Rugă pentru părinti si bunici
In fiecare zi se naste un copil, noi misiuni îsi întind rădăcinile pe acest Pământ. Ca un copac care-si întinde rădăcinile, creste si se dezvoltă.
Copiii sunt creaturi ale viselor si idealurilor părintilor lor. Prin imaginea copilului său, un părinte îsi aduce la desăvârsire propria-i viată. Să cresti un copil echivalează cu o misiune sacră.
Părintii nostri au avut grijă de noi, cu dragoste, cu dăruire, poate dintr-o pornire instinctivă de a construi o lume perfectă prin intermediul nostru, al viitorului pe care îl reprezentam.
Pentru ei n-au cerut prea multe, căci le-a ajuns mândria de a fi numiti părintii care au reusit să construiască o viată mai bună, să însemne ceva pentru ceilalti. Dacă ar putea, s-ar jertfi la nesfârsit, pe acelasi altar al dăruirii, al răbdării si al perseverentei, iar bratele lor, oricât de mult ar îmbătrâni, n-ar obosi să tină între ele acelasi cuib cald în care ne-am refugiat de fiecare dată când am simtit frigul înstrăinării de noi însine si de lume.
Toate sentimentele sunt la fel peste tot în lume, dar ele se repetă pentru fiecare cu o intensitate extraordinară. Legătura dintre părinti si copii, chiar si cu acea prăpastie dintre generatii, este una imuabilă, inexprimabilă adeseori în fapte si cuvinte, dar absolut minunată.
Si cu cât viata ne depărtează de ei, ne amintim tot mai mult acele măruntisuri care-i fac speciali si iubiti, care-i fac asa cum sunt, întelegând că noi suntem o tortă menită să ducă mai departe flacăra iubirii lor.
Există o sansă în plus-de apropiere sufletească între generatii atunci când părintii devin bunici.
Ei au mai mult timp pentru a aprecia, pentru a fi folositori, pentru a dărui, pentru a-i ajuta pe copiii lor si pe nepoti.
Multi dintre noi sunt părinti si bunici.
Dacă vremurile când am fost părinti au fost uneori întunecate de convulsii sociale, istorice, când grija si dragostea noastră nu am dăruit-o atât cât ne-am fi dorit, avem sansa, ca bunici, să ne îndreptăm dragostea noastră către nepoti. Si prin ei ne mai achităm de o sarcină pe care o avem fată de copiii nostri.
Intelepciunea bunicilor, experienta lor de viată sunt nepretuite.
Bunicii oferă familiei dragostea lor, bunăvointă, sprijin si asteaptă foarte putin, un gest, o vorbă tandră, poate putină protectie.
Nici nu vă închipuiti ce înseamnă pentru părinti si bunici o cât de mică atentie : un Multumesc, un vechi dar necesar : Sărut mâna.
Aceste gesturi frumoase le înseninează chipul si le prelungesc viata.
Viata este tristă pentru părintii si bunicii rămasi singuri, departe de familie, care seara se culcă rostind rugăciuni pentru copiii si nepotii lor si se trezesc dimineata cu speranta că vor avea ocazia si puterea să-i mai si vadă.
Cât de uitati se simt multi dintre bătrânii nostri ! Ca niste copaci care până mai ieri au fost falnici, la umbra cărora ai găsit adăpost si sprijin ...
Cât de părăsiti sunt ei în preocupările noastre, în aducerea aminte a sufletelor noastre !
Si cât de văduviti, de secătuiti trebuie să fim noi, de pierderea comuniunii permanente cu ei !
Să nu uităm că, mai curând sau mai târziu, fiecare tânăr poate fi părinte sau bunic, iar grijile si bucuriile vor fi aceleasi.
Să ne găsim vreme pentru un gest de iubire si pretuire, pentru părinti si bunici, fie că sunt aici, cu noi, sau la mare depărtare...
Pentru că iubirea lasă o parte din noi însine în fiintele pe care le iubim.
|
Puiu Popescu 11/26/2015 |
Contact: |
|
|
