Rezonante : Care să fi fost primul? Oul sau Găina?
Anul acesta am avut iarăsi sansa unei excursii în Japonia, pe care am îmbrătisat-o cu entuziasm, mai ales că doream să-mi finalizez cartea “Din tara soarelui răsare”. Desi se spune să nu repeti experiente reusite, din superstitie, de frică să nu fii dezamăgit, am riscat si am repetat experienta niponă, lucru care a dus la adâncirea respectului meu pentru acest popor muncitor. Am cumpărat iar un abonament de tren care m-a dus zburând pe unde m-a purtat gândul. Experienta, chiar dacă repetată, a fost o încântare, de parcă nici a doua oară nu mă dezmeticeam din uimire. Mersul trenurilor în Japonia este un exemplu de sistem ce functionează cu precizie si punctualitate. E un sistem robust care nu se împiedică decât dacă dă vreo inundatie sau vreun cutremur mare. Dar chiar si atunci, am fost uimită să văd, la prima mână, cum functionează chiar în stare de necesitate: în prima excursie am fost sinistrati, căci sinele de tren fuseseră inundate în urma unui taifun. Atunci am înteles cât sunt de eficienti japonezii în caz de calamitate si ce disciplină de fier îi uneste. Chiar si având experienta câtorva furii naturale asupra insulelor japoneze, tot n-am ezitat să ne avântăm la încă o aventură pe drumuri nipone. De data aceasta n-am călătorit cu trenul la Hiroshima si cu ferry-ul spre insula Miyajima, ci am mers prin Alpii Japonezi, la Nagano (oras olimpic de iarnă) si la Matsumoto. Ba chiar am ajuns în vârful unui munte sacru, la Koyasan, unde călugării budisti meditează în liniste. Un tren ce a serpuit pe marginea muntilor ne-a dus la o mocănită, care ne-a urcat până în creierul muntilor. Asadar am călărit trenurile japoneze de la Est la West, de la Nord la Sud si înapoi. Desi în această ultimă călătorie am schimbat zeci de trenuri, cred că NU am asteptat mai mult de 15 minute prin gări, ÎN TOTAL. Trenurile păreau că se asteaptă unele pe altele, si dacă trebuia să mergi la altă linie, aveai întotdeauna loc la vagonul cel mai apropiat. Mă întreb dacă asta e un făcut, sau e organizare impecabilă? Mi-am adus aminte că l-am întrebat pe un controlor pe ce parte se va vedea muntele Fuji. Spre surprinderea mea, el a consultat ghidul ce continea momentul trecerii pe langă Fuji-San, cu o precizie de sub un minut, chiar dacă nu era nici o statie acolo. Experienta depăseste astfel orice asteptări si chiar dacă stii la ce să te astepti, tot esti profund impresionat.
La două săptămâni de la excursia japoneză am făcut un drum în tară. Am ajuns la Bucuresti într-o după-amiază. Venisem, printre altele, pentru lansarea cărtii mele "Departe de tara cu dor", ce avea loc a doua zi la libraria Humanitas din Sibiu. M-am bucurat să găsesc mersul trenurilor pe Internet si să aflu si despre autobuzele ce merg de la Bucuresti la Sibiu. Eram încântată la gândul plănuirii drumului pe internet, dar s-a dovedit mai complicat decât credeam, căci în seara sosirii mele nu erau nici trenuri, nici autobuze directe. Puteam să fi luat un tren de la Bucuresti la Sibiu, prin Copsa Mică (!?) sau Sfântul Gheorghe (!?), unde ar fi trebuit să astept în noapte trenul următor, cu orele. Pe scurt, m-am bucurat când cineva s-a oferit să vină să mă ia de la aeroport să mă ducă la Sibiu. Acest drum a costat cât mai multe zile de călătorii nelimitate pe toate trenurile Japoneze, desi am acoperit doar benzina. Mai mult, mi-am creat obligatii, doar persoana respectivă îsi lăsase treburile pentru mine. În aceste conditii eu am rămas profund îndatorată că a venit să mă ia de la aeroport, să pot fi a doua zi la lansarea de carte de la Sibiu.
Într-un alt drum, de la Sibiu la Craiova, am ales să merg cu rapidul. Trenul era nou, curat, lumea era civilizată. Totusi, când am arătat controlorului biletul de tren, rugându-l să-mi indice în ce directie era locul meu (căci aveam bagaj greu), el mi-a răspuns că e: “pe aici pe undeva”. Din acel moment n-am mai pus întrebări. Totusi, cineva dorea să afle câte statii sunt de la Sibiu la Râmnicu Vâlcea. Conductorul a început să se scarpine în cap, numărând statiile cu voce tare: una la Podu Old, una ici, alta dincolo, ca apoi să concluzioneze: “Nu stiu, doamnă, eu merg pe multe trasee, vreti să stiu toate statiile?”. Rapidul a făcut aproape cinci ore pe un drum de 230 de km, care, în alte părti ar fi fost parcurs în sub o oră. Altfel, drumul a fost plăcut, aveai timp să te cunosti cu toti călătorii, ba chiar să le afli povestile.
Cu prietenii am schimbat câteva impresii din excursia japoneză si am vorbit despre punctualitatea trenurilor nipone. Îmi exprimam mirarea că întârzierile acumulate într-un an întreg, de la toate trenurile, nu depăsesc câteva secunde. De fapt, nu spuneam nimic nou, doar toată lumea stie că trenurile lor merg ca ceasul… Totusi, cea surprinsă am fost eu, când o doamnă drăgută, ingénuă si bine intentionată, a întrebat cu voce tare dacă precizia nu-i stresează pe japonezi. Să se fi referit la stresul călătorului japonez? Să fie el mai stresat că ajunge la timp? Că nu pierde legăturile din cauza întârzierilor? Să fie punctualitatea stresantă? Oare ordinea să fie mai stresantă decât haosul?
Întrebarea ei m-a făcut să constat că, în afara unor diferente în ceea ce priveste nivelul tehnologic (sau al altor factori contribuitori), atitudinea e cu totul alta.
Am stat să mă întreb dacă atitudinea generează diferentele sau invers.
Oare care să fi fost primul? Oul sau Găina?
Toronto / Nov 2015
|
Milena Munteanu 11/26/2015 |
Contact: |
|
|
