Întâlnire cu Ionel Iacob-Bencei
Stăm de vorbă cu unul dintre cele mai intense motore al culturii bănătene, un paor, un poet, un scriitor si conducător al mai multor organizatii literare din judetul Timis si capitala lui, orasul Timisoara, unul dintre cei mai mari EPIGRAMISTI ai României, IONEL IACOB-BENCEI. Dacă iubesti graiul bănătan nu se poate să nu cunosti si să te încânti cu poeziile domnului Ionel Iacob-Bencei. Domnia sa a sanctionat punctual, întepând adânc cu penita pe toti infractorii si impostorii din aparatele de conducere din tară de la revolutie încoace. A indentificat si semnalat uraganul si toate intemperiile vremii si citindu-i ultima carte intitulată „Ridendistii” de azi…, nu m-am putut abtine să nu aflu mai multe despre domnia sa pentru cititorii si ascultătorii nostri din Diaspora.
Ben Todică: Vă rog să ne spuneti câteva cuvinte despre dumneavoastră si cei dragi, despre locurile copilăriei si drumul care v-a plămădit?
Ionel Iacob-Bencei: Am crescut într-o familie de crestini (paori) din sătucul meu natal, de circa 120 de „fumuri”, situat la 30 de km de Timisoara, pe directia Lipova. Tatăl meu, pe lângă păorit, a fost cantor la Biserică (tenor înzestrat de Dumnezeu cu o voce plăcută), iar mama - încă de copil - a frecventat credinta străbună, apoi a trecut la „Oastea Domului”, ca - în cele din urmă - să se „pocăiască” în cultul „Crestini după Evanghelie”. Asta era la noi în sat.
B.T.: Deci v-ati pocăit încă din acele timpuri?
I.I.B.: Eu, rămas orfan de tată de la vârsta de 7 ani si jumătate, desi botezat ortodox, nu am frecventat Biserica Ortodoxă, pentru că mama mă ducea la „Adunare”.
B.T.: Ati avut greutăti la scoală din cauza asta?
I.I.B.: În scoala primară n-am făcut ore de religie decât un trimestru, întrucât venise 30 decembrie cu proclamarea Republicii Populare Române, apoi am plecat pe la scoli: Ciclul II (gimnaziu
stalinist), clasele V - VII, la centrul de comună, Scoala profesională, liceu, armată… si uite-asa m-am îndepărtat de Biserică, dar nu de CREDINTĂ si de DUMNEZEU.
B.T.: Totusi biserica rămâne liantul neamului. Ea ne-a cântat limba, a promovat cultura si traditiile dându-le vigoare si trăinicie de-a lungul secolelor. M-am simtit într-o altă dimensiune de câte ori intram în ea pe vremea comunismului.
I.I.B.: Maturizându-mă, pe parcursul anilor am simtit nevoia de a face ceva pentru Biserică si pentru suflet, o faptă care să mă scoată din starea respectivă, să mă izbăvească. Prilejul mi-a fost dat în anul 1977 când în satul nostru s-au terminat lucrările de reparatii generale la Biserică, inclusiv pictura interioară.
B.T.: Voiati să vă spovediti?..., Ati fost la o răscruce de drum?
I.I.B.: De câte ori mergeam acasă vara, săptămânal, treceam pe la Biserică să văd pictorii lucrând. Apoi, mă duceam pe la preotul din sat (grădinile dădeau „cap în cap”), stăteam la „givan”, ore-n sir cu Părintele si domna Preoteasă, interesându-mă de publicatii apărute cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române. Asa am dat pentru prima oară peste superba poezie „Limba noastră” de Alexe Mateevici, interzisă atâtia ani!
B.T.: M-ati făcut curios. As dori s-o ascult.
I.I.B.: Desigur; cu plăcere.
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un sirag de piatră rară
Pe mosie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se miscă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfintit-au tara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici.
Nu veti plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Si-ti vedea, cât îi de darnic
Graiul tării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le 'nsirate, -
Te-nfiori adânc si tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram si-acasă
Vesnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng si care o cântă
Pe la vatra lor tăranii.
Înviati-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeti piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Si-ti avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un sirag de piatră rară
Pe mosie revărsată.
