Carti la Indigo si Chapters : Khaled Hosseini - ”The Kite runner”
Devenit faimos dupa publicarea primului sau roman, “The Kite runner”, Khaled Hosseini s-a nascut in Afganistan in 1963, anul in care King Zahir Shah introduce reforme moderne, precum alegerile democratice, libertatea presei, si dreptul de a forma partide politice. Tatal lui Khaled, diplomat de cariera l-a dus cu el in Franta , si de acolo in USA, dupa ce situatia politica din tara natala s-a inrautatit. In 1978, tulburarile politice nesfarsite ale Afganistanului, au luat o noua intorsatura; un coup-de-etat, denumit Revolutia Saur, l-a inlaturat pe Presedintele Daud, (omul care a infiintat Republica), si un partid communist a preluat puterea. Asta pentru o vreme doar...nimic nu dureaza prea mult in Afganistan! A urmat invazia militara Sovietica, si apoi Talibanii, si apoi interventia Americana, si de atunci incoace , efortul continuu de a moderniza si schimba tara. K.H. s-a reintors prima data in patria natala in 2001, cand a declarat ca se simte uneori vinovat de a -si fii abandonat neamul si istoria. Nu a fost de fapt decizia lui, el avea 15 ani cand a ajuns in USA, unde va deveni medic internist. A continuat sa practice medicina, situatie pe care a comparat-o cu o casatorie din obligatie (“a forced marriage”), pina cand a devenit cunoscut cu primul sau roman, si de atunci a devenit un scriitor full-time.
De parca ar vrea sa incerce sa-si disculpe “vina- imaginara,” romanele lui se inspira din istoria si viata de fiecare zi Afganistanului, care inca traieste in sangele si memoria lui.
The Kite Runner, publicat in 2003 a fost un best-seller, si ne descrie povestea lui Amir, un baietel din Kabul. Nascut intr-un cartier bogat denumit Wazir Akbar Khan (dupa numele unui emir care a condus primul razboi anglo-afgan pe la 1800), dintr-un tata negustor bine-situat, mama lui Amir moare la nastere, lasandu-l pe Baba( tatal) drept singurul parinte. Pentru tot restul vietii lui, Amir va incerca sa castige atentia, simpatia si aprecierea lui Baba. Nu pentru ca de fapt Baba nu l-ar iubi, ba dimpotriva, dar pentru ca simte ca exista un altcineva care ii face concurenta. Acesta este Hassan, copilul servitorului lor Ali, si prietenul din copilarie al lui Amir. Vom afla mai tarziu de ce Baba este atit de atasat de Hassan. Amir impreuna cu familia lui apartine tribului Pashtun, care este dominant politic si economic, in timp ce Hassan este un Hazara, considerati de catre Pashtuni un fel de rasa inferioara. Pentru cei ce nu stiati, Hazara sunt un grup etnic de musulmani Shia, care traiesc in zone din Afganistan, Pakistan si vecinatate, si care au fost persecutati inca din secolul 16. Hazara vorbesc farsi(persana), in timp ce Pashtunii au limba lor, si sunt inruditi cu est-iranienii. Desi majoritatea populatiei Pashtun sunt musulmani Sunni, unii sarbatoresc totusi Nouruz ( anul nou Iranian). Si fara sa cunoastem istoria complexa a triburilor din zona, vom intelege din roman cat de intensa si feroce poate fi antipatia si lupta dintre aceste comunitati!
Baba, din fericire este un liber-cugetator, si la fel este prietenul lui apropiat, Rahim Khan, care va juca un rol important in viata lui Amir.
Hassan este descris ca un personaj de o frumusete de caracter superba, prea idealizat, nu are defecte si slabiciuni. Amir in schimb este uneori dominat de frica, si cu lasitate isi va abandona prietenul in momente grele. Hassan este atacat si violat de Assef, personajul negativ al romanului. Ca totul sa fie cat mai diavolesc cu putinta, Assef este Pashtun si are si o mama germana, este blond cu ochi albastri, este rautacios si chiar sadic, admira Germania nazista si conceptul de “Untermensch”, si sfarseste prin a deveni un Taliban, atit la propriu cat si la figurat.
