Insomia căutării - un nou volum al doamnei Elena Armenescu
Intâmpinăm cu mare bucurie si căldură, cu emotie volumul INSOMNIA CĂUTĂRII – titlul simbolic relevând ,, căutarea” : poeta caută, si cântă, si caută: omul si iubirea, credinta si Dumnezeu, patria si România, pacea si armonia s.a.m.d. Este o căutare care nu doarme, are ,,insomnie’’ – o stare de veghe permanentă, necesară si binevenită – generată de o sete de cunoastere de necuprins, sete de absolut, de unde si pledoaria pentru bine, adevăr si frumos.
Doamna Elena Armenescu ne îmbogăteste spiritual si emotional cu multe volume de versuri (unele scrise si în vers clasic, prozodic) si proză ( având în pregătire încă două) în care,, tratează’’ teme ca: iubirea -femeia, credinta – Dumnezeu, poezia – poetul, Dacia – România, pacea - armonia si altele – cum o face si în volumul de poezii ,,Insomnia căutării”, ce cuprinde cincizeci si sapte de creatii lirice – creând un Univers simbolic, metafizic, în care sentimentele, visele, chemările cresc si înfloresc hrănite de misterioasa si divina iubire. Asemnea unei fete Morgana – poeta se lasă ademenită de necunoscut si de sete de cunoastere, de dorinta de iluminare a misterului, de pace si armonie, ,,căutand astfel calea ‘’ propriilor sale gânduri si simturi – timp în care
,, Fără de veste am intrat/pe poarta nesocotintei …’’. E o confesiune sinceră si emotionantă sub semnul căreia îsi asează întregul volum.
Autoarea are un parcurs lyric interesant, de la ,,Ferestrele somnului” la ,,Insomnia căutarii ‘’ ,’’Regatul ascuns” al poeziei sale stând sub imperiul căutării dragostei si credintei – propunând si instaurarea unei dictaturi ce nu a fost experimentată încă ,,Dictatura iubirii’’ exilând uitarea (în favorea aducerilor aminte inclusiv a trecutului istoric) în volumul ”Exodul uitării” si adresând un ,,Strigăt spre lumină” - oferindu-ne când o ,,Iubire Impărătească’’ si un ,,Joc tainic”- ,,De mână cu Orfeu ‘’- când reînviind ,, Memoria statuilor” - sacralizând ”Locul de lumină” în care s-a născut, sub ,,Cântecul iubirii” ( am trecut în revistă titlurile volumelor sale de versuri, în ordinea aparitiei!).
Asistăm în acest volum la desfăsurarea unei poezii cu filon autentic si religios, izvorînd din erotism, sinceritate, emotie intelectuală, concentrând expresia preponderent metaforică în versuri originale, cu o prozodie aparte - stofa de 5-6 versuri până la 10 -11 versuri - ritm si rimă deosebite, aliteratii si onomatopee, versul liber s.a.) slujind exprimării unor gânduri, idei si sentimente deosebite, esentializate sugestiv si individual (în maniera unor L. Blaga, I. Barbu , N. Stănescu).
Sensul vietii poetei îl reprezintă - potrivit aprecierii lui Lucian Gruia - căutarea credintei, volumul fiind dedicat dragostei ce face fiinta umană să înflorească, înaltând-o la cer, parte integrantă a universului, aspirând spre absolut: ,, Mereu cu fata la cer” ( titlul primei poezii din volum) ,,Căutând calea ‘’( titlul celei de a 2-a poezii )…mai gresesti, te lasi ispitit si maculat; de aceea, se înversunează să caute calea dreaptă ,,Fără spini ‘’… si se lasă purtată de heruvim ,, spre sălasul ceresc ‘’. Asa ajunge poeta la ,,Inflorire ‘’ - din iubire , trăind prima tresărire, nelinistea la ,,glasurile chemarii inimii” ce se pregăteste să înflorească pentru că ” luceafarul/ Coboară la fiecare poartă”.
In ,, Metafizica punctului ‘’ regăsim irizări si adieri din N. Stănescu: ”Eu eram un punct, el era un punct / Eu eram un cântec irepetabil / El era un cântec neîntrerupt”.
