În singurătatea diminetii - Gânduri pe marginea noului film „La Giovinezza” de Paolo Sorrentino -
Plouă ... Noiembrie se desparte cu lacrimi de noi ... Poate si-ar fi dorit să ne vadă astăzi ciocnind un pahar de sampanie împreună. Este duminică iar ceea ce face imposibilă întâlnirea noastră este acel amalgam nedefinit de lipsă de timp, distantă si punerea în prim plan a altor priorităti dictate de viată.
Mă gândesc cuprinsă de o boare usoară de invidie la modelul de prietenie sugerat de Paolo Sorrentino în noul său film „La Giovinezza” / „Youth”, la cei doi prieteni octogenari care de peste 20 de ani îsi petrec vacantele împreună în sanatoriul „Schatzalp” din Davos. Care este farmecul acestui loc? „Muntele vrăjit” al lui Thomas Mann? Protagonistii filmului sunt si ei confruntati cu probleme filozofice, cu dragostea, cu moartea. Muzica îsi are si ea importanta ei. Poate fi însă existenta celor 41 de izvoare ce apartin de hotel determinantă în alegerea locului? Unul singur le-ar ajunge ... Izvorul tineretii în care se scaldă împreună cu Miss Univers încarnată de frumosul model originar din România, Mădălina Diana Ghenea. O compozitie cinematografică de o măiestrie deosebită care reuneste întrebările existentialiste născute din procesul îmbătrânirii cu detaliile suprarealiste ale cotidianului acestui templu al sănătătii. Dialogurile aparent nesemnificative redau printr-o redundantă ce atinge tragicomicul descompunerea anatomică, în timp ce psihicul rămâne învăluit de iluzia timpului oprit. Dialogul trăieste datorită talentului actorilor de exceptie, Michael Caine (întruchipând un dirijor de renume) si Harvey Keitel (în rolul unui regizor de film) apogee dramatice.
Ce importantă mai are dirijatul unei orchestre? Ce importantă mai are muzica?
Testamentul artistic al regizorului devine palid la auzul întrebării:
„Ai reusit să urinezi astăzi?”
„Da... patru picături ... Tu? „
„Tot asa, mai mult sau mai putin ...”
„Mai mult sau mai putin?” „Mai putin ...”
Cei doi au o prietenie trainică , numită de ei „bună”, deaoarece si-au mărturisit doar lucrurile pozitive din viata lor.
Paolo Sorrentino reuseste având doar 45 de ani să se intrebe cum va gândi la o vârstă înaintată despre carieră, dragoste, emotii, viitor? Cum va vedea tinerii si societatea din jurul său când va ajunge în amurgul zilelor numărate?
Personaje scurile – perechea care nu vorbeste niciodată, Maradona pătruns încă de vanitate dar fiind deja la limita puterii sale fizice, steaua muzicii Pop - lasciva si erotica Pamela Faith – pentru care atractiva Rachel Weisz va fi (în film) părăsită, actorul (foarte bine jucat de Paul Dano) ce îsi vede identitatea pierdută, substituită cu personajul robotului pe care-l interpretează în repetate rânduri, călugărul budist care de zeci de ani meditează pe pajistea neîntinată a Alpilor – populează un paradis inexistent, o ambiantă în care personalul medical învăsmântat în albul îngerilor, încearcă să-l sugereze .
„Stiu că nu poti levita. Pe mine nu mă poti păcăli ...” îi sopteste dirijorul care refuză să-si dirijeze compozitia „Simple Song” chiar si în fata reginei. „Emotiilor li se dă prea mare importantă” declară el într-o conversatie cu amicul său. Îl credem. Îl vedem retras din viata activă, convins de un sfârsit sub care si-a tras singur o linie.
Ne convinge, ne face să ne întrebăm pe noi însine dacă drumul regizorului de filme este bine ales ... pâna când, da.. doar pâna când întelegem cu stupoare motivul acestei retrageri pe scena naturii idilice unde dirijează cu sfială si plăcere clopotele si mugetele cirezii pasnice de vaci. Cuprindem în totalitatea ei tragedia lui personală, abia dupa ce suntem martorii paraliziei rigide a sotiei sale. Era cantecul ei, muzica dedicată ei ... un cântec simplu, pentru începători, cum recunoaste în fata copilului care-si execută exercitiile de vioară.
„Am compus-o pe vremea în care eram încă în stare să iubesc ...”
Mărturia deschide o nouă perspectivă.
Filmul se încheie cu un concert grandios prin frumusetea muzicii compuse de Daniel Lang si interpretarea acurată, emotională totodată a sopranistei sudcoreene, Sumi Jo. Dirijorul, îmbătrânit si urmărit de amintirea concertelor în care sotia lui cânta pe scenă, redăruieste auditoriului din sala virtuală si a cinematografului, melodia emotiilor sale trăite.
Un film care opreste timpul învăluindu-l într-o tăcere adâncă, care readuce emotiile refulate. Călugărul budist pluteste totusi, ridicându-se deasupra unei lumi aparent reale.
Am iesit pe străzile luminate de Târgul de Crăciun – care în acest an s-a deschis sub hegemonia stafiei terorismului omniprezent - cu senzatia că în mine s-au acumulat impulsuri care mă vor urmări. Nu avuse dreptate actorul (minunat interpretat de Paul Dano) când refuzase să-l joace pe Hitler? S-a decis sa transmită în viitor doar mesaje plăcute ... bune ...
Atinge-mă , te rog ...
„Noi toti ne lăsăm mult prea putin atinsi si vorbim mult prea mult” a soptit maseza sanatoriului în timp ce mâinile ei culegeau informatiile ascunse adânc în trupul obosit.
Deci – sperând ca am reusit sa vă ating – îmi opresc acum suroiul cuvintelor lăsând loc emotiilor ... levitatiei ce ne permite să descoperim păstrând distanta, esenta existentei ...
http://streamingmovieonline.website/youth-2015/
|
Julia Henriette Kakucs 12/1/2015 |
Contact: |
|
|