În prima duminică din luna septembrie a anului 1977 a avut loc Sfintirea Bisericii, cu participarea Înalt Prea-Sfitiei Sale NICOLAE, MITROPOLITUL BANATULUI (Bunul Dumnezeu Să-l odihnească în pace!). Preotul de atunci, Augustin Butas, m-a invitat într-o seară (cu vreo două săptămâni înainte de eveniment) la dumnealui spunându-mi că s-a consultat cu mai multi consăteni privind persoana care să tină un discurs în Biserică, cu ocazia sfintirii. Toti au fost de părere că unul mai potrivit ca Ionel Iacob nu avem în sat. Atentie: eram membru de partid!!!
B.T.: Ce curaj si pe dumneavoastră!?
I.I.B.: Ei!!! Auzind despre ce este vorba, i-am spus preotului că accept si o fac în numele satului natal, precum si în amintirea tatălui meu Nicoale Iacob, fost cantor al acestei biserici, dar să-mi informez familia, întrucât s-ar putea să am necazuri la serviciu, eu având dosarul „în lucru” ca să mă transfer la Consiliul Popular al judetului Timis, inspector în Administratia publică locală.
B.T.: Sinucidere curată! Aceste acte din afară nu se văd în biserică. Multi nu înteleg simbolul crucificării, al sacrificiului pentru aproapele.
I.I.B.: Stai să vezi! M-am asezat îndată pe scris. Am conceput un discurs cu un prolog în proză, urmat de o sustinere în versuri pe metrică lungă. Asta n-ar fi fost mare lucru; aveam exercitiul scenei, al asistentei numeroase, dar nu mai vorbisem în Biserică si mai ales în prezenta unui Mitropolit. Ca să fie toate la locul lor, în sâmbăta precedentă evenimentului, în timp ce-i citeam textul - în primă auditie - părintelui protopop, acesta mi-a spus că trebuie să-i dau si replicile Î P S S, de trei ori. La intrarea în Biserică, Mitropolitul va spune: „Deschideti Portile Raiului să intre Împăratul Măririi!”, iar eu trebuia să răspund: „Cine este acela Împăratul Măririi?” Am făcut-o si pe asta si se pare că a iesit foarte bine, de vreme ce, la AGAPĂ, am fost elogiat de ÎPSS NICOLAE.
B.T.: Cum s-a răsfrânt această experientă asupra creativitătii dumneavoastră?
I.I.B.: În primăvara anului 1985, dimineata, de Sfintele Pasti, plimbându-mă pe CORSO, am compus mental (fără creion si hârtie) RONDEL DUMINICAL, pe care -transcris de un arhitect -, l-am transmis ÎPSS prin consilierul Său cultural. Primul vers: „Când clopotele bat la Catedrală...”
B.T.: Miracol Crestin! Ce înseamnă să nu-ti abandonezi credinta!
I.I.B.: De Sfintele Rusalii- 1992, în satul natal, am ridicat o „cruce de hotar” pentru sfintirea culturilor, iar în 2007 am scris o „pisanie” si un madrigal-epitaf, care au fost dezvelite pe peretele de la intrarea în Biserică, respectiv pe „Monumentul Eroilor” din satul nostru.
B.T.: În acest fel ati devenit apostol…, soldatul Domnului.
I.I.B.: Desigur că, pe parcursul anilor, am mai scris poezie religioasă sau „tălmăciri în versuri a unor pilde”, respectând sensul biblic.
B.T.: As fi curios să ascult câteva versuri religioase, ati putea recita?
I.I.B.: Nu m-a preocupat acest segment în mod deosebit, dar am găsit în el un refugiu în care m-am simtit bine. Poezia „C R E Z”
. . . . . . . . . . . . . .
Biserica e locul lăsat de Dumnezeu
Să vindece, să ierte, s-aline ce e greu.
Aici ne-aducem pruncii spre unicul botez
Si ca să aibă-n viată bisericescul „crez”;
Aicea vin crestinii-n Sfintele Duminici
La slujbe, spovedanii si vii să te cuminici;
Perechile de inimi îsi fac un legământ
Tot în acest lăcas, pornind pe drumul sfânt;
Iar când pe lumea asta n-avem nici rost, nici tihnă,
De-aici plecăm spre locul de vesnică odihnă.