,,Recunoasterea sinelui ‘’ se petrece când Miacolul se naste descoperind Supremul Semn / al recunoasterii .
Urmează un ,,Apel ‘’ pentru a lăsa copiii să viseze, pentru a nu le strivi puritatea, iar,, Când e hulit adevărul ‘’ - se aruncă în noi cu nămol, ne murdaresc si ne zdrentuiesc sufletele, mesajul fiind ca acest lucru să nu mai fie permis.
,,Vino Isuse!” deschide seria poeziilor de factură religioasa; autoarea il invoca pe Isus să-i ridice ,, piatra cea grea” ,,de pe inima mea’’, ,, să mă pot elibera”; ideea este că numai Dumnezeirea te eliberează de întuneric, de calomnie, de răutate - căci ,,Numai platosa nevăzută a credintei” îl poate salva pe om .
,,Regăsire la vămi”- potoleste cumva ”foamea de cer”, poeta căutând Cuvântul, citez: ,, să botez locul si întâmplările / Lângă cer” - pentru a mă regăsi ,,Vie/ Lângă Tine”.
Urmează un ,, Cânt de multumire” sincer , simplu si emotionant spus, adresat ,, oamenilor adevărati” - tati si mame protectoare - rugându-se împreună pentru armonie si pace infinită.
Poeta surprinde apoi, ,,Larma sufletului ‘’ – metaforă onomatopee axată pe locutiunea metaforică alternativă ,,gânduri viscolit-am cu atingeri ,,cu aprinderi ‘’ ,,în fântâna începutului gândului ‘’ întru invirea ,,noului cuvânt ‘’ la ceasul învierii – aprins cu evlavie lângă IISUS, care este ,,lumina Cuvântului”.
Versurile abundă în metafore, repetitii, enumeratii, aliteratii si onomatopee ce plasticizează si dinamizează ideille si sentimentele într-o efuziune lirică declansată si de versul liber, strofa de 5-10-11 versuri dând libertate de expresie poetei …ca în ,, Cântec de seară: Ard, încă ard, / De dorul ducerii / Spre înăltime … ” ne destăinuie Elena Armenescu, dând de înteles că mai are multe de spus, căci periplul liric nu s-a încheiat. Retinem expresia metaforică si comparatiile sugestive: ,,Ard, încă ard /Ca focul de aseară / Aprins din vechiul gard / Care cândva, împrejmuia sufletul meu /Cu vorbe sublime ‘’.
In ,,Dor de Paradis ‘’ – ocrotită de ,,un înger’’ – atinge extazul: Hristos a înviat! Exlamă poeta, coplesindu-si cititorii.
În poezia ,,Absentă la miracol mâna ‘’ înaltă – interogativ – o odă mâinii , muncii creatorului, avertizând în final: ,,Vor veni vremuri grele / In care pâinea ne va sări din mâini / S-a mutat mâna / Pe arme”.
Trecând pe lângă poeziile: ,, Desprins de lume”; ,,Dintotdeuna” unde poeta îsi descoperă prezenta ,,aici’’, ca ,,verigă într-un lant al împlinirii poruncilor” întalnim un ,,Elogiu Poetilor’’ numiti simbolic ,,îngeri rătăcitori printre oameni” pentru că ”ei sunt trimisi / Cu sacra misiune / Pe pământ / Să deschidă portile, ferestrele / Cerului /Ferestrele si portile credintei… spre posibile / Inaccesibile lumi”.
In poezia ,,Nu plange!”ne spune tuturor : Ai incredere! ( în Dumnezeu ) /Doar Domnul ne-a zidit /Nu vezi câtă matematică (El) stie! ( nemai vorbind de fizică si chimie)…El te înnoieste! Iar în ,,Purtând urma zăbalei ‘’ autoarea e cuprinsă de o patimă nemăsurată - demiurgică adorare - mărturisind, cu pioasă evlavie: ,,Am stiut dintotdeuna clar / Că numai prin Tine Doamne iar / voi vesnici netulburat /purtând urma zăbalei / lumii/ din care am evadat”.
