâna patimilor, (glas VIII), melodie uniformizată. Apoi, a fost urmată de alte frumuseti. Muzica bizantină se mai numeste si “psaltichie”, muzică închinată lui Dumnezeu. Cânt divin.
L-am întrebat pe părintele Antonel Dumitru ce face muzica înăltătoare.
Dânsul a răspuns:
“Această muzică este fundamentată pe legile sonore ale antichitătii grecesti, pornind de la Terpandru, Pitagora, Platon sau Aristoxenes (sec. VIII - IV inainte de Hristos) preluate într-o altă manieră de sfintii capadocieni din Răsărit, Fericitul Augustin, Sfântul Ambrozie al Milanului pentru Apusul crestin, iar la noi de către sfintii Niceta de Remesiana, Ioan Casian si Dionisie Exiguul (cel Smerit), ajungându-se până la sfântul Ioan Damaschinul (sec. VIII după Hristos), cel care a sistematizat noua muzică în tiparul celor opt glasuri sau game.
Pe lângă structura antică greacă, muzica bizantină se înrudeste (în ce priveste linia melodică) cu cântarea din cultul iudaic. Mântuitorul Însusi, împreună cu Apostolii, foloseau în timpul rugăciunilor melodii iudaice vechi, ele ajungând să se transforme în timp, în noul tipar crestin.
Un ultim izvor care defineste si particularizează această muzică îl reprezintă inspiratia populară (muzica folclorică); asa se explică variatiunile de interpretare a muzicii bizantine în marile centre ortodoxe: Constantinopol, Ierusalim, Palestina, Siria, Grecia, România, Serbia, Bulgaria si Rusia.
Muzica nou creată a avut la început un caracter oral, nefiind asezată în scris până în secolul VIII, când are loc si prima sistematizare a ei. Prima notatie a apărut in secolele IX - XI, numită ecfonetică, a doua notatie, cucuzeliană, apare in perioada sec. XIII - XVIII, iar ultima se evidentiază după anul 1814.
Tările Române au fost încă din secolul IV sub influenta Imperiului Bizantin, beneficiind si contribuind la întreaga spiritualitate desăvârsită acolo. În mod firesc, Bizantul a oferit si a primit tot ce a fost mai frumos si divin din acest spatiu geografic.
În concluzie, muzica bizantină nu apartine unui popor, ci este plămada tuturor popoarelor din acel bazin geografic si spiritual; este creată de oameni aflati permanent sub inspiratia Duhului Sfânt; ea apartine cultului, are sensibilitate atât în creatie cât si în interpretare: cine cântă în Biserică se roagă, si cine se roagă, cântă. În acelasi timp, muzica aceasta are legi foarte bine stabilite. Ea sensibilzează, transformă si tămăduieste pe cel ce cântă sau o ascultă. “
Când la acest regal muzical se adaugă selectia unor poezii religioase recitate cu talent si har de către părintele Stefan Morariu, seara devine memorabilă.
Ea se încheie în sunet de toacă si clopot, asa cum a si început.
S-a ovat in picioare. Pleci de la concert alinat si “tămăduit”. Rămâi cu speranta că astfel de întâlniri spirituale si culturale de tinută se vor repeta sub forma unor concerte tematice în functie de perioada liturgică a anului, pe care deja le anticipezi .
Felicitări corului bizantin!
Toronto
|
Milena Munteanu 12/18/2015 |
Contact: |
|
|