Mărire Tie Doamne si Fiului, mă-nchin
Si Duhului cel Sfânt, în veci de veci. Amin!
. . . . . . . . . . . . .
(Fragment extras din discursul tinut la Sfintirea Bisericii Ortodoxe Române din Bencecu de Jos/Timis, ( sept.1977) satul natal al scriitorului Ionel Iacob-Bencei. Acest text, gravat în marmoră, a fost fixat pe peretele la intrarea în Biserică, placa fiind sfintită pe data de 7 .09.2008, odată cu „Monumentul Eroilor” din localitate.) Apoi de Pasti, asa cum am spus mai sus, am compus poezia intitulată RONDEL DUMINICAL,
Când clopotele bat la Catedrală,
Crestin sau necrestin, esti un învins
De rezonanta lor patriarhală,
De care-ntreg orasul e cuprins.
În forfotă, pe Strada Principală,
Multicolore straie noi s-au prins,
Când clopotele bat la Catedrală;
Crestin sau necrestin, esti un învins.
Din ochii urbei, lacrimi s-au prelins
Pân-au clădit o stea monumentală;
Mai arde-n noi un foc încă nestins
De nicio apă „contraclericală”,
Când clopotele bat la Catedrală. . .
B.T.: Biserica Ortodoxă ar fi trebuit să vă trimită în misiune. A făcut-o?
I.I.B.: Am recitat sau am lecturat poezie religioasă în mai multe biserici, de regulă cu ocazia „Rugilor” (Negeilor, în Banatul de munte) din satele comunei noastre, dar nu numai, inclusiv la Episcopia Caransebesului si Biserica din Soceni, Caras-Severin.
B.T.: Misiunile de salvare ale sufletului si de caritate merg mână în mână.
I.I.B.: Recent, am donat sume de bani (modeste) pentru reparatii la Biserica din satul meu, pentru hrană nevoiasilor la Biserica Ortodoxă de care apartin în Timisoara si la Biserica BETHEL din Timisoara, unde a frecventat mama în ultimii 10 ani de viată.
B.T.: Respectul pentru părinti, datul de pomană si pomenirea sufletelor sunt elemente importante în credinta românilor. Dumneavoastră o trăiti cu adevărat!
I.I.B.: Am amenajat un loc SIMBOLIC de veci pentru unchiul meu căzut, în nov.1942, pe frontul din Rusia, pentru România Mare. L-am asezat lângă fratele său, în cimitirul satului din care a plecat, ca măcar asa să fie alături. Mă simt izbăvit.
B.T.: Dumneavoastră o trăiti cu adevărat! Multumesc pentru destăinuire si dar! Nici că se putea să alegeti o semnătură mai potrivită ca: ROBUL LUI DUMNEZEU, Ionel Iacob-Bencei
I.I.B.: În timp, vă trimit si câteva poezii religioase. Multumesc pentru atentie. Bunul Dumnezeu să ne aibă în paza Sa. Norii grei încă plutesc peste tară. Am impresia că forte oculte vor cu orice pret să nu putem aniversa, uniti, un secol de la Marea Unire, ci fărâmitati în regiuni/voievodate ?/ cu domni străini. Primul PAS s-a făcut, al doilea se vrea de 1 decembrie a.c.
B.T.: Tot răul spre bine. Doresc să salut românii cu versurile dumneavoastră sau mai bine spus un madrigal:
Treziti-vă români din adormire,
Ca să lăsăm acelora ce vin
O „punte românească de iubire”
Pe Axa: Chisinău, Moisei, Uzdin.
I.I.B.: Un mare conducător de osti spunea (citez aproximativ): „Nu se poate ocupa rapid o tară decât cu complicitatea celor dinăuntru”. Mai pe limba noastră: a „cozilor de topor” . . .
B.T.: Vom scăpa si de ele! Vorba lui Eminescu: Nu ne impiedecăm noi de toate cioatele. La Multi Ani, România!
I.I.B.: Domnule Ben, Rămâne cum am zis: „Trăiască România dodoloată.”!
B.T.: Doamne ajută!
|
Ben Todica 12/3/2015 |
Contact: |
|
|