,,Trăieste darurile luminii – aureolează culorile curcubeului într-un gingas diafan joc: în rosul răsăritului … un îndemn la iubirea universală, eternă: fratele meu întru iubire/Te du…
,,Profana’’ Elena Armenescu îsi recunoaste credinta la modul simplu dar sublim: Mi-am fost străină ca un oarecare / până să te aflu Doamne / In adorare”.
In ,,Rătăcirile ‘’- ne reaminteste că ,,Puterea omenirii nu e blândă!” - iar în ,,Harta a tainelor ‘’ se întreabă dacă există un loc în care Dumnezeu, asezând-o de strajă ,,insomniei oceanului stelar de vise”, să-l descopere.
,,Vegheată de îngerul păzitor” i se dezleagă taina, iar îngerul luminii îi spune să meargă curajos, înainte ,,spre inima aproapelui”.
Purtand mereu pe Dumnezeu în suflet poeta îsi imaginează un colind mistic de Anul Nou: ,, ”Cine sunt si cui rămân?’’ invocând chiar cuvinte flexibile ca ,,miezonoptica”: La usa cui bate / La fereastra cui colindă/ Domnului Doamne / Flori de măr!
,,Invocarea îngerului” ne tulbură prin aspiratiile poetei:,,Să se facă lumină! Să fie adevăr … în lumea de lângă noi si din noi - răscolindu-ne cu interogatia retorică: Cine sunt eu pentru Tine/ de mă ocrotesti? Si-apoi – iarasi ne tulbură cu strigătul de încredere: Existi, nu esti singur” .
”In altă dimensiune trecând” este un imn închinat femeii, amintind de L. Blaga ori N. Stănescu: ,,In trupul ei de amforă /Stropit ca în ceremonie /Cu uleiuri aromate /Afluentă de suflet , /Liturghie”.
Si… de la imn…la descântec: ,,Cel care a trîăit în vulturi”: Acum, aici / Să vină cel însigurat /Cu viata amânată!
O cumpătată dar netărmurită dragoste de tară, de oameni, de pamântul străbun, îsi face loc, spre exemplu, în poezia ,Fosnetul gândului”: Pământu-i leagăn de iubire /Colt de rai, prietenos si cald/ Pe el stau asezate-n dăinuire /Iarba si pietrele pe care calc ‘’ ori în ,, Nu râd , nu plâng”: Stau aici împietrită / Pe piatră / Nestramutată.
Poeta ne aminteste că-n noi stă puterea de înăltare spirituală si de trezire a neamului fată de care avem o datorie morală. Dacă fiecare am zidi o cărămidă la catedrala Fiintei nationale române am fi salvati: Aici, la Sarmisegetuza / este semnul tămăduirii noastre /Lângă steagul dacic (cu trei culori din curcubeu), ca legământ cu Dumnezeu”. Poezia ,,Epistolă din veacul trecut ‘’- e o încununare a românismului poetei, refrenul fiind revelator:,,Binecuvântati, cântati , armonia/ Pacea si întelepciunea noastră / Binecuvântati, cântati România/ Ca-n rugaciune, fecioara castă”.
Foarte potrivite mi se par aprecierile lui Stefan Dumitrescu ce o consideră pe doamna Elena Armenescu - o poetă inteligentă, creatoare a unui cosmos bogat (o gradină de crini) – o lume diafană, cu sensuri profunde ale unui spirit însetat de cunoastere, de absolut, cu vocatia visului, a puritatii si a iluminării misterului.
Asa trebuie să întelegem si sensul invocarii din ultimele cinci versuri ale ultimei creatii din volum ,,Sunt cupa din mâinile Tale”- poezie ce exprimă dorinta de viată, de perpetuare, de simbioză cu Natura, cu Dumnezeu: ”Printre alintoase flori,/ cu Soarele la dreapta mea /în mijlocul zidirii Tale stând, / Mai lasa-mă, mă lasă / Pe planeta Pământ!
Ne alăturăm si noi acestei rugi – pentru ca poeta - cu sănătate si putere de muncă, iubire si credintă - să ne mai bucure inima si să ne mai încânte sufletul cu noi si noi creatii, măsură certa a talentului său.
|