Povestea lui Amir ne poarta din Kabul in Pakistan, acolo unde evadeaza impreuna cu tatal lui, si in cele din urma in Fremont, California. Aici legatura dintre tata si fiu devine tot mai puernica, pe masura ce amindoi trebuie sa infrunte vicisitudinile emigratiei, si pe masura ce ne apropiem de moartea lui Baba. Tot aici, Amir o va intalni pe Soraya, viitoarea lui sotie si fiica Generalului Taher. Merita sa ma opresc putin asupra acestui personaj. Generalul este un esuat in Lumea Noua, traieste in trecutul sau afgan glorios, si vrea ca toate valorile lui “traditionale” , sa fie respectate in sanul familiei, ca de exemplu fiica lui nu are voie sa bea vin la masa cu musafirii, pentru ca femeile nu au voie sa bea alcohol...
Amir se va intoarce in Aganistan la rugamintea lui Rahman Khan, prietenul tatal sau, cu care de fapt a intretinut o relatie de apropiere sufleteasca-intelectuala , mai deschisa decat cea cu parintele propriu, asa cum se intampla deseori in viata. Rahmin Khan l-a “citit” pe Amir, ca pe o carte deschisa, si ii sugereaza sa se intoarca , pentru ca exista o sanse de “mantuire” a constiintei lui vinovate.
Amir si Soraya nu pot avea copii biologici, dar si asta se rezolva . Sohrab este fiul lui Hassan, si dupa ce Hassan este ucis de catre Assef Talibanul, Sohrab ajunge intr-un orfelinat in Kabul. “Extractia’ lui Sohrab si salvarea-adoptarea lui este plina de dificultati si de suspans.
“To run a kite”, inseamna a lansa un zmeu, si asta este ceea ce ii leaga pe Amir si Hassan, jocul lor favorit, l-a care Hassan este expert, dar il lasa pe Amir sa creada ca el conduce. Una dintre expesiile favorite ale Hassan, care este gata oricand si de orice sacrificiu pentru prietenul lui Amir, este:” For you a thousand time over”, adica ar lansa un zmeu si de mai mult de o mie de ori daca asta il face fericit pe Amir.
K.H. spune intr-un interviu ca ceea ce l-a determinat sa inceapa sa scrie acest roman a fost in 1999 cand a aflat din presa ca talibanii au interzis jocul cu zmee!
Dupa publicarea romanului in 2003, cartea a fost ecranizata in filmul cu acelasi nume, unde autorul insusi apare catre final, ca un simplu bystander, si exista si chiar un audiobook, in care K.H. este vocea naratorului.
S-au spus si scris multe despre “The kite runner”, ca ar fi o poveste tata-fiu, o creatie despre prietenie-tradare, iubire, emigrare, si durere, ca este oarecum autobiografica. Toate acestea sunt chiar adevarate. Se pare ca fiecare dintre noi gaseste ceva ce i se potriveste, ceea ce explica poate marele success de public. Criticii au remarcat si ca stilul literar este destul de simplu, si ca personajele nu sunt neaparat realiste, ca Hassan este un martir pe altarul prieteniei, si o figura mesianica mai degraba decat un baietel care se joaca cu un zmeu. Evenimentele, intamplarile-coincidenta sunt putin fortate, sau chiar “cusute cu ata alba”. Finalul cartii ne poarta prin Afganistanul dominat deTalibani, unde ororile, cruzimea, violenta, injustitia si lipsa de respect-simpatie pentru fiinta umana ating dimensiuni grotesti unice in istorie.
K.H. ne ajuta sa intelegem ca acelasi pamint muntos-arid-selenar al Afganistanului poate crea si monstrii, dar si ingeri deopotriva!
Toronto ON
|
Dr Diana Laza 12/8/2015 |
Contact: |
|
|
